Producția de porțelan în România nu a fost o creație datorată doar regimului comunist. Porțelanul de Cluj apare încă din perioada interbelică. Faimoasa fabrică Iris, care îl producea, a fost inaugurată în 1922. A fost prima fabrică de articole de ceramică fină pentru menaj din țara noastră.
După episodul naționalizării fabricilor și uzinelor, odată cu instaurarea comunismului, Fabrica de porțelan Iris începe să se dezvolte și să adopte tehnologie modernă. S-a bucurat de un succes de piață atât în România și în statele din blocul comunist, dar mai ales în Occident.
Fabrica Iris din Cluj realiza obiecte de lux din ceramică, nu doar vase de ceramică de menaj. Multe dintre aceste produse de lux, care cuprindeau modele sofisticate din ceramică și decorații făcute cu măiestrie, erau comandate de familii celebre din Occident: politicieni, diplomați, artiști sau patroni de concerne industriale.
Gradul de excelență al porțelanurilor produse la Cluj a fost atins și prin includerea studenților de la Institutul de Arte Plastice în procesul de producție. Studenții la arte plastice, specializați în decorațiuni, care făceau practică în fabrica din Cluj, unii dintre ei devenind ulterior chiar angajați, veneau cu modele de decorațiuni cu totul inedite, cu îmbinări de stiluri cu totul originale. Această creștere a calității a deschis apetitul pentru produsele fabricii cumpărătorilor din întreaga lume.
Se spune că ceramica de lux produsă la Iris concura la târgurile internaționale de profil cu cea din China, Japonia sau Franța. Multe dintre obiectele de ceramică de lux create de fabrica Iris erau destinate soţilor Ceauşescu, membrilor Comitetului Central şi delegaţilor străini. Vazele confecționate de fabrica Iris din Cluj decorează și astăzi unele spații din Casa Poporului.
După căderea regimului comunist, Fabrica Iris intră în declin. Directorii de atunci, de la începutul anilor ’90, au încercat să o mai salveze prin împrumuturi masive contractate la Bancorex, cunoscuta bancă a Securității, care va da și ea, la rândul ei, faliment. După preluarea creditelor de către Banca Comercială Română, liniile de credit neperformante către perla industriei porțelanului din România au fost oprite.
Ca să scape de datorii și să o mențină pe linia de plutire, autoritățile române au vândut fabrica unui investitor grec. Dar acesta, în loc să relanseze producția și să găsească noi piețe de desfacere, începe să vândă bucăți de teren aparținând Fabricii Iris și, astfel, mărește criza financiară în care se zbătea cea mai veche producătoare de porțelanuri din țară.
Într-o zi, salariile angajaților au fost blocate. Șomajul la Fabrica Iris a devenit galopant. În epocă, scandalul care o are în centru pe marea producătoarea clujeană de porțelanuri a luat amploare. Foști angajați de la Fabrica Iris nu au avut altă soluție decât să dea în judecată patronatul pentru neplata salariilor. Instanțele de judecată le-au dat dreptate. Angajații au câștigat procesul și au așteptat executarea sentinței. Păgubiții au cerut și executarea silită a fabricii.
Angajații de la Iris au descoperit însă șocați că în patrimoniul firmei nu se mai găseau bunuri care să fie executate. Nu doar cei ce și-au închinat zeci de ani din viață muncind la producția de porțelanuri de lux au fost păgubiți. Alți diverși creditori care au oferit împrumuturi Fabricii Iris nu au mai reușit să își recupereze datoriile. Banca Comercială Română s-a trezit că toate creditele neonorate de Iris către Bancorex grevează acum în propriile ei conturi. Banii, care ar fi trebuit să le fie plătiți de lichidatorul PricewaterhouseCoopers tuturor păgubiților, fie ei foști angajați sau bănci creditoare, nu mai existau. Ceea ce mai era valoros în fabrica falimentară s-a spart precum porțelanul subțire și a fost împrăștiat de vântul rău al privatizării eșuate.
Bun cunoscător al industriei de porțelan, fost director economic al unei fabrici de profil, actualmente jurnalist la postul de televiziune local Alba Carolina, Andrei Barbu a cunoscut perioadele de glorie și de declin ale Fabricii Iris din Cluj. Pentru el, distrugerea unei tradiții de aproape un secol din industria locală de porțelan constituie una dintre multele erori economice făcute de statul român după 1989.
”Mult mai sugestivă pentru industria porțelanului din România era fabrica Iris din Cluj. Această fabrică era, dacă îmi aduc bine aminte, construită prin 1920. Acolo era pur și simplu o școală a industriei de porțelanuri. Colabora și cu Institutul de Arte Plastice. Irisul din Cluj a fost întotdeauna, din punct de vedere al creației de porțelanuri, o firmă de avangardă.
Gândiți-vă numai: pe locul unde a fost Irisul în Cluj, acum se află un cartier rezidențial. Din punctul meu de vedere, să distrugi munca de peste 70-80 de ani a românilor care au muncit acolo este o crimă. Acolo s-au înglobat energii teribile. Acolo au crescut și muncit generații după generații în tradiția fabricării porțelanurilor. Ele au construit faima fabricii. Ei nu erau nici membri de partid, nici țărani, ci niște români iscusiți, de bună-credință, care se duceau la serviciu la Iris să câștige o pită.
Și, la un moment dat, conducerea acestei fabrici, care se dorea performantă, nu a făcut altceva decât să distrugă interesul comun, adică interesul angajaților și cel al comunității locale din Cluj în care funcționase peste opt decenii fabrica Iris, în favoarea intereselor personale. Astfel, lucrurile au ajuns unde au ajuns”, a spus Andrei Barbu.
Deși tristă, această poveste – cea a eșecului Fabricii de porțelanuri Iris din Cluj de a supraviețui în capitalism – are un final care ține de ironia istoriei. Singurul director care a fost dat afară din fabrică de muncitori, imediat după decembrie 1989, pe motiv că ar fi fost nomenclaturist, a ales să continue pe cont propriu, prin firma proprie, tradiția producerii porțelanurilor. El nu a participat, ca alți directori, la devalizarea fabricii sau la privatizarea ei dubioasă. Exporturile sale de porțelanuri, care reprezintă o continuare a tradiției Fabricii Iris, se vând azi cu succes în Italia, Austria, Japonia, Canada, Letonia și Lituania. Doar în 2005, afacerea fostului director de la Iris însuma aproape 5 milioane de euro.
În acest timp, pe terenurile virane, după demolarea halelor fabricii Iris, au triumfat interesele firmelor de imobiliare clujene.
Concluzia poveștii ne-o oferă jurnalistul Liviu Man, directorul publicației Gazeta de Cluj, martor al declinului și dispariției definitive a unui brand industrial local:
”Clujul a pierdut un brand pe care toată lumea îl știa: Fabrica de porțelanuri Iris. Ea nu mai există. Acum, dacă mergeți în locul unde era amplasată Fabrica Iris, veți vedea cum se ridică «mândre» câteva blocuri”.
CITEȘTE ȘI:
EXCLUSIV VIDEO | Drumul unei industrii de la dulce la amar. Cum au dispărut 30 de fabrici de zahăr