DOCUMENTELE REVOLUȚIEI DIN ’89. Stenogramele ședinței pe care dictatorul a convocat-o pe 17 decembrie! Soții Ceaușescu au ordonat deschiderea focului: „Să fi tras în ei la picioare! Cei care cădeau să fi fost băgaţi în beci, să nu mai poată ieși niciodată de acolo!”

DOCUMENTELE REVOLUȚIEI DIN '89. Stenogramele ședinței pe care dictatorul a convocat-o pe 17 decembrie! Soții Ceaușescu au ordonat deschiderea focului: „Să fi tras în ei la picioare! Cei care cădeau să fi fost băgaţi în beci, să nu mai poată ieși niciodată de acolo!”
Publicat: 17/12/2020, 20:00
Actualizat: 17/12/2020, 20:05

Pe 17 decembrie 1989, cu câteva zile înainte să-și găsească sfârșitul, Nicolae Ceauşescu convoca şedinţa de urgenţă a Comitetului Politic Executiv al PCR, pentru a discuta evenimentele petrecute la Timişoara. Dictatorul le reproşa generalilor săi de Miliţie, Armată şi Securitate că n-au fost în stare să le suprime viața cetățenilor catalogați drept „elemente deplasate care au provocat dezordine”, iar dacă le-ar fi știut neputința ar fi apelat la „500 de muncitori, îi înarmam şi rezolvam problema”.

Nicolae Ceaușescu a fost susținut necontenit de soția sa care, nemulțumită de evenimentele tragice de la Timișoara a spus răspicat: „Să fi tras în ei, să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi la beci, ca să nu mai poată ieşi niciodată de acolo“.

Stenogramele discuției din cadrul Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie 1989 au fost publicate integral de Arhivele Naționale ale României:

Sursă foto: Facebook Arhivele Naționale ale României

Tov: Nicolae Ceaușescu: Păi nu așa, dragă! Eu v-am spus ce aveați de făcut, dar voi nu ați făcut așa! Trebuia să trageți un foc de avertisment și dacă nu încetau trebuia să trageți în ei! În primul rând trebuia să trageți la picioare (…) N-ați respectat ordinul pe care vi l-am dat!

Tov. Elena Ceauşescu: Să fi tras în ei, să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi în beci, ca să nu mai poată ieşi niciodată de acolo.

Tov. Silviu Curticeanu: Să tragă!

Tov. Nicolae Ceauşescu: De ce n-aţi făcut ce v-am spus eu?!

Tov. Vasile Milea: Vă raportez, tovarăşe secretar general, că n-am înţeles acest lucru. Am căutat în toate regulamentele militare şi nu am găsit nicăieri prevăzut că armata trebuie să tragă în popor.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar eu ce v-am spus vouă?!

Tov. Tudor Postelnicu: Noi aşa am înţeles, dar vom face cum ordonaţi dumneavoastră.

Tov. Iulian Vlad: Am crezut că lucrurile se liniştesc.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Curticeanu, te rog să convoci Consiliul de Stat. Să se facă imediat decretul şi să fie destituiţi din funcţie Milea, Postelnicu şi Vlad.

Tov. Silviu Curticeanu: Am înţeles.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Te rog să te interesezi dacă Coman a ajuns la Timişoara şi să-mi faci imediat legătura cu el.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Tovarăşe Ceauşescu, eu v-aş ruga să nu luăm această măsură, pentru că nu este acum – aşa consider eu – momentul, să-i lăsăm să vedem cum vor acţiona şi după aceea să luăm măsurile care se impun.

Tov. Constantin Dăscălescu: Şi eu, tovarăşe Ceauşescu, sunt de aceeaşi părere. Consider că nu este acum cazul să luăm această măsură.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Manea, tu ce părere ai?

Sursă foto: Arhivele Naționale ale României

Tov. Manea Mănescu: Tovarăşe preşedinte, şi eu cred că nu este acum momentul pentru această decizie.

Tov. Gheorghe Oprea: Tovarăşe Ceauşescu, vă rog să nu luăm acum această măsură, ci să-i lăsăm să vedem cum vor acţiona. După aceea vom vedea ce măsuri se impun a fi luate.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Îi lăsăm pe ăştia să demonstreze şi noi nu luăm nici o măsură?! Voi ştiţi cum a fost, în 1945, în această piaţă. Au tras în noi şi nouă nu ne-a fost frică de ei. Eu eram aici, în piaţă, împreună cu Doncea şi cu Pătrăşcanu.

Tov. Vasile Bărbulescu: Eu ştiu că eraţi aici, în piaţă, şi v-aţi expus gloanţelor reacţiunii.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Deci nu sunteţi de acord cu măsura propusă?! Atunci (trântind hârtiile din faţa sa şi ridicându-se de pe scaun), alegeţi-vă alt secretar general! (Se îndreaptă spre uşă, moment în care Silviu Curticeanu îl urmează ajungându-l, spunându-i: Nu aşa, tovarăşe secretar general. Eu niciodată n-am să vă părăsesc, voi rămâne totdeauna lângă dumneavoastră.

În acest moment se ridică de pe scaun Constantin Dăscălescu care spune: Nu se poate, tovarăşe secretar general, noi nu asta am vrut. Nu se poate! În acest moment se ridică de pe scaune aproape întreg Comitetul Politic Executiv, creându-se un moment de derută. Ana Mureşan plângea. Elena Ceauşescu s-a dus spre el, convingându-l să revină pe scaunul său.

Tov. Gheorghe Rădulescu: Eu nu am făcut propunerea aceasta ca să ajungem la o asemenea situaţie. A fost o simplă părere.

Tov. Tudor Postelnicu: Tovarăşe secretar general, aşa cum am spus şi mai înainte, eu voi rămâne un activist devotat partidului şi voi duce la îndeplinire sarcinile pe care mi le-aţi dat. Îmi pare foarte rău că v-am provocat această supărare.

Tov. Nicolae Ceauşescu:Bine. Aţi convocat teleconferinţa.

Tov. Silviu Curticeanu: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Acum vom merge la teleconferinţă. La teleconferinţă să convocaţi comandanţii militari din judeţe şi şefii inspectoratelor Ministerului de Interne. Cu aceasta ridicăm şedinţa.

Sursă foto: Arhivele Naționale ale României
Ina Stoica
Este absolventă a Facultății de Litere-Limbi și Literaturi Străine din București. Are un masterat în domeniul jurnalismului și cel al comunicării mai mult
Radu Pace
Este licențiat în științe politice la SNSPA. Are un masterat în domeniul politicii europene obținut în urma studiilor urmate la SNSPA și Université mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...