EXCLUSIV. Condamnare stupefiantă în cazul care a îngrozit Capitala! IT-istul care s-a drogat și a ucis o tânără de 19 ani într-un joc erotic a primit numai 14 ani de închisoare! Ce obiecte au fost găsite în apartamentul lui
În luna mai a anului trecut, o crimă monstruoasă a îngrozit Capitala. Raluca Dragomir, o tânără de doar 19 ani, a fost ucisă de Tudor Bogdan Șerban, tânăr informatician din Ploiești, după o ceartă etichetată de anchetatori drept ”sexuală”. Crima a avut loc în cartierul Militari din București, acolo unde ucigașul locuia în chirie, iar cei doi se cunoșteau de numai câteva ore.
Încă din primele ore ale anchetei, polițiștii au constatat că Tudor Bogdan Șerban, în vârstă de 26 de ani, consumase cocaină și în noaptea premergătoare crimei, nu numai în cea care s-a încheiat cu o crimă, iar un destin tragic a dus la întâlnirea fatidică dintre el și viitoarea victimă.
A trecut mai mult de un an de la crima comisă, pe data de 8 mai 2019, de IT-istul din Ploiești, iar magistrații de la Tribunalul București au dat sentința în acest caz cutremurător. GÂNDUL.RO prezintă, în ÎN EXCLUSIVITATE, detalii șocante din acest dosar, precum și extrase din hotărârea instanței care l-a condamnat pe criminal la doar 14 ani de închisoare pentru ”infracțiunea de omor”.
”Copila a fost foarte cuminte. Cine ştie peste ce idiot a dat”
Bunica Ralucăi le-a declarat anchetatorilor că nepoata ei – pe care o crescuse singură, fiindcă părinții ei se despărțiseră – era o fată ”cuminte” care a avut neșansa de a se întâlni ”cu un idiot”. Anchetatorii au stabilit că Tudor Bogdan Șerban lucra la o companie IT din București, iar fata de 19 ani făcea videochat.
Tânăra se întorsese acasă pentru a petrece Sărbătorile Pascale, iar în cea de-a patra zi plecase la București. De atunci nu a mai fost văzută de familie și nimeni nu a mai primit vreo veste de la ea.
”Ultima oară a fost de Paşte, a fost şi la Sfânta Înviere. A plecat la Bucureşti a patra zi, după-amiază. De atunci n-am mai vorbit, n-am mai văzut-o. Chiar aseară ne-am gândit, dar am îmbătrânit, am uitat, se făcuse târziu şi na-m sunat-o. Copila a fost foarte cuminte. Cine ştie peste ce idiot a dat. Cine ştie ce nenorocit a ieşit în calea ei”, a declarat bunica fetei, răvășităde durere, potrivit observator.tv.
Criminalul nu și-a recunoscut, niciodată, fapta
GÂNDUL.RO a intrat în posesia unor informații-șoc din acest dosar. Chiar dacă anchetatorii au stabilit, în baza probelor descoperite în timpul cercetărilor, că Tudor Bogdan Șerban a ucis-o pe Raluca Dragomir, criminalul nu și-a recunoscut, nici în ultimul moment fapt, iar judecătorii l-au condamnat ”fără acord de recunoaștere”.
Vecinii IT-istului din Ploiești au declarat că în noaptea crimei au auzit strigăte din apartamentul său, Raluca implorându-l pe criminal ”să o lase în pace”. Alertați, au anunțat Poliția, însă viața tinerei nu a mai putut fi salvată. La momentul respectiv, surse din interiorul anchetei au dezvăluit că Raluca l-ar fi atacat și ea pe agresor cu un cuțit, pentru a nu fi omorâtă, însă inevitabilul s-a produs, fiind străpunsă de un cuțit cu lama de aproximativ 20 de centimetri.
”Pe la 7 fără un sfert s-a auzit ţipând: lasă-mă, că mă omori!”, a declarat o vecină, în timp ce o alta a spus că ucigașul – ”agitat” – a sunat chiar el la Poliție și… a început să plângă. ”De dimineaţă de la ora opt el stă pe aici agitat. A sunat la poliţie şi a început să plângă”.
IT-istul din Ploiești, ”înarmat” cu cătușe și vibrator pentru a-și împlini fanteziile erotice
Trebuie menționat că, în acest proces șocant, părinții și sora Ralucăi nu s-au constituit în ”parte civilă” – părinții erau despărțiți, tatăl ei se recăsătorise în Germania, iar despre mama sa nu mai știa absolut nimic. Doar fratele victimei a formulat o acțiune civilă în urma căreia criminalul este obligat, acum, ”la plata sumei de 35.000 euro – în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de daune morale, respingând cererea de acordare de daune materiale – în suma de 35.000 euro – ca nedovedită”.
Perchezițiile efectuate în apartamentul ucigașului au confirmat nu numai apetența acestuia pentru consumul de stupefiante – dar ancheta a scos în evidență și faptul că, în noaptea crimei, și el, și Raluca au cosumat alcool și droguri -, ci și ”aplecarea” către jocuri erotice. Iar instanța de judecată a decis ca ”bunurile” sale să fie returnate ”proprietarului”.
”Către inculpat – făraș; laptop; VIBRATOR; CĂTUȘE METALICE (n.red – sublinierea noastră); legătură cu două chei, o cartelă de acces și breloc; inel din metal de culoare galbenă; pungă din plastic conținând card bancar și permis de conducere; telefon mobil; caiet; dispozitiv electric cu cablu de alimentare și furtun; lampă de bec de 125 W”, se arată în hotărârea instanței de judecată.
”În temeiul art.112 alin.1 lit.b N.C.pen., confiscă de la inculpat cuțitul metalic cu inscripția Vivo, cu lama de aproximativ 20 cm si mânerul de aproximativ 15 cm., folosit la săvârșirea faptei si depus la Camera de corpuri delicte a I.G.P.R. – S.C.J.S.E.O”
Extras din hotărârea instanței
Judecătorii Tribunalului București au decis și restituirea obiectelor care au aparținut tinerei de 19 ani, ucisă în apartamentul închiriat de criminal în sectorul 6 al Capitalei.
- un lanț cu medalion din metal de culoare galbenă
- doi cercei din metal de culoare galbenă
- un inel din metal de culoare galbenă
- o brațară din metal de culoare galbenă
- geanta de piele și întregul ei conținut
- o pereche de ghete de damă
”Îl obligă pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei + 3.000 lei = 6.000 lei (pentru urmărire penală + cameră preliminară și fond), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat”
Extras din hotărârea instanței
Doar 14 ani de condamnare pentru o crimă săvârșită cu sânge rece
Surprinzător, având în vedere gravitatea faptei, judecătorii de la Tribunalul București au decis că IT-istul criminal din Ploiești trebuie să stea în spatele gratiilor doar… 14 ani.
Sentința a fost dată pe data de 2 noiembrie a acestui an, lui Tudor Bogdan Șerban urmând a-i fi interzise și unele drepturi, potrivit legii.
”Ședința din 02.11.2020, ora: 08:30, la completul (…) Tip soluție: Condamnare fară acord de recunoaștere. Soluția pe scurt: În temeiul art.188 alin.1 N.C.pen., condamnă pe inculpatul ȘERBAN TUDOR BOGDAN la pedeapsa de 14 (paisprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor (fapta din 08.05.2019). În temeiul art. 66 alin.1 – art.67 alin.2 N.C.pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale (pedeapsă complementară). În temeiul art. 65 alin.1 N.C. pen., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit.a și lit.b N.C.pen., pe durata executării pedepsei principale (pedeapsa accesorie). În temeiul art. 399 N.C.proc.pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului”, au decis magistrații Tribunalului București.