EXCLUSIV VIDEO | Fabrica de Bere Rahova, visul românesc al lui Bragadiru, s-a topit ca spuma din halbă. Clădirile monument refăcute la ”patru ace” pentru a marca 100 de ani de tradiție au ajuns în ruină   

Fabrica de Bere Rahova este cunoscută sub acest nume doar din 1948, odată cu instaurarea regimului comunist. Comuniștii au naționalizat fabrica pe care au confiscat-o de la moștenitorii lui Dumitru Marinescu Bragadiru, figură celebră de antreprenor român de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Înainte de venirea comuniștilor, fabrica de bere s-a numit Bragadiru, după numele patronului ei. Dumitru Marinescu Bragadiru a fost primul român care transformă știința germană a producerii berii într-o industrie autohtonă de succes.

Deși nu avea decât două clase primare, Marinescu Bragadiru a dovedit încă de tânăr o inteligență comercială fenomenală. Și-a făcut ucenicia la fabricile de rachiuri nemțești și a furat meseria de la nemții instalați în capitala României. Dumitru Marinescu Bragadiru, viitorul patron al fabricii de bere din centrul de azi al Bucureștiului, și-a încropit la final de secol XIX propria povarnă, adică, în limbajul epocii, o instalație rudimentară pentru fabricat rachiu și spirt.

Tot în timpul uceniciei sale la fabrici germane de băuturi spirtoase, Marinescu Bragadiru a descoperit că meșterii nemți aveau o rețetă de băutură nouă. Bucureștenii nu prea erau familiarizați cu ea. Până la apariția ei în schițele lui Caragiale, unde personajele lui Nenea Iancu cereau insistent ospătarilor halbe cu bere, această băutură nu era un produs consumat constant de bucureșteni. Băuturile la modă în secolul XIX erau vinul și rachiul. Berea va deveni, însă, treptat băutura preferată a bucureșteanului.

EXTERNE Finlanda a CONFISCAT o navă „fantomă” a Rusiei care ar fi AVARIAT un cablu submarin de alimentare electrică din Marea Baltică

20:52

ACTUALITATE Delicii la Marea Neagră! Cât au plătit clienții pentru un platou pescăresc la cherhanalele de pe litoralul românesc, de Crăciun

20:42

Celebrele grădini cu terase deveniseră locul predilect de relaxare, mai ales în arșița verilor din capitală. Berea devine și ea, treptat, una dintre emblemele civilizației urbane românești și ai zorilor industrializării. Pentru că fabrica de spirt a lui Bragadiru devenise între timp cea mai mare din Balcani, acesta, cu rețeta luată de la nemți, s-a încumetat să producă și bere. Patronul fabricii de bere Bragadiru a știut să se înconjoare cu cei mai buni meșteri de peste hotare, care l-au ajutat să răzbească în industria alcoolului.

În Bucureștiul începutului de secol XX, dar mai ales în perioada interbelică, berea Bragadiru a devenit un brand de succes. În 1890, fabrica de bere a lui Bragadiru funcționa cu cele mai bune instalații ale vremii. Era o dovadă vie a excelentului spirit antreprenorial românesc. Berea autohtonă demonstra că și românii se pricep să o producă la standarde de calitate, nu numai nemții sau cehii.

Patronul fabricii de bere Bragadiru devenise atât de cunoscut și de apreciat pentru capacitățile sale antreprenoriale, încât însuși regele Carol I i-ar fi oferit  postul de ministru al industriei și comerțului. Mulțumind Majestății Sale pentru propunerea onorantă, Dumitru Marinescu Bragadiru a dat un răspuns rămas celebru: ”Nu mă simt potrivit de ministru. Pot să fac avere cu munca și experiența mea, dar nu pot să o fac pe spinarea țării.” Dumitru Marinescu Bragadiru moare în 1915. El lasă urmașilor săi o colosală avere. Dar, cel mai important: lasă țării primul brand important de bere românească.

În 1948, fabrica a fost naționalizată. Denumirea ei s-a schimbat în Fabrica de Bere Rahova. Comuniștii au șters numele industriașului român de pe frontispiciul clădirii, Marinescu Bragadiru fiind considerat un exponent al burgheziei exploatatoare. Dar nu au reușit să îl șteargă din memoria colectivă.

În următoarele patru decenii, până la căderea regimul comunist în 1989, românii au continuat să bea bere Rahova. Acest tip de bere a constituit o sursă de divertisment și relaxare a proletariatului urban din epoca socialismului. Paradele și defilările alegorice de 1 Mai din București, dar și ieșitul în natură sau concediile la mare și la munte ale muncitorilor din perioada comunistă, meciurile pe stadioanele capitalei, toate erau evenimente la care nu lipseau micii și berea Rahova.

Pentru a face economie de carburant, regimul Ceaușescu decide ca fiecare județ sau oraș reședință de județ să aibă propria sa fabrică de bere. Pentru a evita perisabilitatea băuturii, transportul sticlelor cu bere trebuia să fie evitat sau cât mai scurt posibil.

Fabrica de Bere Rahova – fostă Bragadiru – fusese dotată de regim cu tehnologie tipică industriei alimentare create în România. Avea peste o mie de angajați. Se producea o bere fără un grad avansat de pasteurizare, și de aceea, spun specialiștii, mai naturală.

După 1989, Fabrica de Bere Rahova avea toate șansele să fie performantă pe piața liberă. Începuse un proces rapid de retehnologizare. Existau aici utilaje noi din inox create de Fabrica Tehnofrig din Cluj.

În 1991, Fabrica de Bere Rahova a reușit să achiziționeze tehnologii noi din Germania și din Elveția. Producția de bere din fabrica situată în centru Bucureștiului utiliza rășini speciale pentru tancurile de fermentare a malțului și a hameiului. Fabrica demarase chiar linii de pasteurizare în flux continuu, producând o bere calificată, potrivit standardelor occidentale, drept foarte bună.

Fabrica de bere Rahova, vândută cu un milion: ”S-a dorit, de fapt, terenul din centrul Capitalei”

Vifor Verșescu, fost director al fabricii, unul dintre puținii specialiști în producerea berii rămași în viață, își reamintește episodul trist al vinderii ei pe aproape nimic, sub pretextul privatizării.

”În anul 1994, Fabrica de Bere Rahova ajunsese să producă o bere bună, putem spune chiar spre foarte bună. Problema fabricii nu a fost legată de retehnologizare sau de slaba calitate. Problema fabricii de bere a venit din exterior. Noi, angajații din fabrică, eram porniți pe privatizarea MEBO. Am fost printre primele două sau trei societăți pornite să se privatizeze prin această metodă. Acest fapt a atras alte grupuri de interese din afara fabricii care au făcut tot posibilul să intre în posesia ei pentru că era situată chiar în mijlocul Bucureștiului.

Au fost grupuri de interese din afara fabricii care au vrut să o cumpere și au reușit. Fabrica de Bere Rahova s-a vândut în cele din urmă cu un milion de dolari. Din păcate, acea grupare care a reușit să cumpere fabrica nu a mai făcut nici o investiție. De fapt, ea a dorit – ceea ce noi nici nu ne gândiserăm – cele peste patruzeci de hectare din centrul capitalei.

În anul în care s-a perfectat vânzarea, un metru pătrat în acea zonă se vindea cu 3.000 de dolari. Deci, numai terenul pe care era fabrica avea o valoare de 120 de milioane de dolari la vremea aceea. În plus, tehnologia din interiorul fabricii valora încă pe atât. Fabrica de Bere Rahova se putea vinde ușor, în acea perioadă, cu 250 – 300 de milioane de dolari.

Clădirile din incinta fabricii erau perfect așezate. Fuseseră renovate recent. Noi, în 1993, sărbătoriserăm centenarul de la înființarea fabricii. Atunci am invitat o serie de oameni mai vechi ca experiență care lucraseră în fabrica de bere, dar și tot felul de oaspeți din țară sau din străinătate. Pentru a pregăti evenimentul, a trebuit să reparăm totul, inclusiv clădirile. Acestea erau puse, cum se spune, «la patru ace». Totul era renovat și pregătit ca fabrica să existe și în viitor.

După ce a fost cumpărată, în următorii doi-trei ani, producția fabricii de bere s-a dus spre zero. Noii patroni ajunseseră în 1997-1997 la producție în pierdere de 20.000 de hectolitrii anual, în comparație cu cât produceam noi înainte, adică 550.000 de hectolitri pe an. Nu mai puteau susține producția de bere. S-au închis singuri. Coborâseră sub pragul rentabilității.

Practic, noii proprietari nu mai aveau de unde să plătească salariile, taxele și impozitele. Nici nu aveau interesul. Din păcate, noi nu ne-am data seama la timp că, fiind situată în centrul Bucureștiului, terenul fabricii era mult mai important pentru ei decât fabrica în sine”, povestește Vifor Verșescu.

Fabrica de bere Rahova, cu tot cu terenul ei, a fost cumpărată cu un milion de dolari în anii ’90. La vremea respectivă, terenul fabricii plus utilajele aferente din interiorul ei valorau, împreună, aproximativ 300 de milioane de dolari. Azi, pe piața imobiliară, doar terenul pe care se situa fabrica poate fi estimat la aproximativ 30 de milioane de euro.

Autoritățile vremii au permis vânzarea unui bun al statului român la mijlocul anilor ’90 cu o sumă subevaluată. Dar cea mai mare lovitură a fost dată patrimoniului istoric și industrial al orașului București. În Occident, asemenea vechi fabrici de bere, care sunt încă funcționale și profitabile comercial, reprezintă o parte din capitalul turistic și din identitatea istorică a orașelor. Aduc bani la bugetul local nu doar prin berea vândută, ci și prin numărul impresionant de turiști atrași să viziteze aceste fabrici ca pe niște muzee vii care vorbesc despre vechea industrie a producerii berii.

Aceste vechi fabrici de bere sunt vizitate de milioane de turiști anual. Ele reprezintă situri funcționale chiar în centrul istoric al unor orașe devenite celebre în producerea berii: Pilsen, München, Viena. La noi, ca la nimeni.

Imediat după 1990, autoritățile locale, urmărind să intre cât mai repede în posesia imensului teren al Fabricii de Bere Rahova ca să îl fructifice imobiliar, au lansat argumentul fals că aceasta poluează și că strică peisajul urbanistic, fiind, în opinia lor, ”o relicvă a socialismului”. Un secol de industrie românească a berii era aruncat la pubela istoriei.

Potrivit mărturiei lui Vifor Verșescu, angajații și conducerea fabricii au încercat să convingă edilii Bucureștiului să păstreze fabrica funcțională și să o declare patrimoniu istoric și industrial al orașului. Refuzul a fost categoric, iar argumentarea, una falsă: fabricile aparținând cândva industriei alimentare socialiste nu mai au ce căuta în centrul Capitalei.

”Autoritățile au căzut de acord că tot ceea ce era unitate de industrie alimentară trebuia închisă. Ca și Fabrica de Bere Rahova, la fel și fabricile de lapte ale Bucureștiului, abatoare, deci tot ceea ce ținea de industria alimentară din Capitală trebuia desființat. Noi am avut un dialog cu autoritățile, le-am spus că aveam exemple de fabrici de bere din Occident, cea din München în primul rând. Acolo existau două fabrici de bere situate în centrul orașului. Noi le știam, le vizitaserăm. Le-am dat exemplul din Viena, unde există, de asemenea, o fabrică de bere chiar în centrul orașului.

În orașul Pilsen, în care fabrica producea peste două milioane de hectolitri de bere pe an, aceasta s-a păstrat în locația ei centrală. Acolo, la cehi, a existat un dialog mai bun între autorități și specialiști. În urma acestui dialog, în care specialiștii au avut o mare contribuție, nu s-a renunțat la nimic din ceea ce era mai bun ca tehnologie de producere a berii, pe care cehii o au de sute de ani, bineînțeles îmbunătățită. În urma acestui dialog între autorități și specialiști, lucrurile în Cehia au mers mai bine decât în România.

La noi, după 1989, toată lumea spunea că nu e normal să existe o fabrică de bere în centrul orașului și că ea, în plus, are o tehnologie veche. Fals. Fabrica de bere Rahova era retehnologizată și mergea pe o tehnologie clasică. Așa cum englezii își păstrează și își întrețin tehnologia de producere a berii de sute de ani, ei fiind conservatori, și noi, ăștia din România, specialiști mai vechi, care ne ocupăm de peste 50 de ani de industria producerii berii, ne-am dat seama că, totuși, tehnologia clasică asigură o calitate mai bună decât cea modernă”, își amintește fostul director de la Fabrica de Bere Rahova.

O incredibilă parte din patrimoniul industrial valoros al Bucureștiului zace azi în ruină. Fostele clădiri ale fabricii găzduiesc azi în peisajul urbanistic oameni fără adăpost și tineri dependenți de drog.

Abia după două decenii de la privatizare, proprietarul Fabricii Rahova a demarat renovarea unui singur corp din complexul de clădiri de pe terenul fabricii. Intenția sa era să construiască unui mall. Terenul pe care se întinde fosta fabrică de bere și curtea acesteia are 47 de hectare, situat chiar în apropiere de Palatul Parlamentului.

În urmă cu un an, o parte din acoperișul fostei fabrici de bere s-a prăbușit. Au fost impuse restricțiile de circulație și intervenția Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Verdictul tardiv al autorităților: starea deplorabilă în care o construcție istorică a fost lăsată în paragină de zeci de ani.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Unde sunt berarii de altădată? Cum au trecut românii de la berea nepasteurizată de dinainte de 1989 la berea capitalistă la pet

EXCLUSIV VIDEO | Culisele dispariției industriei românești. ”Îngroparea” coloșilor industriali din perioada comunistă, între teoriile conspirației, grupuri de interese și erori economice

EXCLUSIV VIDEO | Soarta căilor ferate române. Cum să ajungi în spațiul feroviar unic european cu trenuri care întârzie într-un an cât pentru 70 de ani

EXCLUSIV VIDEO | Declinul industriei de armament. ”Jaf organizat, ca în pădurile României, a fost și în fabricile de la Cugir”

EXCLUSIV VIDEO | Metodele păguboase de privatizare din anii ‘90. Cum li s-a ”vândut” muncitorilor iluzia că devin proprietarii fabricilor comuniste

EXCLUSIV VIDEO | Cum a ajuns securitatea comunistă șef al privatizărilor postrevoluționare. ”Marea împărțeală a averii statului s-a desfășurat într-o liniște absolută”

Autor

Bogdan Rădulescu

Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), ... vezi toate articolele