EXCLUSIV | Apar noi probe în ”scandalul anului” din politică. Călugărul-amant al deputatului & escorta ”Cristi” au fost înregistrați într-o discuție telefonică: ”A intrat SRI pe fir, nu mai ai ce face, pa!” | AUDIO-BOMBĂ
O nouă înregistrare-șoc este publicată de Departamentul de Investigații Speciale Gândul în scandalul sexual al momentului. După ce deputatul Aurel Bălășoiu a fost exclus din PSD, fiind acuzat de ”încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine”, evenimentele s-au precipitat și alte informații-bombă au ieșit la iveală.
Gândul a publicat o primă înregistrare – toate detaliile AICI – în care deputatul Aurel Bălășoiu discuta cu unul dintre călugării cu care a întreținut, de-a lungul timpului, relații sexuale, iar politicianul a admis că a participat, de mai multe ori, la ”distracții sexuale”. Astfel de aventuri s-ar fi desfășurat chiar și ”în trei”, iar ”distracțiile” respective s-ar fi petrecut în Constanța, Olimp, Pitești sau București.
În același timp, parlamentarul acceptă faptul că, în afara călugărului-amant, a avut relații și cu un alt tânăr (”Cristi”), cunoscut pentru că oferă servicii sexuale domnilor și aflat în atenția procurorilor, aceștia suspectându-l de trafic de droguri.
Surprinzător însă, numele unor prelați sunt pomenite în acest scandal, PS Visarion Bălțat, episcopul de Tulcea, și ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, fiind menționați de călugărul-amant și de escorta masculină ”Cristi”.
În exclusivitate, Gândul prezintă înregistrarea unei discuții care a avut loc, telefonic, între călugărul-amant al lui Aurel Bălășoiu și atât de des amintitul ”Cristi” – tânărul care a apărut alături de parlamentar în imaginile compromițătoare -, aceștia comentând excluderea lui Bălășoiu din PSD, pregătindu-și plecarea din țară și făcând, minut cu minut, alte dezvăluiri șocante.
Totul se transformă într-un un tablou care poate fi etichetat drept halucinant, iar PS Visarion Bălțat și ÎPS Teodosie sunt țintele unor grave acuzații.
”Cineva dintre noi cred că era monitorizat, este tot ce înseamnă material, nu mai ai ce să mai faci”
Călugărul-amant: Mă auzi? Cineva dintre noi cred că era monitorizat, este tot ce înseamnă material, deci nu mai ai ce să mai faci, asta-i viața…
”Cristi” (tânărul care apare alături de deputatul Bălășoiu): Cum, mă, ești tâmpit la cap? Cum adică, mă coa… Fă-mă să înțeleg… Au ieșit poze cu noi la iveală? Tu ești tâmpit la cap? (…) Îmi stă inima până vorbești tu!
Călugărul-amant: Taci un pic, lasă-mă două secunde. Mai ești? Stai așa… Ai răbdare, asta e…. Mă auzi? Deci, Cristian, asta-i viața. Cineva dintre noi a fost monitorizat, a fost un om al serviciilor, s-a ajuns prea departe, s-a ajuns la prim-ministrul României, la Marcel Ciolacu, la tot ce înseamnă spuma țării, președintele Iohannis, Parchetul General, pentru că cineva era minor. Deci deputatul ăsta cred că se mai întâlnea cu cineva și posibil să fie cineva minor. Nu știu cine…
”Cristi”: Deci se întâlnea, mă… dar ce treabă aveam noi?
Călugărul-amant: Se întâlnea el. Ascultă. Numai că nu a dat cu minorul, a dat cu tine imagini. Cu tine și cu el.
”Cristi”: Du-te, bă, în p… mea!
Călugărul-amant: (râde): Bă, cu tine și cu el, bă!
”Cristi”: Deci de unde, coa…, imagini? Fu…-te în gură, că numai tu ai făcut poze atunci!
Călugărul-amant: Bă, nu e vorba de poze, bă omule, bă! Tu ești nebun? Tu nu auzi că e video? E ceva profesionist.
”Cristi”: Și unde m-a prins pe mine cu ăsta?
Călugărul-amant: Mă întrebi pe mine? (tăcere) Tu nu înțelegi că eu am primit decizie de excludere, tot, caterisit, tot, bărbierit, spălat.
”Cristi”: Marș, mă, că nu te cred!
Călugărul-amant: Hai că îți trimit pe WhatsApp să vezi.
”Cristi”: Vezi că nu mai folosesc WhatsApp-ul ăla, ascultă-mă puțin. Hai că-ți dau alt număr de telefon pe care să-mi trimiți pe WhatsApp.
Călugărul-amant: Dar care WhatsApp nu-l mai folosești, ăla care era cu… treaba aia?
”Cristi”: Da, mă, ăla care era cu treaba aia. L-am scos de tot, nu-l mai folosesc.
Călugărul-amant: Aia cu escorta, nu?
”Cristi”: Da.
”A ieșit la lumină, se fac cercetări”
Călugărul-amant: Bun, bun, bun… Ascultă pe tata aici. Cam așa stă situația. A ieșit la lumină, se fac cercetări. Noi nu am intrat cu nimic sub sfera penală. Cine a făcut fapte penale să răspundă! Iar noi trebuie să mergem cu adevărul. Oricum, adevărul va ieși la lumină. Vrei, nu vrei, va ieși la lumină. Asta e!
”Cristi”: Ce adevăr? Că eram rupt de foame și m-am dus să mi-o trag cu deputatul.
Călugărul-amant: Cum?
”Cristi”: Eram rupt de foame și m-am dus să mi-o trag cu deputatul.
Călugărul-amant: Câți ani aveai atunci când ți-ai tras-o cu deputatul (râde)? Aveai 16 ani (râde iar)? Că așa zice, bă, că ești minor, nebunule!
”Cristi”: Când, mă? Acolo?
Călugărul-amant: Cu deputatul, în pozele alea. Cică aveai 16 ani.
”Cristi”: Aveam 16 ani? Ei m-au filmat pe mine și ziceau că eu aveam 16 ani?
Călugărul-amant: Da, bă (râde). Le-am spus: Voi sunteți nebuni, că omul ăsta are 23 de ani, bă!
”Cristi”: Bă, ești nesimțit? Să mori tu! Unde-s pozele astea? Cum le găsesc?
Călugărul-amant: Pe internet. Băi, dar fii atent… ăăă… cum să facem?
”Cristi”: Deputatul, cum îl cheamă? Cum îl cheamă pe el?
Călugărul-amant: Păi cum îl cheamă? Habar n-am… (tăcere) Habar n-am cum îl cheamă… Hai că mă sună deputatul…
”Cristi”: Coa… ești handicapat? Chiar am găsit știrea, coa…
Călugărul-amant: Ce spune? Ce spune? Ia citește, că eu am blocat tot, Facebook, am blocat tot.
”Cristi”: Hiiiii… Conducerea PSD a decis astăzi excluderea din partid a deputatului… p… mea pentru încălcarea legii, a demnității umane și a moralei creștine”.
”Măi, părinte, a intrat Serviciul Român de Informații pe fir”
Călugărul-amant (râde): Băi, fii atent. Dacă Visarion e băgat în treaba asta, ce pumni în gură voiai să-i dai tu starețului, dar să vezi ce pumni în gură îi dau eu lui.
”Cristi”: Eu nu am, mă, treabă, băi coa…, eu nu am vorbit cu nimeni… Nu mă mai face bulangiu că mă enervezi!
Călugărul-amant: Nu, dar a strâns el. Băi, ăsta a strâns probe, că ăsta nu e prost…
”Cristi”: Ia stai, bă… Mă, ești handicapat? Stai 2 secunde să mai citesc aicea ce scrie… (citește) Nu înțeleg… Nu scrie de ce… Hiiii… (tăcere) Marș, coa… (tăcere) Bă coa… chiar l-au dat afară din Parlament?
Călugărul-amant: Da, bă, l-au dat afară din Parlament. Tu nu înțelegi că l-au nenorocit pe omul ăsta?
”Cristi”: Băi coa… ce se întâmplă, mă? Au început să cadă ăștia mari, coa…, ce dracu`! Ce dracu` se întâmplă, coa…?
Călugărul-amant: Coa…, coa…, ce coa…? Vorbește frumos, părinte! Că m-ai nenorocit și pe mine, părinte! (…) Măi, părinte, o intrat Serviciul Român de Informații pe fir. Serviciul Român de Informații a anunțat președintele României, prim-ministrul României, președintele Camerei Deputaților, patriarhul României, arhiepiscopul Calinic de la Argeș, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Visarion, înțelegi? Sunt note oficiale, nu mai ai ce face, pa!
”Nu te mai du că faci ceva și te omoară. Nu bei nimic, nu mănânci nimic de acolo”
”Cristi”: … ascultă-mă 2 minute, acum se scanează mai multe în capul meu. Ieri am fost la o sfințire unde a venit și Teodosie și Visarion… Iar Visarion, la urmă, când a plecat, mi-a bătut obrazul, coa…
Călugărul-amant: Ți-a bătut obrazul, ă?
”Cristi”: Dar mă duc acum la el. Mă duc să văd de ce p… mea mi-a bătut obrazul, să văd ce s-a întâmplat, ce s-a mai auzit, că-mi bag p…
Călugărul-amant: Ascultă-mă!
”Cristi”: Ascultă-mă 2 secunde pe mine. Eu îmi bag p… și-n gura lui și-n gura la toți și-mi strâng catrafusele și plec în p… mea vreo 2-3 luni la muncă în afară. Și-mi bag p… când mă întorc, nu mă mai cunosc toți!
Călugărul-amant: Dar rapid, rapid! Că merg și eu. Mergem împreună. Hai! Auzi, nu te mai du nici la Visarion. Nu te mai du că faci ceva și te omoară. Nu bei nimic, nu mănânci nimic de acolo.
”Cristi”: Să-mi bag p… în gura lor.
Călugărul-amant: Da, da, da`nu mânca, nu te du, ferește-te, ai grijă, ascunde-te o perioadă că și eu sunt ascuns. Iar fii atent! Iar Teodosie are pe șoferul ăla cu el. L-ai văzut? Șoferul ăla cu el, tânăr, frumos.
”Cristi”: Ăla frumos.
Călugărul-amant: Șoferul ăla a avut o relație cu deputatul. S-o sărutat, s-o f…tut pe la mănăstire, pe lângă Constanța. Bulangiul ăsta a aflat, Teodosie. Și Teodosie a pus să-l execute pe deputat.
”Cristi”: Cred că Teodosie era gelos.
Călugărul-amant: Teodosie era gelos. Eu ți-am spus că Teodosie nu-mparte nimic cu nimeni. În momentul în care ai luat ceva de la Teodosie, te nenorocește.
”Cristi”: Dar mă doare-n p… pe mine. Teodosie e puternic și bravo lui! Dar ce treabă avem noi, coa…, până la urmă?
Călugărul-amant: Acum s-a folosit, mă. Am fost urmăriți. Asta înțeleg eu să zic. Noi am fost urmăriți pas cu pas. Știe tot. Bă, oamenii ăștia știu tot. Că am fost la Constanța, că am fost în apartamentul ăla, că am fost acolo. Deci, știu tot firul. Mi-a pus starețul hârtia pe masă. Părinte, recunoști? Da, părinte, recunosc! Îți asumi? Îmi asum. Mi-am luat geanta și am plecat, sărut mâna!
”Cristi”: Să mori tu?
Călugărul-amant: Da, omule, da. (…) Ia-ți femeia și urcă-te în mașină și dă-i drumu`. Ai auzit? Vezi că bulangiii ăștia… Visarion nu știa nimic. A fost un teatru de la Visarion. Nu l-a sunat nimeni, nu l-a șantajat nimeni. A vrut să scoată la timp, să vadă dacă tu ai spus la cineva ceva…
”Cristi”: Să mori tu, coa…
”Nu mai ai ce să faci! Gata! Toată lumea știe, SRI știe, pa, sănătate…!”
Călugărul-amant: Da, da, Visarion a făcut un teatru că – dacă era ceva – îți dădea una-n cap și acolo rămâneai. (…) Nu mai sta. Urcă-te în mașină și dă-i drumu` din țară, că vor veni toate televiziunile pe tine acasă. Dă-i drumu`din țară!
”Cristi”: Hai să ne întâlnim săptămâna cealaltă și să vorbim față în față, că trebuie să discutăm ca lumea.
Călugărul-amant: Băi, tu nu înțelegi, tată, că nu mai e de făcut nimic? Nimic! (…) Nu mai avem de ce vorbi, gata! Lucrurile sunt făcute toate. Toată lumea știe, pa! Nu mai ai ce să faci! Gata! Nu mai ai ce, că toată lumea știe, SRI știe, pa, sănătate…!
”Cristi”: Atunci ia mai dă-i dracu`! De unde știu eu că nu sunt și ascultat?
Călugărul-amant: Tu îți dai seama că toți am fost ascultați. Tu nu auzi că sunt înregistrări, sunt poze, sunt tot, tot, tot.
”Cristi”: Vai de c…ul nostru!
Călugărul-amant: Da, toată lumea știe.
”Cristi”: Nu mai am nimic, lasă că o să mai stau săptămâna asta cât mai e asta și dup-aia îmi iau tălpășița.
Călugărul-amant: Bă, nu mai sta, omule. Dă-i drumu` azi. Ai bani? Dă să-ți trimit. Ai bani?
”Cristi”: Am pe dracu`!
Călugărul-amant: Ia femeia și dă-i drumu` din țară. Dar ea este de acord să plece cu tine?
”Cristi”: Dar ce treabă are ea? O să văd eu ce zice.
Călugărul-amant: Bun. Cum facem povestea asta? Cum facem să fie bine? Cum facem să se așeze?
”Cristi”: Stai 2 secunde. Stai. (…) La mine, numărul ăsta e nou, dar ce dracu` să… Dacă era pe numărul vechi, era o problemă, dar așa nu-i problemă. La mine cel puțin. Dar nu știu acum dacă a fost, nu a fost ascultat. Pe mine nu mă interesează, mă frate. Ce pielea mea? Eu-l f… în gură! L-am cunoscut, mi-a cerut niște favoruri, l-am ajutat… Ce atâta? Mă doar pe mine fix în c…
Călugărul-amant: Auzi, dar dracul ăla de copil cu care tu ai vorbit pe Instagram…
”Cristi”: Nu cred, mă. Era copil. Ce dracu`!
Călugărul-amant: Da, copil, dar răspunde-mi: era minor sau nu era minor?
”Cristi”: Era minor, dracu`, cum să nu fie minor?
Călugărul-amant: Bă, cum să fie minor, bă? Că-mi stă inima, bă! Bă, dar eu i-am verificat buletinul, era născut… Avea peste 18-19 ani.
”Cristi”: Dar mai dă-l dracului să-l ia, că e la liceu. Zicea că e la liceu. Parcă…
Călugărul-amant: Bă, și ăla e minor?
”Cristi”: Nu știu sigur.
Călugărul-amant: 19 ani a zis că are.
”Cristi”: La asta mă gândeam și eu.
Călugărul-amant: Ia vorbește, ia legătura cu el pe WhatsApp și întreabă-l! Spune-i să-ți dea o poză după buletin.
”Cristi”: Bine. Hai că o să vorbim!
Călugărul-amant: Ce plan avem, cum facem?
”Cristi”: Momentan, lasă-mă oleacă să mă gândesc și o să te sun mai încolo și o să vorbim mai multe.
Călugărul-amant: Bine, hai. Auzi, vezi ferește-te să mai intri la Visarion!