EXCLUSIV VIDEO | Privatizarea Rompetrol – cum s-a evaporat creanța Libia din bugetul României și a apărut în conturile personale ale lui Dinu Patriciu. Fost ministru: ”A fost lăsat să facă o asemenea tranzacție”

Există o celebră expresie în lumea antreprenorilor capitaliști. Ea definește metoda, la limita legalității sau în detrimentul ei,  prin care aceștia au clădit averi colosale, pornind de la zero: ”Să nu întrebi niciodată cum au făcut primul milion de euro”. În toată odiseea privatizării fostei companii petroliere de stat Rompetrol apare ca protagonist fostul miliardar român, și mogul de presă, Dinu Patriciu.  Începând din 2007, când miliardarul român încă mai trăia, anchetele de presă și investigațiile justiției au lansat insistent interogația: cum a reușit omul de afaceri român să obțină primele milioane de dolari cu care a cumpărat Rompetrol și platforma Petromidia, una dintre perlele industriale ale regimului comunist?

Unii au crezut că ingeniozitatea sa de om de afaceri l-au propulsat, în România postcomunistă, în topul celor mai bogați români. Public, a fost acreditată ideea că doar talentul său de businessman îl făceau să scoată, cum se spune, banii din piatră seacă. Adevărul este altul. Dinu Patriciu a știut să scoată milioane de dolari din puțurile de petrol ale statului român pe care le-a vândut cu prețuri modice unor firme străine. Secretul îmbogățirii sale a stat în devalizarea unui bun al statului român pe care Patriciu l-a transformat peste noapte într-un bun personal. Primele milioane de euro care l-au propulsat pe Dinu Patriciu în topul magnaților au fost făcute printr-un furt din bunul public.

Istoria privatizării companiei Rompetrol este sinonimă cu istoria îmbogățirii din senin a lui Dinu Patriciu. Această privatizare începe prin ”însușirea” cu tupeu de către Patriciu, ajutat de oameni din fosta Securitate, a ceea ce presa  a numit ”creanța Libia”. Puțini analiști au mersul pe firul (nu al apei, ci al nisipului din Libia) să descifreze în detaliu ingineria financiară prin care Patriciu a devenit miliardar și, ulterior, mogul de presă.

Istoria creanței Libia

În anii ’80, regimul comunist de la București, speriat de a doua criză a petrolului din 1979, denumită ”Oil Shock”, a căutat să intre în posesia unor surse de petrol din Orientul Mijlociu și nordul Africii. Una dintre afacerile încheiate de Nicolae Ceaușescu cu dictatorul libian Muammar al-Gaddafi a fost concesionarea către compania națională românească de petrol Rompetrol a perimetrului El-Sharara de pe teritoriul libian, o zonă petrolieră în care statul român putea exploata aurul negru din subsolul libian.

Astfel, a luat ființă și a funcționat între 1980 și 1992 filiala Rompetrol din Libia. În 1980, petroliștii români au realizat prima forare de adâncime în subsolul libian. Atunci au descoperit primele pungi cu petrol. Între filiala Rompetrol și compania de petrol a Libiei s-au semnat contracte de exploatare în comun și partajare a producției de țiței extrase din subsolul libian pe 20 de ani. Contractul ar fi urmat să expire în anul 2000.

Între timp, în România, a căzut regimul comunist. Imediat după executarea lui Nicolae Ceaușescu, Patriciu, ajutat de ”sponsorii” săi din fosta Direcție de Informații Externe, decidea să vândă creanța Libia (adică drepturile statului român asupra petrolului din Libia) unei firme spaniole – Repsol. Cu banii însușiți din această tranzacție, Patriciu cumpăra în nume propriu compania Rompetrol și plătea o primă tranșă din achiziționarea rafinăriei Petromidia.

Cum a pierdut România zăcământul de petrol din Libia

Analistul economic Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării, dezvăluie culisele acestei tranzacții – impropriu denumită ”privatizare” – prin care, peste noapte, o componentă importantă a averi statului român devine proprietatea unui singur om.

”Rompetrol, care era o firmă românească de stat, deținea un zăcământ de petrol în Libia. La începutul anilor ’90, cineva din România – nu vreau să dau nume – a dat ordin ca acel zăcământ să fie cesionat firmei spaniole Repsol, pentru suma de 46 de milioane de dolari. Ceea ce reprezintă o sumă ridicolă la un zăcământ de țiței care depășea miliardul de dolari.

Tranzacția s-a perfectat și firma Repsol a făcut cea mai bună afacere ai ei de până la data respectivă, a pătruns pe piața petrolieră libiană. Rompetrol Libia, care era o filială a Rompetrol București, avea această creanță în portofoliul său. Fiind o filială, adică persoană juridică, avea propriul ei patrimoniu.

Prin urmare, creanța respectivă nu putea să fie luată pur și simplu de Rompetrol București. Numai că exact așa s-a întâmplat. Și, în momentul în care Rompetrol București a fost preluată de Dinu Patriciu, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ia creanța Libia și să o folosească în interes personal. A înființat Rompetrol BV Olanda și cu banii din vânzarea creanței Libia, care aparținea, de fapt, statului român, a plătit un avans pentru cumpărarea rafinăriei Petromidia, o rafinărie care valora un miliard de dolari, poate două. Acum, sigur valorează mai mult, fiind în plină exploatare. Dar, să spunem că, la vremea respectivă, făcea poate câteva sute de milioane de dolari sau poate un miliard, la valoarea pieței de atunci.

Deci, asta a făcut Dinu Patriciu. O să mă întrebați: «Bine-bine, dar aici este vorba de măiestria în afaceri a lui Dinu Patriciu personal sau a ajuns aici fiindcă a fost lăsat să facă asemenea tranzacție?». Ei bine, a fost lăsat să facă asta. Nu putea să o facă el, pur si simplu. Aici nu este vorba de nicio «măiestrie» în afaceri a lui Patriciu. De fapt, i s-a facilitat această tranzacție, deși au fost persoane la acea vreme din serviciile de informații care au încercat să i se opună. Totuși, nu au reușit să i se opună până la capăt”, spune Valentin Ionescu.

În urma acestei inginerii financiare, banii din creanța Libia nu au mai ajuns în bugetul României, ci direct în conturile lui Dinu Patriciu. Devenit milionar prin devalizarea averii statului, noul magnat petrolist cumpără, în 1998, pachetului majoritar de acţiuni la Rompetrol SA. În 2001 Patriciu investește o parte din banii obținuți din furtul creanței Libia în achiziționarea singurei rafinării românești cu acces la Marea Neagră – rafinăria Petromidia.

Istoria unuia dintre cele mai controversate dosare din petrolul românesc

În decursul a peste 15 ani, justiția din România s-a căznit să facă lumină în felul ilegal în care Dinu Patriciu a recuperat banii din vânzarea creanței Libia, deținută de firma de stat Rompetrol la începutul anilor ’90. Acești bani ar fi trebuit vărsați integral la bugetul de stat.

Ca să scape de investigațiile procurorilor, să piardă urma tranzacțiilor ilegale cu bunurile statului, Dinu Patriciu decidea, în anul 2007, să vândă 75% din grupul Rompetrol către compania kazahă KazMunayGas. Patronii kazahi ai Rompetrol au primit atunci promisiunii din partea lui Dinu Patriciu că orice alte datorii ale Rompetrol SA către statul român vor fi suportate de el, și nu de către noii proprietari majoritari.

Prin această vânzare către compania kazahă, Patriciu a urmărit trei scopuri. Primul – se asigura că Rompetrol nu va fi afectată de ”mâna lungă” a justiției și nu va reintra, eventual, prin confiscare, în posesia statului român.

Doi – Dinu Patriciu a obținut din vânzarea pachetului de 75% din acțiunile companiei Rompetrol 3 miliarde de dolari. Cu acești bani, Patriciu se gândea că poate achita eventuale daune stabilite de justiția din România și că îi mai rămân suficienți bani să se lanseze în alte afaceri, printre altele, în mass-media. Patriciu a fost deseori catalogat unul dintre cei mai influenți ”moguli de presă” din România.

Trei – prin vânzarea Rompetrol către compania KazMunayGas, omul de afaceri român se asigura că cea mai importantă companie petrolieră românească va rămâne sub controlul Rusiei, prin intermediul mandatarilor săi kazahi. Din diverse investigații de presă, a rezultat că adevăratul patron care stă în spatele celor de la  KazMunayGas ar fi, de fapt, Rusia.

”A jucat pe cartea rusească”

În mediul de afaceri din România, Dinu Patriciu era cunoscut ca un promotor al ideii că statul român ar trebui să facă afaceri majore cu rușii, pentru că astfel poate obține profituri mai mari decât în afaceri cu companii ”simandicoase” din Occident. În esență, modelul de privatizare folosit de Patriciu la achiziționarea companiei Rompetrol este aproape copie la indigo cu cel folosit de oligarhii ruși care s-au îmbogățit însușindu-și ilicit din fosta avere industrială a Uniunii Sovietice.

Dinu Patriciu a jucat pe cartea rusă. Nu știu cât de mult a avut de câștigat de pe urma acestui lucru, însă i s-a facilitat, practic, pe gratis – culmea, cu banii statului român! – achiziția rafinăriei Petromidia, pe care el a pus-o pe tavă statului kazah, care stat este aliatul Rusiei, nu e orice stat.

Când eu eram demnitar de stat, Dinu Patriciu făcea parte dintr-o grupare care mergea pe ideea că Rusia nu mai reprezintă o amenințare pentru nimeni, că în România nu mai trebuie să avem angoase cu privire la Rusia, că războiul rece s-a încheiat, că ceea ce contează sunt relațiile de afaceri și că, în viitor, nu vor mai exista niciodată probleme cu Rusia. Deși, conflictele înghețate din spațiul Mării Negre arătau cu totul altceva”, explică Valentin Ionescu, fost ministru al Privatizării în Guvernul Ciorbea.

Morala poveștii privatizării prin furt a Rompetrol

În anul 2014, Dinu Patriciu părăsea această lume, lăsând în urma sa o avere. Ea s-a risipit, însă, la fel de repede cum a fost creată, pe fundalul unei serii de scandaluri financiare și în justiție.

Unul dintre aceste scandaluri se referea la manipularea bursei de către un grup infracțional, avându-l ca eminență cenușie pe Dinu Patriciu. Din acest grup făceau parte directorul economic al Rompetrol, Alexandru Bucşă (condamnat la 6 ani de închisoare cu executare), un fost demnitar din Ministerul Finanţelor, Petrică Grama (condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare) și fostul ziarist şi politician Sorin Roşca Stănescu (condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu executare) Toți au fost acuzați de manipularea bursei de capital în momentul listării Rompetrol. Miliardarul Dinu Patriciu urma și el să fie condamnat, dar între timp încetase din viaţă.

În decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti a decis că statul român, după privatizarea Rompetrol şi celebra creanță Libia, are de recuperat 140 de milioane de dolari. Tribunalul a hotărât că statul român trebuia să recupereze în primul rând creanța Libia în valoarea de 58 de milioane de dolari. Decizia justiției din România îi viza, de astă dată, pe moștenitorii averii lui Dinu Patriciu.

Între timp, prin diverse tranzacții dubioase, prin intermediari, una din cele mai importante rafinării ale României la Marea Neagră, Petromidia, a rămas sub control rusesc.

EXCLUSIV VIDEO | Culisele dispariției industriei românești. ”Îngroparea” coloșilor industriali din perioada comunistă, între teoriile conspirației, grupuri de interese și erori economice

EXCLUSIV VIDEO | Mărirea și decăderea combinatului de cupru de la Zlatna. Metalul roșu căutat de toată lumea stă de 20 de ani în spatele porților cu lacăte ruginite 

EXCLUSIV VIDEO | Soarta căilor ferate române. Cum să ajungi în spațiul feroviar unic european cu trenuri care întârzie într-un an cât pentru 70 de ani

EXCLUSIV VIDEO | Declinul industriei de armament. ”Jaf organizat, ca în pădurile României, a fost și în fabricile de la Cugir”

EXCLUSIV VIDEO | Metodele păguboase de privatizare din anii ‘90. Cum li s-a ”vândut” muncitorilor iluzia că devin proprietarii fabricilor comuniste

EXCLUSIV VIDEO | Soarta combinatului Industria Sârmei din Câmpia Turzii, decisă de fostul KGB. Dezvăluirile unui fost director din culisele privatizării: ”A ajuns ca un schelet de dinozaur rupt în bucățele după ospățul unor șacali”

EXCLUSIV VIDEO | Soarta uneia dintre cele mai vechi rafinării din România. Dezvăluirile unui fost ministru care s-a opus privatizării Petrotel

EXCLUSIV VIDEO | Drumul unei industrii de la dulce la amar. Cum au dispărut 30 de fabrici de zahăr

EXCLUSIV VIDEO | Electroputere Craiova, fanionului industriei constructoare de locomotive, transformată într-un mall

EXCLUSIV VIDEO | Culisele privatizării reușite în Polonia și eșuate în România după comunism. Datoria externă, plătită cu foame și frig, a speriat investitorii: ”A influențat tot ce s-a întâmplat după căderea lui Ceaușescu”