EXCLUSIV. Avocații lui Robert Roșu cer Inspecției Judiciare verificarea la sânge a ”repartizării aleatorii” a dosarului ”Ferma Băneasa” la ÎCCJ (DOCUMENT)
Avocatul Robert Roșu a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul ”Ferma Băneasa” – după ce fusese achitat la fond -, iar semnele de întrebare referitoare la repartizarea acestui dosar la un anumit complet de judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au declanșat o avalanșă de acuzații, atât din partea colegilor avocatului, cât și din partea Uniunii Naționale a Barourilor din România.
Astăzi, de altfel, au fost declanșate verificări privind respectarea legii şi regulamentelor în legătură cu repartizarea aleatorie a dosarului ”Ferma Băneasa”. Mai mult, Corina Alina Corbu – preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) – a dispus și verificări privind repartizarea aleatorie a dosarelor la toate secţiile ÎCCJ.
GÂNDUL.RO a intrat în posesia unui document DE ULTIMĂ ORĂ și îl prezintă ÎN EXCLUSIVITATE. Avocații care îl reprezintă pe Robert Roșu solicită sesizarea Inspecției Judiciare în vederea efectuării de verificări asupra respectării prevederilor legale şi regulamentare în legătură cu acest dosar ”greu” în care au mai fost condamnați omul de afaceri Remus Truică și Prințul Paul al României, alături de doi cetățeni israelieni – Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein.
Există suspiciuni că repartizarea dosarului ”Ferma Băneasa” nu a fost aleatorie, ci direcționată
Dosarul ”Ferma Băneasa” a fost repartizat la ”completul negru” – așa cum a fost etichetat în mass-media – format din Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Ioana Ilie, existând suspiciuni foarte mari că această repartizare nu a fost aleatorie, ci direcționată. Completul condus de judecătorul Ionuț Matei de la Înalta Curte de Casație și Justiție a desființat sentința dată pe fond de instanța Curții de Apel Brașov și, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică la avocatul Robert Roșu din ”trafic de influență” în ”aderare la grup infracțional organizat și complicitate la abuz în serviciu a unor funcționari publici din diverse instituții ale statului implicate în lanțul retrocedării bunurilor în cauză”.
Pornind de la acuzația că repartizarea dosarului ar fi fost ”direcționată”, avocații lui Robert Roșu – reprezentanți ai caselor de avocatură ”Chiriță și Asociații” și ”Țucă, Zbârcea și Asociații” – cer să fie fie efectuate verificări pentru a se constata:
- ”Dacă repartizarea dosarului penal nr. 354/64/2016 în apel la Completul nr. 4 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a fost aleatorie; dacă au fost anterior blocate unele dintre completele secţiei penale şi motivele pentru care acestea au fost blocate; dacă parametrii de repartizare ai cauzei au fost corect stabilit; dacă, având în vedere eventualele completele blocate şi parametrii de repartizare ai cauzei, ar fi fost disponibile mai multe complete de judecată.
- Dacă la nivelul ICCJ a fost realizat un audit extern asupra sistemul de repartizare aleatorie a cauzelor”, se precizează în cererea formulată și prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.
”O serie de deficienţe în privinţa luării măsurilor organizatorice necesare desfăşurării în condiţii de legalitate a activităţii de repartizare aleatorie a dosarelor la ÎCCJ”
Inspectorii desemnaţi au verificat modalitatea de repartizare a dosarelor la care s-au efectuat verificări directe, aici fiind inclusă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi modul de respectare a dispoziţiilor legale referitoare la incidentele procedurale şi excepţiile de la repartizarea aleatorie.
Trebuie menționat că Raportul a fost aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 225/15.10.2019 și a avut ca obiectiv ”Respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorităţii Judecătoreşti în cauzele de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie vizând magistraţi sau în legătură cu acestea”.
Surprinzător, inspectorii de specialitate au constatat ”o serie de deficienţe în privinţa luării măsurilor organizatorice necesare desfăşurării în condiţii de legalitate a activităţii de repartizare aleatorie a dosarelor la ÎCCJ – Secţia penală, cum ar fi nereguli privind parametri de repartizare ş.a.”, se arată în cererea depusă de avocatul Robert Roșu prin ”Chiriță și Asociații” și ”Țucă, Zbârcea și Asociații”.
Raportul respectiv a avut în vedere exclusiv cauze vizând magistraţi sau în legătură cu acestea, ”dar constatările inspectorilor se răsfrâng asupra tuturor cauzelor înregistrate la instanţa supremă în perioada de referinţă. Nu cunosc ca aceste carenţe să fi fost remediate ulterior, dovadă în acest sens fiind Raportul de activitate al Inspecţiei Judiciare pe anul 2019 în care inspectorii au propus luarea în cadrul ÎCCJ a mai multor măsuri pentru îndreptarea sistemului de repartizare aleatorie”, susține avocatul Robert Roșu prin reprezentanții săi.
”Suspiciuni întărite de succesiunea evenimentelor din această cauză”
Avocații lui Robert Roșu precizează că ”aceste constatări sunt în măsură să nască suspiciuni în legătură cu modalitatea de repartizare a dosarului nr. 345/64/2016 la Completului nr. 4 din cadrul ÎCCJ – Secţia penală în anul 2019, suspiciuni întărite de succesiunea evenimentelor din această cauză”.
Mai mult, sunt prezentate, punctual, și mai multe semne de întrebare din acest dosar.
- Curtea de Apel Braşov a pronunţat Sentinţa penală nr. 39/2019 la data de 27 iunie 2019; împotriva hotărârii au declarat apel unele părţi şi DNA;
- Hotărârea este redactată şi comunicată părţilor, respectiv parchetului specializat, la finele lunii septembrie 2019, iar în perioada imediat următoare dosarul a fost cerut şi trimis la DNA în vederea redactării motivelor de apel;
- La data de 24 decembrie 2019, cândva după ora 12, dosarul a fost înregistrat pe rolul ÎCCJ – Secţia penală şi repartizat Completului nr. 4; la momentul respectiv motivele de apel ale parchetului nu erau depuse la dosar, cu toate că procurorii l-au ţinut 2 luni în vederea motivării apelului;
- Motivele de apel ale DNA au fost depuse abia la data de 21 ianuarie 2019, după aproape o lună de la data înregistrării cauzei pe rolul instanţei de control judiciar; de altfel, întârzierea depunerii memoriului privind apelul parchetului a constituit unul din motivele amânării cauzei la primul termen de judecată din 30 ianuarie 2020, apărătorii inculpaţilor solicitând timp în vederea studierii lor;
- Acest complet de judecată a soluţionat cauza în apel, pronunţând Decizia penală 382 din 17 decembrie 2020; hotărârea este în curs de redactare.
”Din cele de mai sus se desprinde o aparenţă de „direcţionare” a cauzei către completul de judecată indicat”
Potrivit avocaților lui Robert Roșu, suspiciunile prezentate punctual ”scot în evidență o aparenţă de „direcţionare” a cauzei către completul de judecată indicat cu încălcarea normelor privind repartizarea aleatorie, ceea ce atrage efectuarea de verificări de către organul competent”.
Suplimentar, aceștia susțin că este cel puțin ”bizar” ca dosarul să fie înregistrat ”în Ajunul Crăciunului”, atunci când cea mai mare a personalului ÎCCJ ”trebuie să fi fost acasă”.
”Este cel puţin bizar ca dosarul să fie înregistrat în Ajunul Crăciunului, la o dată şi la o oră la care cea mai mare parte a personalului ICCJ trebuie să fie fost acasă. Este la fel bizar faptul că deşi dosarul a fost cerut de DNA pentru redactarea motivelor de apel, iar acestea nu erau finalizate, dosarul a fost dus spre înregistrare la ICCJ exact la acel moment”, se precizează în cererea prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.
Avocatul Robert Roșu: ”Se impune să sesizaţi Inspecţia Judiciară”
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 1 lit. g corob. cu art. 74 alin. 1 lit. b şi art. 74 alin. 2 din Legea nr. 317/2004 prin care sunt atribuite competenţele, avocatul Robert Roșu solicită sesizarea Inspecţiei Judiciare în vederea demarării verificărilor privind modalitatea de repartizare a dosarului la completul care a pronunţat hotărârea care a soluţionat apelul.
”În cadrul controlului solicit să fie clarificate următoarele:
- Împrejurările în care a fost transmis dosarul de la DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi înregistrat pe rolul acestei instanţe;
- Dacă au fost blocate de la repartizare alte completuri de judecată;
- Dacă a fost acordat punctajul de complexitate corespunzător particularităţilor cauzei cu ocazia repartizării.
- Alte împrejurări a căror lămurire este necesară.
”De asemenea, în strânsă legătură cu cele de mai sus solicit să fie verificată şi respectarea dispoziţiilor art. 53 alin. 3 din Legea nr. 304/2004, care prevăd obligativitatea auditării externe a sistemului de repartizare aleatorie a cauzelor pe completuri de judecată la fiecare 2 ani”, se menționează în finalul cererii prin care este solicitată demararea verificărilor – de către Inspecția Judiciară – privind modalitatea de repartizare a dosarului la completul care a pronunţat hotărârea care a soluţionat apelul.