EXCLUSIV. Șefii de secție din Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași îi solicită lui Nelu Tătaru să prelungească mandatul managerului + Răspunsul Ministerului Sănătății (SURSE)
Atmosferă tensionată la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” din Iași, în plină pandemie, cu trei săptămâni înainte de încheierea perioadei în care dr.ec. Ioan Bârliba a coordonat instituția în calitate de manager.
Managerul Ioan Bârliba, în vîrstă de 61 de ani și profesor universitare la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a ocupat acest post timp de aproape 15 ani, iar la jumătatea acestei luni a anunțat – în timpul unei conferințe de presă – că se va retrage din funcție și ”își va încheia socotelile cu Spitalul ”Sf. Spiridon”.
”După cum ştiţi, un manager de spital are un contract de management semnat între ministrul Sănătăţii şi managerul spitalului. Eu am dat acest concurs în urmă cu 3 ani. Mai exact, pe 18 noiembrie pe 2017. Contractul meu de management expiră pe 18 noiembrie. Pe 18 decembrie, scuzaţi. În acest context iau în calcul să nu mai particip la un nou concurs şi să îmi închei, să spun aşa, socotelile cu Spitalul Sf Spiridon, în sensul în care timp de 14 ani şi jumătate am coordonat această echipă minunată. Am spus că iau în calcul acest lucru”, a precizat managerul spitalului.
Dr. ec. Ioan Bîrliba a mai declarat, în timpul conferinței de presă, că poate fi adusă în discuție și o ”stare de oboseală” acumulată în timp, însă – chiar dacă are 61 de ani – ar putea face ”și altceva”.
”Haideţi să spunem aşa, poate şi starea mea de oboseală, poate e nevoie de sânge mai tânăr, s-a vehiculat această expresie de sânge tânăr, şi nu în ultimul rând, consiliul de administraţie al familiei a fost cel care m-a rugat să iau această decizie pentru că simt nevoia să fiu alături de ei. Nu în ultimul rând eu cred că, eu am 61 de ani deşi nu arăt vârsta, sunt şi modest, pot să mai fac şi altceva. Ceea ce am putut să fac pentru acest spital, cu modestia cuvenită, am făcut. Sunt oameni minunaţi în acest spital. Nu e nevoie să fac o dare de seamă vis a vis de ce am realizat împreună cu colaboratorii mei timp de 14 ani şi 5 luni dar o voi face cu 2-3 zile înainte de finalizarea mandatului meu”, a mai anunțat medicul Bârliba, potrivit stireadeiasi.ro.
Surse GÂNDUL.RO ne-au transmis, ÎN EXCLUSIVITATE, că în spatele acestei decizii luate de managerul Spitalului ”Sf. Spiridon” există, totuși, un semn de întrebare. Și asta pentru că, spun aceste surse, dr. ec. Ioan Bârliba a solicitat Ministerului Sănătății prelungirea mandatului său cu 3 luni.
Șefii de secție din SJU ”Sf. Spiridon”: ”Schimbarea bruscă a unui management echilibrat ar expune spitalul unor riscuri nedorite”
Potrivit surselor GÂNDUL.RO, colectivul șefilor de secție din Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași au trimis lui Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, solicitarea scrisă ca managerul Ioan Bârliba să nu fie schimbat.
În respectiva solicitare, se menționează că managerul a fost implicat, permanent, în toate problemele instituției sanitare, iar o astfel de schimbare – în plină pandemie – ar putea expune spitalul unor riscuri nedorite. GÂNDUL.RO prezintă, ÎN EXCLUSIVITATE, solicitarea transmisă ministrului Nelu Tătaru.
”Domnului dr. Nelu Tătaru, Ministru, Ministrul Sănătății Publice,
Colectivul șefilor de secție din Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Spiridon” Iași, cu funcție obținută prin concurs, vă aducem la cunoștință următoarele:
Avem o bună colaborare cu conducerea spitalului privind solicitările legate de problemele legate de buna desfășurare a activităților secțiilor.
În mod particular, în această perioadă extrem de solicitantă a pandemiei, cu multiple probleme cunoscute, în care spitalul nostru a rezolvat toate problemele urgente din zona Moldovei, cu sau fără patolgie COVID, managementul spitalului a asigurat o bună funcționare, fără incidente. Domnul Manager (n.red. – dr.ec. Ioan Bârliba) a asigurat o coordonare permanentă, neîntreruptă, fiind implicat 24/24, 7/7 la toate problemele”, precizează șefii de secție din spital, în solicitarea transmisă către ministrul Sănătății.
”Pot fi menționate nenumărate aspecte care dovedesc bunul management și care sunt cunoscute, astfel încât vă rugăm să luați în considerare solicitarea noastră de a colbora în continuare cu domnul manager.
În special în această perioadă, dificilă, schimbarea bruscă a unui management echilbrat care și-a dovedit eficiența și capacitatea de a uni forțele și a media conflictele ar spune spitalul la riscuri nedorite”
Colectivul șefilor de secție din Spitalul ”Sf. Spiridon” Iași
Ministerul Sănătății, către managerul Bârliba: ”Solicitarea dumneavoastră nu a fost aprobată”
Pe data de 10 noiembrie 2020 – cu aproape 20 de zile ÎNAINTE ca managerul Bârliba să anunțe, într-o conferință de presă, că se va retrage din funcție, după aproape 15 ani de manageriat -, Ministerul Sănătății i-a tramis acestuia răspunsul la solicitarea de prelungire a activității.
Potrivit surselor GÂNDUL.RO, adresa a sosit din partea Direcției Generale Resurse Umane, Structuri și politici salariale – Biroul încadrări personal, iar managerului dr. ec. Ioan Bârliba i s-a comunicat că solicitarea sa nu a fost aprobată.
”Urmare adresei dumneavoastră nr. (…) din data de 3.11.2020, înregistrată la Ministerul Sănătății cu nr. (…), prin care solicitați prelungirea pe o perioadă de 3 luni a contractului de management nr. (…), încheiat cu Ministerul Sănătății, vă ducem la cunoștință faptul că solicitarea dumneavoastră nu a fost aprobată”, se menționează în adresa respectivă, prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.RO.
Surse din spitalul ”Sf. Spiridon” au mai trasmis redacției că în instituția medicală există ”o stare de nemulțumire generală” din cauza acestei eventuale schimbări la nivel managerial, iar medicii ”se tem ca spitalul să nu ajungă pe mâna vreunui specialist în pompe funebre”.