Prima pagină » Dezvăluiri » INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ. Cum s-a dat de gol milionarul care a câștigat mega-contractul pentru 115 mil. de măști?! (EXCLUSIV)

INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ. Cum s-a dat de gol milionarul care a câștigat mega-contractul pentru 115 mil. de măști?! (EXCLUSIV)

INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ. Cum s-a dat de gol milionarul care a câștigat mega-contractul pentru 115 mil. de măști?! (EXCLUSIV)

GÂNDUL.RO aduce noi elemente de culise în ”afacerea momentului” în România. Reporterii noștri speciali au publicat documente-bombă în exclusivitate (CITEȘTE AICI!), iar acum scot la suprafață noi detalii despre contractul prin care Ministerul Sănătății cumpără 115 milioane de măști de la firma de imobiliare ”Naguma Medical Supply”!

Despre beneficiarul acestei licitații, GÂNDUL.RO a dezvăluit deja că este o firmă înființată în urmă cu numai 8 luni, cu o cifră de afaceri de… 86 de euro și cu acționari (în acte, la vedere) două offshore-uri cu sediile în Cipru. În spatele ei însă, se găsesc, așa cum arătam într-un alt articol, afaceristul canadian Michael Danny Topolisnki și familia acestuia. Născut în 1964, în Ontario, omul de afaceri are rezidență în România din 2006. Până acum, el a activat strict pe piața imobiliară, dar a schimbat direcția către industria pharma imediat după ce a debutat pandemia. Ca orice afacerist, a speculat momentul.

La Registrul Comerțului, Topolisnki figurează ca acționar în trei companii: Grenoiu Investment, Topo Capital Corporation și Skylight Residence. Toate se află însă în colaps. Primele două se găsesc în stare de insolvență, cu datorii la ANAF, iar ultima dintre ele este în ”comă” financiară: are datorii de aproape 700.000 de euro!

Aceasta este rețeaua de firme din jurul milionarului Michael Danny Topolinski (infografic: termene.ro)

Până acum, în presă, a apărut fie ca ”salvator” al celebrei fabrici de pompe Aversa București, pe care a preluat-o în 2014, dar care s-a închis în 2018, punându-se lacăt peste o istorie de 150 de ani a fabricii, fie ca speculant de terenuri ale unor fabrici vechi. Este și cazul Vulcan și Textila Dacia. De altfel, familia lui a dezvoltat numeroase afaceri în zona imobiliară. Până acum n-a activat pe piața medicală. Când a apărut în România, el a mărturisit despre averea deținută că are 900 de apartamente pe care le închiriază. Despre conturi, n-a suflat niciun cuvânt. Aflate departe de România, acestea sunt puse la adăpost în offshore-uri.

Acum, el ”joacă” o carte mare. Ca să pună mâna pe mega-contractul de la Ministerul Sănătății a depus o ofertă uluitoare pentru cunoscătorii din piață. S-a angajat să livreze cele 115 milioane de măști pe parcursul a numai 7 zile la un preț de 0.64 de lei/bucată. O ofertă, despre care așa cum ați aflat din dezvăluirile noastre anterioare, nu are bază solidă.

Comunicatul care îl dă de gol!

În primul rând, ne referim la termenul de livrare. Nu mai punem la socoteală alte aspecte. Ministrul Sănătății Nelu Tătaru declara, joi seară, la B1TV că, după semnarea contractului, firma câștigătoare trebuie să înceapă să livreze măștile de a doua zi. Așa a promis ”Naguma” în oferta depusă pe masa Comisiei de Evaluare (VEZI AICI DETALII EXCLUSIVE DESPRE OFERTĂ).

Numai că, vineri după-prânz, Michael Topolinski a dat un comunicat de presă în care confirmă ceea ce prezentase GÂNDUL.RO în exclusivitate. Și anume că nu are stocuri de măști în România (cele pretinse a fi fost introduse în țară, înainte de 16 iunie, nu corespund cerințelor din licitație – și am explicat și motivul!), iar, pe de altă parte, că lucrează cu producători din China și că ar urma ca aceștia să trimită, ulterior, loturile de măști în România.

”Naguma nu are în prezent în România nicio mască medicală cu 3 pliuri de Tip II pentru a fi livrată către Ministerul Sănătății, iar orice afirmații contrare făcute de politicieni sau alte persoane conform cărora avem un stoc imens sunt false. Naguma are noi contracte cu producători din China în baza cărora va importa imediat toate cele 115 milioane de măști și le va livra Ministerului conform cerințelor, regulilor și documentelor procedurii”, a menționat Topolinski.

Practic, prin acest comunicat, afaceristul a recunoscut că îi va fi imposibil să respecte termenii asumați prin oferta tehnică, respectiv toate cele 115 milioane de măști – destinate persoanelor vulnerabile –să fie livrate astfel:

  •  13.600.000 bucăți în 2 zile după semnarea acordului-cadru;
  •  5.600.000 bucăți în 3 zile;
  •  5.600.000 bucăți în 4 zile;
  •  5.600.000 bucăți în 5 zile;
  •  5.600.000 bucăți în 6 zile;
  •  79.000.000 bucăți în 7 zile.

De ce afirmăm că nu va putea respecta termenul de livrare? Răspunsul e simplu. Dacă nu are stocuri, așa cum a recunoscut în comunicat, Topolinski ar trebui să importe măștile. În oferta depusă, ”Naguma” a indicat trei producători din China: ”Guangzhou Zhongyu Medical Instrument Co Ltd”, ”Shandong Zhushi Pharmaceutical Group Co Ltd” și ”Anhui Yiyang Medical Supplies Co Ltd”. Conform procedurilor, doar cu aceștia poate lucra.

Numai că aceștia, prin „scrisorile de garanție” pe care GÂNDUL.RO le-a publicat în exclusivitate scriu negru pe alb că ei pot fabrica (atenție!, nu și livra) câte 25, 22 și, respectiv, 20 de milioane de măști într-o săptămână.

Chinezii de la ”Guangzhou Zhongyu Medical Instrument Co Ltd” au garantat că pot produce pentru ”Naguma” 25 de milioane de măști pe săptămână. Livrarea fizică ar dura încă cel puțin o săptămână!

Ulterior, ca măștile să ajungă în România și să fie distribuite către Direcțiile Sanitare din țară, ar mai fi nevoie de încă cel puțin o săptămână. Aici am inclus, încărcarea, descărcarea loturilor, transferul lor aerian (un zbor poate căra 3 mil. de măști, așa încât ”Naguma” trebuie să plătească 40 de zboruri), dar și formalitățile vamale! Iată că oferta ”Naguma” nu are susținere în realitate. Și încă un lucru. Producătorii chinezi au afirmat că pot fabrica (în total) 67 de milioane de măști/săptămână, ceea ce înseammă că diferența până la 115 mil. ar presupune un termen și mai lung.

Așadar, ”Naguma” nu are cum să-și onoreze angajamentele și nu va pune întreaga cantitate de măști la dispoziția Ministerului mai devreme de 3 săptămâni. Și acum lovitura finală! Reporterii noștri au descoperit că producătorii despre care ”Naguma” a declarat că-i are (cei trei menționați anterior) nu se află pe ”lista albă” a companiilor de export din China, ceea ce vine să ridice noi semne de întrebare //AICI GĂSIȚI LISTA FIRMELOR! Vom reveni!

Director editorial al Grupului de Presă GÂNDUL, care include, printre altele, web-site-urile gândul.ro, cancan.ro, prosport.ro, promotor.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro sau ... vezi toate articolele
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică – editorialist GÂNDUL.RO, scriind articole ... vezi toate articolele