Dezvăluirile GÂNDUL.RO se confirmă! Denunțătorul din dosarul lui Daniel Tudorache, ”cablat” de procurorii DNA + ”Afirmațiile sale nu au niciun fundament” (EXCLUSIV)
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă care îl vizează pe fostul primar al Sectorului 1 al Capitalei, Daniel Tudorache, acesta fiind acuzat de spălare de bani și de complicitate la trafic de influență.
Daniel Tudorache a depus, de altfel, și o contestație la cauțiunea de 1 milion € care i-a fost impusă de DNA (și care ar trebui depusă mâine, 27 noiembrie), urmând ca Tribunalul București să stabilească, acum, un termen de judecată.
GÂNDUL.RO a dezvăluit, ÎN EXCLUSIVITATE, că în acest dosar există un denunțător, patronul firmei Tiger Security – Bogdan Șovar -, cel care ar fi declarat anchetatorilor că reprezentantul altei firme de pază și securitate, Ion Niță, i-ar fi cerut bani în legătură cu un contract derulat de Tiger cu DGASPC Sector 1, spunându-i că banii trebuie să ajungă la fostul primar Daniel Tudorache.
Mai mult, după sesizarea organelor judiciare, Șovar Bogdan a fost ”autorizat să efectueze o serie de activități în calitate de colaborator”.
Dezvăluirile senzaționale ale GÂNDUL.RO sunt confirmate, potrivit surselor noastre, iar Ana Dana, procuror șef secție în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție -, cea care instrumentează acest dosar (cunoscută ca fiind implicată în dosarele ”Radu Mazăre” și ”Elena Udrea”), pornește în anchetă de la ”bănuiala rezonabilă că Niță ton a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, iar Tudorache Daniel a săvârșit infracțiunea de complicitate la trafic de influență; totodată, a rezultat bănuiala rezonabilă că Tudorache Daniel a săvârșit infracțiunea de spălarea banilor, iar Tudorache Adina (n.red. – fosta soție a lui Daniel Tudorache) infracțiunea de complicitate la spălarea banilor; la săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor, Tudorache Daniel a fost ajutat și de Jurowska Ștefana, însă nu a rezultat că aceasta ar fi acționat cu vinovăția prevăzută de lege”.
Denunțătorul Bogdan Șovar, facturile fictive și acuzații la adresa lui Daniel Tudorache
Potrivit celor declarate de denunțătorul Bogdan Șovar, Niță Ion i-ar fi pretins, în perioada septembrie 2016 – mai 2017, un comision de 10 % din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl încheiase cu Direcția Generalä de Asistență Socialã şi Protecția Copilului Sector 1.
Denunțătorul a mai menționat și că l-a considerat pe Niță un ”trimis” al lui Daniel Tudorache.
”În perioada septembrie 2016 — mai 2017, Niță Ion a pretins de la martorul Șovar Constantin Bogdan un comision de 10 % din valoarea contractului pe care societatea acestuia îl încheiase cu Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecția Copilului Sector 1, având ca obiect servicii pază, în schimbul influenței pe care urma să o exercite asupra funcționarilor responsabili din cadrul acestei Direcții, influență pe care urma să o exercite atât in mod direct, cât şi prin intermediul primarului Sectorului 1 București, Tudorache Daniel, pentru a asigura buna desfășurare a contractului, atât sub forma plății la timp a facturilor, cât și sub forma actualizării tarifelor”, se menționează în Ordonanța privind efectuarea, în continuare, a urmăririi penale, prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.
În baza acestei solicitări Niță Ion ar primit suma totală de 105.000 lei in numerar, precum și suma de 8.640 lei ”sub forma plății unor facturi fiscale fictive emise de societatea Aqua Elyvid, care îi aparținea”. Potrivit informațiilor din anchetă, Niță Ion ar fi fost sprijinit de primarul Tudorache Daniel. ”Acesta i-ar fi întărit martorului Șovar Constantin Bogdan convingerea că Niță Ion este trimisul său” (n.red. – al lui Daniel Tudorache) și că trebuie să țină legătura cu acesta pentru buna desfășurare a contractului.
Niță Ion: ”Afirmațiile lui Șovar nu au niciun fundament”
În acest mod, Tudorache Daniel ar fi ”confirmat caracterul real al influenței lui Niță Ion. În schimbul acestui ajutor, Tudorache Daniel ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de Niță Ion”, se mai precizează în Ordonanța privind efectuarea, în continuare, a urmăririi penale.
Numai că totul pare a fi cusut cu ață albă, iar surse judiciare au transmis GÂNDUL.RO, ÎN EXCLUSIVITATE, că la dosarul în care este cercetat fostul edil al Sectorului 1 nu există nicio dovadă că acesta ar fi făcut demersuri pentru a primi șpagă de la Bogdan Șovar prin intermediul lui Niță Ion.
Mai mult, potrivit acelorași surse judiciare, Niță Ion a fost audiat de procurorii DNA, însă a declarat că afirmațiile lui Bogdan Șovar de la Tiger Security nu au niciun fundament, iar ”acuzația că banii ar fi trebuit să ajungă la primarul Daniel Tudorache este neîntemeiată și trebuie demonstrată de anchetatori”.
Înregistrări ambientale ”cu vechime”, anchetă declanșată doar după… alegerile locale din 2020
În Ordonanța privind efectuarea, în continuare, a urmăririi penale în dosarul fostului primar Daniel Tudorache este menționată și o declarație a denunțătorul Bogdan Șovar de la Tiger Security.
Acesta precizează că – în urma unor discuții purtate cu Niță Ion – ”a înțeles” că sumele de bani ar fi trebuit să ajungă la fostul primat.
”Din discuțiile purtate cu Niță eu am înțeles că sumele de bani reprezentând comisionul din contractul de pază erau doar pentru primar, el încasând comision pentru facturile ce mi le emitea pentru canalizare”, numai că declarația este contestată de Niță Ion, fiind doar o concluzie fără fundament în realitate a denunțătorului.
Devenit ”colaborator” al organelor judiciare, denunțătorul a fost ”cablat”, cum se spune, astfel că întâlnirile dintre el și Niță Ion au fost înregistrate de procurorii DNA.
”Eu am înțeles din discuțiile purtate cu Niță Ion că ar trebui să îi remit procentul solicitat de 10 % din valoarea facturilor cu TVA, pentru a nu-mi fi reziliat contractul cu serviciile de pază, valabil pentru încă o perioadă de încă 3 ani, el garantându-mi că nu se va atinge nimeni de acest contract, deoarece el poate interveni pe lângă primar și ceilalți funcționari pentru a-mi păstra contractul”, declară denunțătorul Șovar.
Trebuie menționat că aceste înregistrări ambientale au fost realizate cu patru ani în urmă: De ce a fost declanșată această acțiune numai după alegerile locale din 2020 și de ce a stat acest dosar în stand-by în tot acest timp?
Chiar dacă presupusele fapte ar fi avut loc în urmă cu multă vreme, procurorul Ana Dana, cea care lucrează acum la dosar, merge pe forma continuată, adică de unde a avut bani soția lui Tudorache – care s-a ocupat de afaceri -, de-a lungul timpului, pentru a cumpăra anumite imobile, unele cu bani cash. Și, o altă întrebare, de ce cash și nu cu bani din conturi, și de ce banii respectivi nu erau depuși în bănci?
Numai că sursele GÂNDUL.RO afirmă că aceste acuzații n-ar avea niciun temei, în condițiile în care – înainte de anii 2000 – ”băncile picau precum popicele, iar oamenii preferau să facă tranzacții cu bani lichizi”.
După o întâlnire în biroul lui Daniel Tudorache, denunțătorul trage doar concluzia pe care o dorește
Pe data de 7 februarie 2017, denunțătorul Șovar Bogdan merge, împreună cu Niță Ion, în biroul lui Daniel Tudorache, discutând despre ”solicitările Tiger de a mări prețurile”, și recunoscând că a ”mărit fictiv numărul posturilor de pază la DGASPC Sector 1 și la Complexul Multifuncțional Caraiman”, primarul fiind surprins la aflarea informațiilor.
Șovar Bogdan – înregistrat ambiental – declară că a mărit fictiv numărul de posturi ”la insistențele lui Niță Ion”.
”La plecare i-am spus primarului că eu cred că s-a convins că suntem serioși, referindu-mă la faptul că am remis banii lui Niță, așa cum mi i-a solicitat, iar el a mișcat capul în sens afirmativ și a zis da pe un ton mai redus”.
Din nou, denunțătorul trage o concluzie ”dorită”, însă nu există nicio dovadă că Daniel Tudorache a ”dat din cap afirmativ” fiindcă era vorba despre sumele de bani la care se gândea Șovar Bogdan sau despre afirmația că se discuta ”între oameni serioși”.
Potrivit aceleiași Ordonanțe privind efectuarea, în continuare, a urmăririi penale, prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO, fostul primar Daniel Tudorache este cercetat și pentru ”spălare de bani”, ”infracțiune săvârșită în perioada 2008 – 2018”, precizându-se că acesta ar fi realizat venituri ilicite în valoare de 605.782 lei, fiind depuse sume de bani pe numele fostei soției – Tudorache Adina, cercetată, la rândul său – sau achiziționarea unor imobile în numele fostei soții, bijuterii, diamante sau acțiuni la FC Rapid.
Procurorii DNA susțin că Daniel Tudorache ar fi încercat ”să ascundă adevăratul proprietar al sumelor de bani”. Ancheta este departe de a fi încheiată, iar procurorii DNA vor trebui, firește, să demonstreze toate aceste acuzații aduse lui Daniel Tudorache. GÂNDUL.RO va prezenta, în exclusivitate, toate informațiile din acest dosar controversat.