Mărturii cutremurătoare de la Revoluție. Cum au fost furate și arse 43 de cadavre la ordinul Elenei Ceaușescu: „Cei mai mulți morți erau în pielea goală. Câte patru inși duceau câte un singur corp neînsufleţit”

18 decembrie 1989. În urmă cu exact 31 de ani avea loc unul dintre cele mai sângeroase momente din istoria recentă a României, atunci când la Timișoara s-a pus în aplicare un plan diabolic de ștergere a urmelor crimelor de la Revoluția. Victimele represiunii au fost furate şi incinerate la Bucureşti, în așa-zisa „Operațiune Trandafirul”, la ordinul Elenei Ceaușescu. La 31 de ani distanță, familiile celor rămași duc pe umeri povara de a nu putea aprinde nici măcar o lumânare.

„Tovarășa” Elena Ceaușescu, rămasă la conducerea statului pe timpul șederii lui Nicolae Ceaușescu în Iran, era informată permanent de situația de la Timișoara. Pentru a șterge orice urmă, Elena Ceaușescu împreună cu ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, și Emil Bob, plănuiesc dispariția a 43 de cadavre.

Cadavrele a 43 de victime au fost arse, iar cenușa a fost aruncată în Popești-Leordeni, într-o gaură de canal. Anul, are loc aici câte o comemorare a Revoluției din Decembrie 1989.

Masacrul din noaptea de 18 spre 19 decembrie

Totul trebuia bine planificat. Luminile din spital stinse, draperiile trase, bolnavii nu trebuiau să observe nimic.

La ora 1:30 șase ofițeri încep să transporte corpurile celor împușcați către TIR-ul din fața spitalului: 43 de cadavre sunt ridicate de la Spitalul Județean Timiș și duse la Crematoriul Cenușa pentru a fi incinerate.

Ce au văzut pacienții și cadrele medicale de la ferestrele spitalului

Grecu Ioan avea 59 de ani atunci şi era internat la etajul șapte al spitalului. Întunericul trezește suspiciunea în unul dintre colegii săi de salon, iar pacienții se reped la ferestrele ce dau spre partea cu intrarea de la morgă.

Eram internat la Spitalul Județean de mai multe zile, la etajul șapte. În noaptea de 18 spre 19 decembrie, după miezul nopții, cineva, unul care, deși era întuneric, se uitase totuși pe fereastră, ne-a anunțat că jos se petrecerea ceva nu tocmai firesc. „Era un TIR de 20 de tone ! Luminile de afară stinse, cele din spital stinse și ele- la început crezuserăm cu toții că e vorba doar de o pană temporară -, iar jos-activitate intensă: se îmbarcau cadavre în TIR. „Patru inşi duceau câte un singur corp neînsufleţit. Am cronometrat câte cadavre reuşeau să ducă într-un sfert de oră: patru. Însă după vreo oră, probabil că treaba mergea prea încet, indivizii aceia s-au folosit de tărgi. De acum, ritmul crescuse, purtau o targă doi inşi, în aceeaşi unitate de timp duceau deci un număr dublu de cadavre”, mărturisea Grecu. Ioan, pacient în spitalul timișorean la aces vreme.

”Cei mai mulți morți erau în pielea goală, ceilalți doar cu câte un pantalon ori o cămașă”

Ioan își amintește că a văzut și un copil. „Indivizii de jos au închis ușile mașinii în jurul orei trei și jumătate. După calculele noastre, au fost încărcați vreo șaptezeci de morți. Cred că e utilă încă o precizare. În dimineața zilei de 18 decembrie, în morgă au intrat doi colonei. Aceștia au stat acolo până după prânz, operând, după cum credem noi, o triere a cadavrelor”, a mai mărturisit acesta.

*Mărturia lui Grecu Ioan a fost publicată  în lucrarea Reportaj cu Sufletul la Gură, Titus Suciu, Editura Facla, 1990

Cotoroana Aurel, brancardier : „Au început să fure morții”

„Au început să fure morții în noaptea de 18 spre 19, în jurul orei unu. După unu, am auzit zgomt de motor puternic la capătul dinspre Cartierul Soarelui. De câteva minute eram de fapt într-un fel de pauză, pentur că ni se întrerupsese curentul în tot spitalul. Atunci am auzit zgomotul. Ne-am repezit la fereastră. Era întuneric beznă, fiindcă se întrerupsese curentul în tot spitalul. Am reușit totuși să vedem ce se întâmpla. În curte, cu spatele la intrarea în morgă, staționa un TIR și oDacie albă. Instalația frigorifică de la TIR funcționa, iar patru persoane duceau câte ceva din morgă în TIR-ÎNCĂRCAT CADAVRE! Nu am văzut niciodată, nici măcar nu am mai auzit să se mai fi întâmplat așa ceva”, povestea brancardierul.

Pe la ora trei, jos, aceeași activitate. TIR-ul a plecat în jurul orei patru spre A.E.M. În față, am distins mașina Dacia. Și nici măcat atunci nu ne-am alarmat, nici unuia dintre noi nu i-a trecut prin cap cutremurătoarea idee că transportul acela cu primele victime ale revoluției din Timișoara era destinat pentru București, pentru Crematoriul din București, în care trupurile celor mai buni și încrezători dintre noi au fost arse, fără să se fi reținut măcar un pumn de cenușă”, mărturisea Aurel Cotoana.

Generalul Constantin Nuţă a fost cel care a scos morţii din morga spitalului, i-a încărcat în maşini frigorifice şi i-a transportat la crematoriul din Capitală.

*Mărturia brancardierului a fost publicată  în lucrarea Reportaj cu Sufletul la Gură, Titus Suciu, Editura Facla, 1990

În dimineața zilei de 18, orașul Timișoara era zuguduit la propriu. Famliile celor răniți și morți nu știau nimic: revolta, furia și disperarea încolțise străzile timișorene. Bilanţul exista, îl avea comitetul judeţean de partid: 58 de morţi, 200 de răniţi şi 700 de reţinuţi. Majoritatea răniţilor se aflau la Spitalul Judeţean. Pe fişele tuturor scria: plagă împuşcată, însă nicicuna dintre ele nu a mai fost găsită.