EXCLUSIV | Ce decizie au luat judecătorii în cazul unui gălățean turmentat care a făcut scandal într-un bar, în miezul zilei: ”Pe fondul refuzului de a fi servit, a manifestat acte repetate de exhibiționism” (MOTIVARE)

EXCLUSIV | Ce decizie au luat judecătorii în cazul unui gălățean turmentat care a făcut scandal într-un bar, în miezul zilei: ”Pe fondul refuzului de a fi servit, a manifestat acte repetate de exhibiționism” (MOTIVARE)

Un gălățean pus pe petrecere a provocat un scandal-monstru într-unul din barurile orașului, în miezul zilei, după ce a consumat băuturi alcoolice și, la un moment dat, barmanița a refuzat să îl mai servească. Bărbatul cu capsa-pusă s-a considerat lezat și a reacționat imediat, iar atmosfera a degenerat, fiind nevoie de intervenția polițiștilor.

În luna ianuarie 2022, gălățeanul a apărut, din nou, în fața judecătorilor, după ce, inițial, a fost condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere.

Scandalul declanșat de chefliu a avut loc în luna iunie a anului trecut, chiar la orele prânzului, atunci când acesta a consumat vodcă într-un bar din oraș și s-a îmbătat, iar GÂNDUL prezintă ÎN EXCLUSIVITATE, extrase din motivarea instanței de judecată.

Barmanița a refuzat să îl mai servească: ”A luat o navetă cu sticle goale, manifestându-și intenția de a o lovi”

Prin rechizitoriul din data de 07.07.2021 – întocmit în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați – s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de “arest preventiv”, a gălățeanului turmentat.

Chefliul ar fi dorit să consume vodcă în continuare și, după ce barmanița a refuzat să îl mai servească, a trecut la injurii și amenințări și a refuzat să părăsească localul.

”În data de 16.06.2021, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla în incinta barului (…) din municipiul Galați, pe fondul consumului de alcool, a refuzului de a mai fi servit, a solicitărilor repetate de a părăsi localul, (n.red. – bărbatul) a provocat scandal, respectiv i-a adresat injurii și amenințări cu acte de violență barmaniței în vârstă de 50 de ani (în sensul că va distruge barul și o va bate, a scuipat-o), a luat o navetă cu sticle goale, manifestându-și intenția de a o lovi, iar ulterior a luat un scaun din incinta barului pe care l-a ridicat în repetate rânduri amenințător înspre persoana vătămată, lovindu-l de podea, acțiuni ce au generat un climat de indignare, teamă și neliniște persoanei vătămate, clienților barului, cât și trecătorilor, zona în care este amplasat barul fiind foarte traficată, iar terasa barului are expunere la stradă, fiind tulburată astfel ordinea și liniștea publică”, se precizează în motivarea instanței de judecată.

Gălățeanul și-a dat pantalonii jos și… 

”Spectacolul” nu s-a încheiat, însă, aici. Gălățeanul turmentat era, pur și simplu, dezlănțuit, așa că și-a dat pantalonii jos, a scos organul genital și l-a ”expus” în fața barmaniței stupefiate și a celorlalți clienți care se aflau, la acea oră, în bar.

”În aceleași împrejurări, numitul (…) a manifestat acte repetate de exhibiționism, în sensul că și-a dat jos pantalonii cu care era îmbrăcat, a scos organul genital și l-a expus ostentativ în fața persoanei vătămate (n.red. – barmanița) și a clienților aflați în bar”

Cum gălățeanul nu putea fi calmat de nimeni, a fost apăsat butonul de panică din bar, solicitându-se intervenția Poliției.

”În ciuda eforturilor susținute de a-l calma pe suspect, nu s-a reușit acest lucru, motiv pentru care barmanul de serviciu – persoana vătămată (…)  a acționat butonul de panică, solicitând intervenția firmei ce asigura paza localului. Atitudinea recalcitrantă și agresivă a inculpatului a continuat și după sosirea echipei de intervenție, agenții de pază fiind nevoiți să utilizeze sprayul iritant lacrimogen pentru a-l imobiliza pe suspect”, se arată în motivare.

La fața locului au ajuns polițiștii de la Secția 3 de Poliție, iar gălățeanul a fost ”săltat” și dus la sediu pentru continuarea anchetei. Totuși, nici intervenția oamenilor legii nu a avut darul de a-l liniști pe gălățeanul turmentat, iar bărbatul și-a revărsat furia verbală asupra polițiștilor și, mai mult, a spart cu pumnul și unul dintre geamurile clădirii.

”Chiar și după imobilizarea sa prin încătușare, inculpatul a manifestat același comportament recalcitrant, limbaj amenințător și jignitor, acțiuni surprinse de sistemul video bodycam, acte de natură să sfideze autoritatea și să creeze o stare de indignare în rândul personalului de poliție precum și a persoanelor invitate la sediul de poliție în contextul activităților care se desfășurau în acel moment în sediu.

În sediul secției 3 Poliție, unde a fost condus în vederea continuării cercetărilor, a continuat să adreseze injurii polițiștilor și a spart cu pumnul un geam al ferestrei din camera de așteptare”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.

Încă de la începerea anchetei, polițiștii au avut la dispoziție procesul-verbal de cercetare la fața locului, plus fotografii; procesul-verbal de vizionare a înregistrării video cu suport DVD, plus fotografii, dar și declarațiile martorilor care au asistat la scandalul declanșat de gălățeanul nemulțumit din cauză că nu a mai putut să bea. Barmanița, pe de altă parte, și-a retras plângerea împotriva bărbatului, așa că acesta nu a mai fost acuzat și de ”amenințare”.

”Cu ocazia audierii, inculpatul a precizat că, nu contestă mijloacele de probă administrate in faza de urmărire penală, nu doreste readministrarea de probe sau administrarea de probe noi și că este de acord să presteze muncă neremunerată în folosul comunității”

Extras din motivarea instanței

Martorii au confirmat show-ul de exhibiționism al gălățeanului

Potrivit informațiilor din dosar, aproape 50 de persoane au asistat la show-ul oferit, ziua în amiaza mare, de bărbatul aflat sub influența băuturilor alcoolice și decis să petreacă a la long.

În toiul scandalului, acesta a amenințat-o pe barmaniță că va pleca, dar i-a promis că va reveni, însoțit de mai multe persoane împreună cu care va distruge barul.

”A amenințat că o va lovi și că va reveni însoțit de alte zece persoane împreună cu care îi va distruge localul, a scuipat-o și a luat o navetă cu sticle goale pe care a ridicat-o amenințător asupra persoanei vătămate. Persoana vătămată (…) descrie că s-a simțit amenințată, că acțiunile inculpatului au fost de natură să-i creeze acesteia o stare de panică și indignare, motiv pentru care s-a refugiat în bar.

În exterior, pe terasă, de față la actele de violență și amenințare exercitate de către inculpatul (…) au fost prezenți și alți clienți ai barului, o parte dintre ei fiind audiați în calitate de martori. Conform declarației persoanei vătămate, martorul (…) a intervenit în sensul de a-l liniști pe inculpat. De asemenea, în același context, persoana vătămată (…) l-a indicat pe martorul (…) care a încercat să-l determine pe inculpat să părăsească localul.

A mai precizat că l-a observat pe inculpatul (…) când, în timp ce se afla pe terasa barului, a manifestat acte de exhibiționism, respectiv și-a expus ostentativ organul genital, la acel moment pe terasă se aflau mai multe personae, terasa are expunere către trotuar, traficul pietonal fiind intens”, se mai menționează motivarea instanței.

Chefliul a recunoscut tot în fața instanței

Ulterior, gălățeanul a încercat să-și justifice acțiunile prin consumul de băuturi alcoolice, declarând că nu-și mai amintește faptele comise și că regretă cele întâmplate, dar în fața instanței a recunoscut comiterea faptelor.

Judecătorii au luat în considerare și faptul că ”în privința conduitei inculpatului ulterior comiterii infracțiunilor se constată că acesta a colaborat cu organele judiciare, in fața instanței a recunoscut comiterea infracțiunii, a respectat obligațiile stabilite ca urmare a instituții măsurii preventive a controlului judiciar, din înscrisurile depuse rezultă că este o persoana care depune eforturi pentru a fi o persoana integrata social, este angajat temporar și a achitat prejudiciul părții civile IPJ Galați”.

  • În baza art. 371 C. P., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
  • În baza art. 375 Cod Penal, a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
  • În baza art. 253 alin. 1 Cod penal a condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.
  • În baza art. 39 alin. 1 lit. b C. pen. rap. la art. 38 alin. 1 C. P, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 7 luni, În final condamnă inculpatul la pedeapsa închisorii de 1 an și 7 luni.

Bărbatul a fost reținut și arestat la data de 16.06.2021, pe o durată de 24 ore, și arestat preventiv de la data de 17.06.2021 până la data de 11.09.2021 inclusiv.

Ținând cont și de faptul că gălățeanul chefliu nu avea antecedente penale, judecătorii au considerat că ”sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta hotărâre fiind de cel mult 3 ani, iar inculpatul nu are antecedente penale, nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificarea și tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către acesta a pedepsei aplicate”.

”Față de aceste considerente:

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani”, au decis judecătorii.

Pe durata termenului de supraveghere, gălățeanul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

  • să se prezinte la Serviciul de Probațiune din circumscripția localității de domiciliu, la datele fixate de acesta;
  • să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Totodată, bărbatul va trebuie să presteze și în folosul comunității, urmând a efectua 100 de zile lucrătoare neremunerate sub coordonarea Serviciului de Probațiune, se mai precizează în motivarea din care GÂNDUL a prezentat extrase ÎN EXCLUSIVITATE.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...