”Mockingbird”. CIA, manipularea, controlul și folosirea mass-media pentru a răspândi ”temele de propagandă” / ”Un jurnalist valorează cât douăzeci de agenți” (DOCUMENT)

La sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor `50, Agenția Centrală de Informații a Statelor Unite (CIA) a lansat un proiect secret numit ”Operațiunea Mockingbird” (n.red. – ”Mierloi”), scopul fiind cumpărarea de influență și, într-un final, controlul asupra principalelor instituții mass-media. În acest scenariu halucinant, foarte mulți jurnaliști s-au transformat, practic, în spioni.

Planul ar fi fost pus la cale până în cele mai mici amănunte de CIA, chiar si publicații prestigioase americane – vezi Washington Post, New York Times sau Time – devenind ținte majore ale acestei infiltrări de proporții, dar se presupune că CIA a influențat peste 25 de surse de informare majore, infiltrându-se, sistematic,  în mass-media corporativă, iar acest proces a inclus, adesea, preluarea directă a principalelor știri și o manipulare media constantă.

Operațiunea ”Mockingbird” a avut un impact indiscutabil și pe plan extern, urmărindu-se coalizarea publicului împotriva grupărilor revoluționare din America Latină – prezentate drept „comuniste” și „criminale” -, cu toate că unele dintre acestea nu aveau nici o tangență cu URSS. Uriașa manipulare prin intermediul mass-media a continuat și în următorul deceniu. Oficialii CIA au declarat că această operațiune s-a încheiat la sfârșitul războiului rece, dar există și păreri sceptici potrivit cărora ea se află, în continuare, în desfășurare.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Cu cât avansează INTELIGENȚA artificială, cu atât avansează și prostia naturală”

19:00

LOTO NUMERELE extrase la Tragerile Speciale de Crăciun din 22 decembrie 2024

18:50

GÂNDUL.RO prezintă informații senzaționale nu numai despre despre Operațiunea ”Mockingbird”, dar și despre ”Proiectul Mockingbird”, în urma căruia CIA a interceptat telefoanele jurnaliștilor pentru a afla sursele de informare ale acestora, concluzia fiind aceea că scurgerile de informații guvernamentale erau atât de mari, încât ziariștii nici puteau ”ține pasul” pentru a publica întreg volumul informațional venit de la ”nivel înalt”.

Frank Wisner, Oficiul pentru Proiecte Speciale și declanșarea Operațiunii ”Mockingbird”

În funcția de director al Oficiului pentru Proiecte Speciale – ulterior Biroul de Coordonare a Politicilor (OPC) – este numit, în 1948, Frank Wisner, căruia i s-a trasat misiunea de a înființa o organizație care să fie focusată pe „propagandă, război economic; acțiuni directe preventive, inclusiv măsuri de sabotaj, anti-sabotaj, demolare și evacuare; subversiune împotriva statelor ostile”. Sub conducerea lui Frank Wisner, OPC s-a transformat într-un instrument-cheie de manipulare și propagandă, având capacitatea de a organiza ”operațiuni, alegeri, de a controla ziare și de a influența opinia publică”.

În acest context, un punct de reper fundamental îl constituia un program prin care mass-media americană să devină un adevărat cal troian. Așa a luat naștere ”Mockingbird”, spectaculoasa operațiune secretă în urma căreia jurnaliști importanți au devenit spioni, iar primul ziarist recrutat de CIA a fost Philip Graham de la prestigioasa publicație Washington Post, absolvent al Școlii de Informații a Armatei din Harrisburg (n.red. – atât Graham, cât și Wiesner s-au sinucis, un deceniu mai târziu).

Pasul următor a fost recrutarea – cu ajutorul lui Graham – a unor jurnaliști care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se aflaseră pe statul de plată al serviciilor de informații militare.

Astfel, au fost recrutați  James Truitt , Russell Wiggins, Phil Geyelin, John Hayes și Alan Barth. Alții precum Stewart Alsop , Joseph Alsop și James Reston, iar la începutul anilor 1950, Wisner controla jurnaliști respectați de la New York Times, Newsweek, CBS și alte instituții de presă.

Jurnaliștii ar fi redactat articole la comanda lui Frank Wiesner, iar CIA le furniza informații clasificate

Unul dintre cei mai importanți jurnaliști aflați sub controlul operațiunii ”Mockingbird” a fost Joseph Alsop, ale cărui articole au apărut în peste 300 de ziare diferite.

Iată și alți jurnaliști care ar fi promovat punctele de vedere dorite de CIA:

• Stewart Alsop (New York Herald Tribune)
• Ben Bradlee (Newsweek),
• James Reston (New York Times)
• CD Jackson (Time Magazine)
• Walter Pincus (Washington Post)
• Walter Winchell (New York Daily Mirror)
• Drew Pearson, Walter Lippmann, William Allen White, Edgar Ansel Mowrer (Chicago Daily News)
• Hal Hendrix (Miami News)
• Whitelaw Reid (New York Herald Tribune)
• Jerry O’Leary (Washington Star)
• William C. Baggs (Miami News)
• Herb Gold (Miami News)
• Charles L. Bartlett(Chattanooga Times)

Toți acești jurnaliști ar fi redactat articole la comanda lui Frank Wiesner, iar CIA le furniza informații clasificate.

După 1953, rețeaua a fost supravegheată chiar de Allen W. Dulles, directorul Agenției Centrale de Informații, iar Operațiunea ”Mockingbird” avea o influență majoră asupra a 25 de ziare și agenții bancare. ”Aproximativ 3.000 de angajați salariați și contractați ai CIA au fost în cele din urmă angajați în eforturi de propagandă”, scria  Alex Constantine în cartea ”Mockingbird: The Subversion Of the Free Press by The CIA”, potrivit spartacus-educational.com.

”Pe cât de cumplit este să trăiești într-o națiune în care presa știe că este controlată de guvern, cel puțin unul are avantajul de a ști că prejudecata este prezentă și de a se adapta pentru aceasta. În Statele Unite ale Americii, suntem învățați de la naștere că presa noastră este liberă și ferită de amestecul guvernului. Aceasta este o minciună despre natura însăși a instituției de știri din această țară. Una care permite guvernului să ne mintă chiar în timp ce neagă minciuna în sine”, notează Alex Constantine la începutul cărții sale.

”Jurnalismul este o acoperire perfectă pentru agenții CIA. Oamenii vorbesc liber cu jurnaliștii și puțini sunt refractari în fața unui jurnalist care caută informații. Jurnaliștii au, de asemenea, putere și influență. Nu este surprinzător că CIA a început o misiune la sfârșitul anilor 1940 pentru a recruta jurnaliști americani la scară largă, misiune pe care a numit-o Operațiunea MOCKINGBIRD. Agenția a dorit ca acești jurnaliști să nu transmită doar orice informații sensibile pe care le-au descoperit, ci și să scrie propagandă anticomunistă pro-capitalistă atunci când este nevoie”

Steve Kangas – ”The Origins of the Overclass” (1998)

În acest fel, CIA a pus la punct o rețea complexă formată din oameni de presă care îi serveau interesele, iar mulți specialiști consideră că această abordare este valabilă și în prezent, potrivit sursei citate mai sus.

• Membri legitimi, acreditați ai personalului organizațiilor de știri – de obicei reporteri. Unii au fost plătiți; unii au lucrat pentru agenție pe o bază pur voluntară.
• Freelanceri – majoritatea erau remunerați de CIA în condiții contractuale standard.
• Angajații așa-numiților „proprietari” ai CIA – agenția a finanțat, în secret, numeroase servicii de presă străine, periodice și ziare – atât în ​​limba engleză, cât și în limba străină, care au oferit o acoperire excelentă pentru agenții CIA.
• Columniști și comentatori – „active cunoscute”, așa cum sunt numite de CIA și pot fi contactate pentru a îndeplini o varietate de sarcini sub acoperire; astfel de jurnaliști sunt considerați receptivi la punctul de vedere al agenției cu privire la diverse subiecte.

Operațiunea ”Mockingbird” și… Proiectul ”Mockingbird”

Dar, potrivit lui John Greenwald, fondatorul site-ului The Black Vault, sub același nume de cod s-au desfășurat două operațiuni ”Mockingbird”, cea care a debutat la sfârșitul anilor `40 – pusă la cale de Oficiului pentru Proiecte Speciale – ulterior Biroul de Coordonare a Politicilor (OPC) – și una inițiată chiar de președintele John F. Kennedy pentru ”a identifica sursele de scurgeri guvernamentale prin interceptarea comunicărilor jurnaliștilor”.

 John Greenwald a trimis solicitări către CIA încă din 2013, pentru a obține răspunsuri referitoare la ”Proiectul Mockingbird”, însă timpul a trecut fără ca demersul său să fie încununat de succes.

Totuși, în decembrie 2020, John Greenwald a trimis o nouă solicitare, primind – la începutul acestui an – informații care sunt cuprinse în nu mai puțin de 269 de pagini, reieșind că CIA a interceptat discuțiile unor jurnaliști cu diverse ”surse”, printre care înalte oficialități ale statului american.

Documentul oferă o imagine de ansamblu halucinantă, CIA interceptând discuții care au avut loc, de-a lungul timpului, între jurnaliștii vizați și sursele acestora de la cele mai înalte niveluri, pe listele puse la dispoziție aflându-se chiar senatori și membri ai staff-ului, dar și oameni de afaceri, avocați sau persoane influente din domenii-cheie ale vieții sociale și economice.

Informații despre Proiectul ”Mockingbird” au fost făcute publice și în iunie 2007, atunci când CIA a declasificat un document de 702 de pagini, denumit ”Bijuteriile familiei”.

”Investigațiile efectuate de CIA asupra jurnaliștilor pentru a descoperi sursele de informații clasificate au rezultat din presiunile făcute de la Casa Albă și au fost, parțial, rezultatul refuzului FBI de a întreprinde astfel de investigații”

Comisia Rockefeller – 1975

Încercarea de a identifica ”scurgerile guvernamentale” s-a concretizat, în cele din urmă, într-una dintre cele mai ample operațiuni de interceptare ale CIA.

Ordinul pentru interceptări fără mandat a venit direct de la directorul CIA, John McCone

Proiectul ”Mockingbird” – interceptarea convorbirilor telefonice purtate de jurnaliști -, s-a desfășurat între 12 martie 1963 și 15 iunie 1963, vizând doi ziariști din Washington care, la vremea respectivă, publicaseră articole de știri bazate pe materiale clasificate ale agențiilor secrete americane.

Potrivit documentelor declasificate, ordinul pentru interceptări fără mandat a venit de la directorul de informații centrale John McCone – cel care l-a înlocuit la conducerea CIA pe Allen Dulles după dezastrul din Golful Porcilor -, care a colaborat în această operațiune cu procurorul general al Statelor Unite, Robert F. Kennedy, secretarul apărării american Robert McNamara și directorul agenției de informații pentru apărare Joseph Carroll.

Proiectul ”Mockingbird” – interceptări CIA fără mandat pentru a identifica ”sursele” jurnaliștilor

Programul a fost derulat de Biroul de Securitate, condus de Sheffield Edwards, care a primit ordine direct de la McCone. O biografie CIA internă a lui McCone – scrisă de istoricul-șef al CIA, David Robarge, făcută publică la cererea FOIA (n.red. – Freedom of Information Act), îi identifica pe cei doi reporteri interceptați drept Robert S. Allen și Paul Scott.

Extras din fișa de interceptare CIA a jurnalistului Robert S. Allen

Jurnalistul Carl Bernstein, despre Operațiunea ”Mockingbird”: ”Unii dintre jurnaliști au fost câștigători ai Premiului Pulitzer”

Celebrul jurnalist Carl Bernstein – cel care a lucrat alături de Bob Woodward în ancheta Watergate – a furnizat informații suplimentare despre Operațiunea ”Mockingbird”, inițiată în timpul Războiului Rece și care nu trebuie să fie confundată cu Proiectul ”Mockingbird”.

Articolul respectiv a fost publicat în The Rolling Stone, în octombrie 1977, iar jurnalistul a susținut că – timp de 25 de ani – peste 400 de jurnaliști americani au dus la îndeplinire, în secret, sarcini pentru CIA:

”Unii dintre jurnaliști au fost câștigători ai Premiului Pulitzer, reporteri distinși care se considerau ambasadori-fără-portofoliu pentru țara lor. Corespondenții străini au constatat că asocierea lor cu Agenția le-a ajutat munca. Și, nu în ultimul rând,  trebuie menționați angajații CIA cu normă întreagă ”acoperiți” ca jurnaliști în străinătate”, nota Carl Bernstein.

Surse confidențiale ar fi declarat pentru Carl Bernstein că New York Times – cel mai respectat ziar din America la acea vreme – a fost unul dintre cei mai apropiați colaboratori mass-media ai CIA.

New York Times a publicat un articol, în decembrie 1977, dezvăluind că ”peste opt sute de organizații de știri și informații publice, dar și persoane fizice” au participat la penetrarea mass-media de către CIA.

”Un jurnalist valorează cât douăzeci de agenți”, a declarat pentru Carl Bernstein o sursă de la cel mai înalt nivel. Spionii au fost instruiți ca jurnaliști și apoi s-au infiltrat – adesea cu acordul editorilor – în cele mai prestigioase puncte de presă din America, inclusiv New York Times și Time Magazine.

”CIA încearcă să influenţeze opinia publică prin utilizarea de propagandă sub acoperire”

Operațiunea ” Mockingbird” a fost devoalată și considerată ”o conspirație” abia în 2007, atunci când documentele referitoare la acest proiect au fost declasificate și făcute publice. De altfel, Senatul Statelor Unite înființase un Comitet pentru Studiul Operațiunilor Guvernului cu Privire la Activitățile de Informații, numit Comitetul Church și prezidat, în 1975, de senatorul Frank Church.

Acest comitet  fost un precursor al actualului U.S. Senat Select Committee on Intelligence, iar sarcina sa era aceea de a investiga, în lumina dezvăluirilor aduse în timpul scandalului Watergate, dacă metodele de culegere a informațiilor utilizate de CIA și FBI au fost legale.

Un raport al acestei Comisii a Congresului, menţiona: „CIA cuprinde în prezent o reţea de mai multe sute de persoane străine din întreaga lume care oferă informaţii pentru CIA şi uneori încearcă să influenţeze opinia publică prin utilizarea de propagandă sub acoperire. Aceste persoane furnizează accesul direct pentru CIA  către un număr mare de ziare zilnice sau săptămânale, către zeci de servicii de presă şi agenţii de presă, posturi de radio şi de televiziune, edituri comerciale, precum şi alte instituţii mass-media străine”.

Comitetul Church a susținut că această uriașă dezinformare pusă la cale prin ”Mockingbird” i-a costat pe contribuabilii americani aproximativ 265 milioane de dolari pe an și a transmis că a descoperit cel puțin cincizeci de jurnaliști care aveau relații oficiale, dar secrete, cu CIA. Există, totuși, și voci care afirmă că Operațiunea ”Mockingbird”  – program deliberat și sistematic de manipulare pe scară largă a mass-mediei americane – ”nu pare să fie fundamentată în realitate, dar această concluzie nu ar trebui să disimuleze rolul activ pe care CIA l-a jucat în influențarea mass-media SUA”, scria David Hadley în cartea ”The Rising Clamor: The American Press, the Central Intelligence Agency and the Cold War”.