EXCLUSIV | Cum a funcționat 18 ani ”mașinăria” de făcut bani a firmei sindicatului lui Ion Rădoi. Peste 40 de milioane de lei din împărțeala ”unu ție, trei mie”
Sindomet Servcom, firma deținută de sindicatul de la metrou condus de Ion Rădoi, a încasat timp de 18 ani zeci de milioane de lei din contractul cu Metrorex care permitea închirierea spațiilor din toate stațiile, pentru activități comerciale.
Deși Metrorex, administratorul spațiilor comerciale de la metrou, a fost în toți acești ani partea care a pierdut sume uriașe din înțelegerea cu Sindomet Servcom, 20 de miniștri ai Transporturilor și mai mulți directori ai companiei nu au reușit să schimbe contractul într-unul avantajos pentru ambele părți sau să îl încheie și astfel să poată închiria singură toate spațiile care îi aparțin.
În perioada 2003-2018, Metrorex a încasat venituri de aproximativ 9.488.952 lei din contractul cu firma sindicatului lui Rădoi, arată datele furnizate de companie, la solicitarea Gândul.
Cum înțelegerea contractuală a fost ca Sindomet Servcom să primească de aproximativ trei ori mai mult, un calcul simplu arată că în conturile firmei sindicatului lui Ion Rădoi au intrat aproximativ 30 de milioane de lei.
Alte 10 milioane de lei, echivalentul a două milioane de euro, au ajuns exclusiv în conturile Sindomet Servcom din 26 septembrie 2018, când contractul a expirat și Metrorex nu l-a mai prelungit, până în aprilie 2021, atunci când spațiile comerciale de la metrou au fost desființate, cu scandal, după mai multe notificări și somații. Suma este menționată și în documentele procurorilor DNA care l-au pus sub acuzare pe Ion Rădoi.
Cei peste 40 de milioane de lei care au intrat în contul firmei sindicatului lui Ion Rădoi sunt echivalentul a aproximativ 16 milioane de bilete la metrou, calculate la 2,5 lei, cât costa o călătorie până la 1 august 2021.
Istoria contractului controversat care a ajuns pe masa a 21 de miniștri
Povestea contractului începe în 2003, când ministru al Transporturilor era Miron Mitrea. Compania Metrorex a încheiat atunci un contract de participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Liber de la Metrou. Înțelegerea era ca fiecare parte să pună în comun spațiile comerciale din zonele de acces în stațiile de metrou și să le închirieze pentru a obține profit.
Metrorex a pus atunci la dispoziție firmei sindicatului lui Rădoi 64 de spații comerciale construite în interiorul metroului până în anul 1994, în timp ce Sindomet Servcom venea cu 170 de spații comerciale, apoi, doi ani mai târziu, adăuga alte 15, printr-un act adițional la contractul din 2003.
Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia de drept, prin tacita relocațiune, în condițiile în care niciuna dintre părți nu va notifica celeilalte părți dorința de încetare a contractului cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea acestuia.
Înainte cu 11 luni de expirarea contractului, pe 4 octombrie 2007, Metrorex și Sindomet au încheiat actul adițional numărul 2, prin care au convenit ca durata contractului să fie prelungită cu 10 ani, până pe 26 septembrie 2017. La momentul semnării actului adițional, ministru al Transporturilor era Ludovic Orban.
Au urmat acte adiționale prin care au fost majorate salariile celor de la Sindomet, în 2010 și 2011, când Ministerul Transporturilor a fost condus de Radu Berceanu, apoi de Anca Boagiu.
În 2017, cu puțin timp înainte să expire, contractul a fost prelungit printr-un nou act adițional, de această dată doar pentru un an, până pe 26 septembrie 2018. Atunci, veniturile și cheltuielile au fost majorate pentru Metrorex la 36% și micșorate pentru Sindomet la 64%. Ministerul Tranporturilor era condus la acel moment de Răzvan Cuc.
Au urmat ”proteste ilegale, pentru a determina Metrorex și Ministerul Tansporturilor, în vederea prelungirii contractului”.
”Contractul expira la data de 26.09.2017 ora 24.00, dar presiunile exercitate de Ion Rădoi, rpin intermediul lui Marin Aldea, asupra membrilor AGA din cadrul Metrorex, respectiv a influenței exercitate la nivelul directorului economic al societății de transport în subteran, Angela Leancă, au avut ca finalitate întocmirea și semnarea unui act de prelungire a contractului pentru încă un an cu Sindomet, perioadă în care Metrorex să poată demara procesul de organizare a licitațiilor în vederea ocupării respectivelor spații comerciale”, potrivit documentelor din ancheta DNA.
Un an mai târziu, în 2018, scandalul privind spațiile comerciale administrate de firma sindicatului lui Rădoi a revenit în prim plan, cu o lună înaintea expirării prelungirii de contract. De această dată, ministru la Transporturi era Lucian Șova, care voia ca spațiile comerciale de la metrou să fie închiriate de Metrorex, la prețuri mai mari pe metrul pătrat.
După conflictul din august 2018, a urmat un nou conflict cu ministrul Lucian Şova, în noiembrie 2018. Sindicaliștii de la metrou au declanşat grevă de avertisment, care o zi mai târziu a fost declarată ilegală prin decizia Tribunalului Bucureşti.
”Nu vom renunţa la reînnoirea contractului între Sindomet şi Metrorex”, spunea atunci sindicalistul șef de la metrou. Și nu au renunțat, pentru că deși contractul a expirat în septembrie 2018 și nu a fost prelungit de Metrorex, firma sindicatului lui Rădoi a continuat să închirieze spațiile comerciale de la metrou și să încaseze banii din chirii.
Protestele au continuat și în 2019, când sindicaliștii de metrou au pichetat de mai multe ori Ministerul Transporturilor, condus din nou de Răzvan Cuc. Pe masa ministrului ajunsese între timp și un raport al Curții de Conturi care arăta că, în 2017, Metrorex a obținut venituri mai mari din închirierea a 48% din spațiile comerciale pe care le administrează singură, față de veniturile obținute din contractul cu Sindomet Servcom.
Firma sindicatului lui Rădoi a continuat însă să închirieze, ilegal, spațiile comerciale de la metrou, cu justificarea că au contestat în instanță decizia Consiliului de Administrație al Metrorex de a nu prelungi contractul și până la o decizie definitivă a judecătorilor, nu le pot cere comercianților să plece.
În 2021, conducerea Metrorex a anunțat din nou firma sindicatului lui Rădoi că exploatează ilegal spațiile comerciale de la metrou, în condițiile în care contractul s-a încheiat din septembrie 2018. Firma Sindomet Servcom a fost notificată să elibereze spațiile comerciale de la metrou până pe 2 aprilie.
Notificarea a fost urmată de un protest spontan al unor angajați, care au coborât pe linie și au blocat total traficul la metrou în 26 martie.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a etichetat atunci pe Ion Rădoi drept ”lider de cartel” și a spus că acesta coordonează o adevărată ”mafie” la metrou. Au urmat plângeri penale la DNA, ale ministrului și directorului Metrorex, dar și evacuarea în forță, cu scandal și proteste, a comercianților de la metrou, la începutul lunii aprilie.
Două săptămâni mai târziu, procurorii DNA au descins acasă la Rădoi și în biroul lui. După ce l-au audiat mai multe ore, anchetatorii l-au pus sub control judiciar pe Rădoi, care a fost acuzat de folosire a influenței și șantaj pentru a determina prelungirea contractului de închiriere a spațiilor comerciale de la metrou. În același dosar a fost pusă sub control judiciar și iubita lui Ion Rădoi, administrator al unor firme care aveau spații comerciale la metrou, aceasta fiind acuzată de complicitate la faptele comise de Ion Rădoi.
GÂNDUL a dezvăluit încă din 1 aprilie despre ”caracatița de la metrou” și spațiile comerciale, marea miză a protestului ”spontan” coordonat de sindicalistul Ion Rădoi. (DETALII AICI) Imaginile publicate de Gândul în exclusivitate au arătat interesele din spatele închirierii spațiilor comerciale de la metrou, dincolo de declarațiile referitoare la tăieri de salarii sau concedieri aflându-se un business de milioane, cu sindicalistul-șef Ion Rădoi cel care face ”jocurile”. Însă, nu singur, ci alături de iubita sa secretă, Elena Claudia Minea – sentimentele și afacerile completându-se în acest puzzle financiar de proporții.
Ion Rădoi, liderul sindical de la Metrorex comparat cu Jimmy Hoffa
Contractul cu firma sindicatului lui Rădoi a ajuns pe masa a 20 de miniștri ai Transporturilor, din 2003, când a fost încheiat cu compania Metrorex. La momentul semnării contractului, ministru la Transporturi era Miron Mitrea, iar Ion Rădoi, colegul de partid al acestuia și parlamentar PSD.
Ion Rădoi s-a suspendat de la conducerea sindicatului de la metrou timp de 8 ani, între 2000 și 2008, când a fost deputat, apoi senator PSD. Contractul cu Metrorex a fost semnat de administratorul de atunci al Sindomet Servcom, Florian Crișu.
Ion Rădoi este considerat unul dintre cei mai influenți lideri de sindicat din România, omul care conduce de 31 de ani sindicatul de la metrou și cel care a rămas, în ciuda tuturor acuzațiilor care i-au fost aduse de-a lungul timpului, un personaj de neclintit la Metrorex.
Fie că a fost tolerat, fie că s-a impus amenințând cu proteste sau blocând traficul de la metrou, Ion Rădoi a construit un adevărat imperiu financiar prin compania Sindomet Servcom, care aparţine de sindicatul pe care îl conduce, Unitatea Sindicatul Limer din Metrou.
Nici miniștrii de la Transporturi, nici directorii Metrorex nu au putut schimba clauzele contractuale dezavantajoase pentru companie, care aduceau în schimb câștiguri fabuloare pentru firma sindicatului condus de Rădoi, pe spații comerciale care nu îi aparțineau.
Inginerul Octavian Udriște, unul dintre cei care a construit metroul și a fost director general al Metrorex, a relatat într-un interviu pentru Gândul momentul în care a vrut să schimbe situatia, dar i s-a spus să asculte de Ion Rădoi.
„Când să semnez contractul, vine liderul de sindicat Ion Rădoi și se opune, că pierdea peste 300 de femei din trupa de curățenie, care erau masa de manevre a lui, cum a fost și la această grevă (din 26 martie – n.red.)”, spunea Octavian Udriște, într-un interviu acordat Gândul, în luna aprilie.
I-am solicitat ministrului sprijin, pe care nu l-am primit. Am fost sfătuit să renunț la externalizarea salubrizării, deoarece se dorea liniște, pentru că eram într-un an electoral. Ministrul mi-a zis : „Fă ca Rădoi!”. I-am spus că nu, așa că a doua zi i-am pus demisia pe masă, a mai spus Octavian Udriște.
Citește și: