Prima pagină » Dezvăluiri » E scandal între conducerea și sindicaliștii din TAROM! Cei din urmă cer ministrului Transporturilor un control imediat: ”Sunt anulate curse cu profit și păstrate cele cu profit redus” (SURSE)

E scandal între conducerea și sindicaliștii din TAROM! Cei din urmă cer ministrului Transporturilor un control imediat: ”Sunt anulate curse cu profit și păstrate cele cu profit redus” (SURSE)

E scandal între conducerea și sindicaliștii din TAROM! Cei din urmă cer ministrului Transporturilor un control imediat: ”Sunt anulate curse cu profit și păstrate cele cu profit redus” (SURSE)

Compania TAROM, grav afectată de pandemia de coronavirus, se află într-o criză profundă, iar perspectivele sunt departe de a fi optimiste. De-a lungul timpului, GÂNDUL.RO, a prezentat – în exclusivitate – problemele cu care se confruntă TAROM și, mai ales, acuzațiile grave pe care sindicaliștii le-au adus Consiliului de Administrație.

 Însă o cale a succesului nu a fost descoperită, la nivel managerial, salvarea TAROM pare doar o utopie, iar GÂNDUL.RO a intrat în posesia unor altor informații de ultimă oră și le prezintă ÎN EXCLUSIVITATE.

De data aceasta este vorba despre un plan propus de conducerea companiei TAROM, Planul privind încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților, aprobat de Consiliul de Administrație al companiei.

Însă sindicaliștii lansează acuzații punctuale, iar Sindicatul Piloților de Linie din România, Sindicatul Însoțitorilor de Bord din România și Salariații Departamentului Tehnic TAROM au trimis o petiție ministrului Transporturilor, Lucian Bode, solicitându-i acestuia să intervină de urgență. Sindicaliștii acuză Consiliul de Administrație TAROM că ia măsuri fără a se consulta cu sindicatele, iar aceste concedieri ale personalului calificat vor avea drept consecință ”lăsarea Companiei fără venituri” și imposibilitatea de a mai recupera cota de piață pierdută deja în ultimii ani.

Planul privind încetarea raporturilor de muncă prin acordul părților trebuia aprobat și de Ministerul Transporturilor

Potrivit legii, sindicaliștii atenționează că, în cazul restructurării societăților comerciale la care statul deține cel puțin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală, Programul de restructurare trebuie aprobat si de către ministerul de resort, respectiv Ministerul Transporturilor, în vederea eliminării pierderilor sau arieratelor.

În astfel de condiții, sindicaliștii susțin că, implicit, Planul aprobat de Consiliul de Administrație TAROM, trebuia aprobat și de… Ministerul Transporturilor.

Totuși, la elaborarea Planului privind încetarea raportului de muncă prin acordul părților nu s-a ținut cont de părerea sindicatelor, în condițiile in care articolul 69 din Codul Muncii prevede, în mod expres, că: ”În cazul în care angajatorul intenționează să efectueze concedieri colective, acesta are obligația de a iniția, în timp util și în scopul ajungerii la o înțelegere, în condițiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, cu privire cel puțin la:

  • Metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați.
  • Atenuarea consecințelor concedierii prin măsuri care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau revonversia profesională a salariaților concediați”.

Acuzații grave lansate de sindicaliști: ”NU sunt apărate interesele Companiei TAROM”

Petiția transmisă ministrului Transporturilor se transformă, astfel, într-un adevărat manifest și scoate în evidență nereguli grave. Mai mult, ridică alte semne de întrebare referitoare la ”bunele intenții” – în relația cu sindicatele și, în ultimă instanță, cu viitorul companiei – ale Consiliului de Administrație TAROM.

Practic, Consiliul de Administrație TAROM este acuzat că nu ține cont de interesul companiei și nu prevede măsuri care să încurajeze angajații pentru a accepta o astfel de încetare amiabilă a contractelor de muncă.

”Vă aducem la cunoștință faptul că forma Planul privind încetarea raporturilor de muncă prin acordul părt,ilor, aprobată de către  Consiliul  de Administrație, NU urmărește apărarea intereselor Companiei TAROM și, implicit, nu prevede măsuri care să încurajeze angajații Companiei să accepte o astfel de încetare amiabilă a contractelor de muncă”, scriu sindicaliștii TAROM în petiția adresată lui Lucian Bode.

”Mai mult decât atât, acesta a fost adoptat cu încălcarea flagrantă  a dispozițiilor  art. 69 din Codul Muncii citate mai sus și, probabil, fără aprobarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, astfel cum prevede în mod expres art. 4 din OUG  nr. 98  din 24 iunie 1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective.

Sindicaliștii TAROM

”Nu se urmărește încurajarea salariaților pentru a accepta o astfel de încetare pe cale amiabilă a raporturilor de muncă”

Acest Plan aprobat de Consiliul de Administrație TAROM a fost conceput – scriu sindicaliștii în petiția prezentată, în exclusivitate, de GÂNDUL.RO – doar ”de fațadă”.

Este, de fapt și de drept, doar o modalitate care creează ”falsa aparență” că s-a încercat, la nivelul conducerii companiei TAROM, a unei variante de tranziție înainte de adoptarea Planului de Concediere Colectivă.

”În concret, prin măsurile de reducere a numărului de salarii compensatorii sub nivelul acordului colectiv în vigoare, și prin excepțiile impuse acelora care doresc sä opteze pentru retragerea voluntară din activitate, nu se urmărește încurajarea salariaților pentru a accepta o astfel de încetare pe cale amiabilă a raporturilor de muncă, ci doar crearea unei false aparențe a faptului că s-a încercat la nivel de Companie aceasta variantă înainte de adoptarea Planului de Concediere Colectivă”, acuză sindicaliștii TAROM.

Mai mult decât atât, singurul efect, concret, pe care acest Plan l-ar avea asupra Companiei ar fi acela al creșterii costurilor de consultanță și asistență juridică acordate Companiei ca urmare a unei creșteri evidente a costurilor de evaluare și restructurare, având în vedere numărul infim de angajați care s-ar încadra în condițiile restrictive impuse de acest Plan și/sau care ar fi de acord eu o reducere a numărului de salarii compensatorii sub nivelul acordului colectiv, neluând în calcul și expunerea evidentă a Companiei Tarom la eventuale procese colective datorate implementärii unui astfel de Plan, fără respectarea principiului echității și a procedurii prealabile menționate mai sus.

Extras din petiția pe care sindicaliștii TAROM au trimis-o lui Lucian Bode, ministrul Transporturilor

Soluția, transmit sindicaliștii Tarom ar fi  acordarea unui număr corect de salarii compensatorii si, totodată, acordarea dreptului oricărui salariat de a avea posibilitatea să opteze pentru retragerea voluntară din activitate, în baza Acordului de încetare a raporturilor de muncă încheiate cu Compania.

Sindicaliștii, către ministrul Lucian Bode: ”Atragem atenția că se anulează curse cu un procent ridicat de ocupare”

Dar acuzațiile sindicaliștilor nu se opresc aici. Conducerea companiei TAROM ar trebui să ofere explicații, să prezinte Planul de Restructurare și, mai ales, criteriile de evaluare a personalului, ceea ce – scriu sindicaliștii – nu s-a întâmplat până acum.

Cursele profitabile ale companiei TAROM sunt preluate, cel puțin suspect, de companii concurente, asta în condițiile în care curse cu potențial mare de ocupare sunt anulate cu o ușurință dezamăgitoare.

”Nu în ultimul rând, dorim să atragem atenția dl. Ministru Lucian Nicolae Bode asupra faptului că am observat, din operare, că se anulează curse cu un procent ridicat de ocupare, fiind păstrate cele cu un procent mult mai mic”

Sindicaliștii TAROM

În finalul petiției, sindicaliștii TAROM îi solicită lui Lucian Bode să dispună un control urgent, tocmai pentru ca aceste anomalii să fie analizate, iar conducerea companiei să ofere – inclusiv sindicaliștilor – toate explicațiile necesare.

Suplimentar, Consiliul de Administrație TAROM ar trebui să pună la dispoziția sindicaliștilor și al Corpului de Control Planul de Operare pentru perioada 2020 – 2021 și calculul de performanță pentru cursele incluse în respectivul plan.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Momentul în care s-a născut Iisus: chiar a fost o „noapte de vis”? Un reputat istoric descrie vremurile tulburi ale Mântuitorului
Cancan.ro
ALERTĂ medicală în România! Boala care face ravagii: o femeie din Cluj a murit din cauza complicațiilor
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Crăciun sărbătorit în secret, în Coreea de Nord. Familiile riscă pedepse aspre pentru împodobirea unui brad
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Rusia respinge planul de pace în 20 de puncte al lui Zelenski și vine cu propriile propuneri. Ce vrea Moscova (Bloomberg)
Cancan.ro
Ce pensie are Cornel Dinu. Câți bani încasează de la statul român, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Catrinel Sandu, prima „bebelușă” de la Cronica Cârcotașilor. Era una dintre cele mai dorite femei din România
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce aduce ghinion să lași o pălărie pe pat?