Prezentăm DOVADA VIDEO că fugarul Rizea este protejat de miliardarul Plahotniuc! (IMAGINI EXCLUSIVE)
Fostul deputat Cristian Rizea a fugit din România și duce o viață opulentă în Republica Moldova, după ce a fost condamnat de de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Procurorii DNA l-au acuzat pe Rizea că a pretins, în mod direct, unui om de afaceri suma de 300.000 de euro, ”disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive”.
GÂNDUL.RO a prezentat, ÎN EXCLUSIVITATE, detalii senzaționale legate de modul în care politicianul-fugar Rizea a reușit să ajungă în Moldova, fiind protejat la nivelul cel mai înalt, iar Igor Dodon – președintele Republicii Moldova -, în urma acestor dezvăluiri-bombă, a declarat, astăzi, că îi va retrage cetățenia lui Cristian Rizea, acesta urmând acesta să fie trimis în România.
Pe de altă parte, Igor Dodon a menționat că nu a emis niciodată – în calitate de președinte al Republicii Moldova – un astfel de act de acordare a cetățeniei unui om care e cercetat penal în România, iar fugarul Cristian Rizea a fost ”apropiat fostei conduceri, fostului oligarh” făcând trimitere clară la multimiliardarul Vladimir Plahotniuc.
„În momentul în care această persoană a depus actele, a semnat, prin semnătură, că cunoaște prevederile articolului 20 din legea cetățeniei Republicii Moldova. Acest articol presupune că, în cazul dobândirii sau redobândirii cetățeniei, dacă a declarat că nu a comis fapte care cad sub incidența articolului menționat și pe urmă se demonstrează că el a indus în eroare comisia, atunci actele de cetățenie pot fi anulate! (…) Cel mai probabil era un om apropiat fostei conduceri, fostului oligarh, care era la putere în Republica Moldova. Eu, în calitate de președinte, acum prima dată am aflat”, a precizat Igor Dodon.
Politicianul-fugar Rizea, protejat de bodyguarzii miliardarului Plahotniuc
Considerat unul dintre cei mai bogați și influenți oameni din Republica Moldova, miliardarul Vladimir (Vlad) Plahotniuc – fost lider al Partidului Democrat – este unul dintre cei care l-au ajutat pe Cristian Rizea să aterizeze liniștit la Chișinău și să ducă, după ce a obținut cetățenia moldovenească, o viață de nabab, cu toate că nimeni nu știe cum reușește să își câștige banii.
Dar Rizea locuiește într-un apartament de lux, și-a înscris copilul la o școală privată de primă-mână și, mai mult, reușește să întrețină o nevastă și o amantă.
Imagini obținute ÎN EXCLUSIVITATE de GÂNDUL.RO vin să probeze acum șegătura dintre controversatul miliardar Plahotniuc și Cristian Rizea. Dovezile sunt mai mult decât grăitoare. Pe parcursul șederii lui la Chișinău, Rizea a beneficiat de protecția bodyguarzilor miliardarului, iar filmările pe care vi le prezentăm azi sunt de netăgăduit.
Dat, la rândul său, în urmărire internațională, Vlad Plahotniuc, președinte al Partidului Democrat din Republica Moldova din decembrie 2016 și până în iunie 2019, a fugit din țară atunci când partidul său a pierdut puterea. În septembrie 2016, numele omului de afaceri a fost vehiculat în „jaful secolului”, împreună cu o listă cu numele unor înalți demnitari de stat care au fost implicați în fraudarea sistemului bancar din Republica Moldova cu peste un miliard de dolari.
Unul dintre bodyguarzi ”lipiți”, acum, de fugarul Rizea – Andrei Covali – a fost ”în prima linie” în ceea ce privește asigurarea protecției lui Vladimir Plahotniuc. Covali a fost și continuă să fie ”omul de încredere” al oligarhului, iar acum pus ”în umbra” lui Rizea. Semn că miliardarul Plahotniuc are motive să-l protejeze pe ex-deputatul român și să se asigure că acesta este la adăpost în Chișinău.
Dar Covali nu este singurul bodiguard pus la dispoziția lui Rizea. În ”cărți” se află și Sergiu Nicolae Beloconi, fost angajat SIS ALFA, pensionat.
Familia Rizea a ajuns în Republica Moldova pe 1 februarie 2019. Fugarul întreținea o relație solidă cu Serviciul de Securitate al Republicii Moldova, prin Artur Gumeniuc – acesta deținea funcţia de consilier al Președintelui Republicii Moldova pe domeniul apărării și securității naționale și este chiar cel care a cerut urgentarea acordării cetățeniei lui Rizea, cel lmai probabil la ”intervenția” lui Plahotniuc.
Printre susținătorii locali ai lui Cristian Rizea se mai găsesc oameni de afaceri influenți precum Silvia Radu, candidată la funcția de președinte al Republicii Moldova în 2016 și Valentin Vizant, om de afaceri apropiat de politicieni din Chișinău din anturajul fostului președinte comunist Vladimir Voronin.
Fugarul Rizea, dat în urmărire internațională încă din martie 2019
Potrivit informațiilor furnizate de IGPR în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO, Cristian Rizea a fost dat în urmărire internațională din data de 19 martie a anului trecut, la solicitarea autorităților judiciare din România. Între România și Republica Moldova nu există, însă, un tratat de extrădare, așa încât fostul parlamentar PSD n-a putut fi readus la București.
„La data de 19.03.2019, persoana la care faceți referire a fost dată în urmărire internațională de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, la solicitarea autorităților judiciare române, fiind continuate activitățile investigativ- operative și schimbul de date și informații cu partenerii străini, în vederea depistării persoanei urmărite și inițierii procedurilor judiciare, conform prevederilor legale naționale și internaționale, având în vedere că, până în prezent, niciun partener nu a transmis informații în acest sens”, a anunțat IGPR în exclusivitate pentru GÂNDUL.RO.
GÂNDUL.RO a cerut un punct de vedere și ministrului Justiției din România cu privire la statutul urmăritului Cristian Rizea. Printr-o declarație exclusivă, Cătălin Predoiu arată că se lovește de ”tăcere” din partea oficialilor moldoveni:
”România nu are, deocamdată, tratat de extrădare cu Republica Moldova. Am solicitat în mod repetat omologilor inițierea unor discuții pentru realizarea unui asemenea tratat, dar răspunsul momentan a fost… tăcere”.
Cristian Rizea și-a permis să amenințe un jurnalist român cu… mitraliera
Considerându-se ”pe cai mari” și beneficiind de protecție, Cristian Rizea se recomandă a fi director general al postului TV Realitatea din Moldova – este vorba despre televiziunea afiliată Realității TV, stația românească deținută de omul de afaceri Maricel Păcuraru.
Rizea – ”Mihai Cristian Luigi” – a făcut pasul într-o nouă etapă a vieții sale, cea de personaj lipsit de scrupule care amenință un jurnalist… cu o mitralieră.
În urmă cu doar câteva zile, prin intermediul whatsapp, Cristian Rizea i-a transmis un mesaj ”sugestiv” respectivului jurnalist român. Mai mult, pentru a fi cât mai ”credibil”, Rizea a atașat și o fotografie în care ține o mitralieră în mână. Cu toate că a decupat imaginea, fostul deputat este demascat de tatuajul particular pe care îl are la încheietura mâinii drepte.
”Harașo (n.red. – bine, în limba rusă)… Tati noi ne-am pregătit aici pentru vizitatori!”, a scris fugarul în dreptul fotografiei.