EXCLUSIV VIDEO | Într-o tranziție cu reguli elastice precum cauciucul, Danubiana a fost transformată în teren imobiliar

Danubiana, celebra fabrică de anvelope creată de regimul comunist, avea toate datele necesare să își continue profitabil activitățile și după 1989. O perioadă a și făcut-o. De anvelope era nevoie atât în comunism, dar, mai ales, în capitalism. Fabrica Danubiana era un colos industrial care aproviziona alte industrii – cea constructoare de camioane, de autoturisme și de tractoare. Pe fundalul lichidării industriei românești și al dispariției lanțurilor de aprovizionare de pe vremea regimului Ceaușescu, Danubiana a fost, însă, progresiv devalizată după 1990.  Și nu de către oricine, ci chiar de către propriul ei magazioner.

În timpul comunismului, magazionerul era cel care se ocupa de aprovizionarea cu materiale și tehnologie. Era persoana cea mai bine informată – uneori chiar mai bine decât un director –  despre valoarea produselor din depozit și a conturilor întreprinderii. Bine informat, magazionerul de la Danubiana va deveni în câțiva ani unul dintre milionarii celebri din România. Este vorba despre controversatul om de afaceri Gelu Tofan. Viitoarea firmă privată a magazionerului descurcăreț – Tofan Grup –  a devenit una de top în industria de anvelope. Cum?  Simplu: prin devalizarea fabricii Danubiana.

Pe scurt: un bun de stat a fost subminat din interior. Prin intermediul unor firme-căpușă, acest activ al statului a fost transformat în bun personal de către un fost angajat. Firmele Grupului Tofan au luat din Danubiana marfă pe care nu au mai plătit-o (anvelope, camere de aer şi benzi de jantă). Tofan înregistrase la un moment dat datorii de peste 500.000 de dolari la Danubiana.

EXTERNE Finlanda a CONFISCAT o navă „fantomă” a Rusiei care ar fi AVARIAT un cablu submarin de alimentare electrică din Marea Baltică

20:52

ACTUALITATE Delicii la Marea Neagră! Cât au plătit clienții pentru un platou pescăresc la cherhanalele de pe litoralul românesc, de Crăciun

20:42

”Danubiana a fost făcută cu ajutorul englezilor”

Fabrica Danubiana a fost privatizată prin faimoasa metodă MEBO, în 1995. Atunci, Gelu Tofan a cumpărat Danubiana cu un credit de la Banca Columna. În 1996, fostul magazioner a devenit patron al fabricii. Într-o perioadă foarte scurtă după ce Gelu Tofan a preluat-o, Danubiana a înregistrat pierderi de aproximativ 23 milioane de dolari. Aceste pierderi reprezentau, de fapt, marfa luată din depozitele Danubiana şi neachitată de firmele Tofan.

Potrivit presei, care a investigat evoluţia fostului muncitor devenit miliardar, tipologia în care se înscrie Gelu Tofan este cea a afaceriştilor de carton. Acești șmecheri ai tranziției au profitat de relaţii politice, de acces preferențial la credite ale unor bănci, de speculaţii financiare ilegale. Un parcurs presărat cu multe fraude înregistrate în așa-numitul proces al privatizării.

Odată cu distrugerea acestei fabrici, nu doar bunurile materiale au fost devalizate, ci și un brand celebru al statului român. În el au fost investite capacități științifice și o istorie a relațiilor comerciale externe ale României.

Puțină lume știe astăzi că tot lanțul de producție al fabricii de anvelope Danubiana a fost creat cu know-how britanic și cu tehnologie occidentală a anilor ’60 și ’70. Cum a fost posibil acest lucru, în plin regim comunist, explică istoricul Petre Opriș:

”Danubiana a fost făcută cu ajutorul englezilor. Fabrica Danubiana a putut fi construită după ce România a acceptat să-și plătească despăgubirile pe care le avea față de Franța, Marea Britanie, Turcia, Grecia, Austria etc. Este o listă întreagă de state care trebuiau despăgubite după naționalizările făcute de regimul comunist din România după 1948.

În urma acestor naționalizări, România nu mai avea acces la piețele de capital. Abia după vizita efectuată de doi demnitari comuniști, Alexandru Bârlădeanu și Gaston Marin, în Vestul Europei, pentru a cumpăra instalații și utilaje vest-europene, s-a deschis piața de capital. Una dintre țintele urmărite de vizita celor doi demnitari comuniști a fost construirea fabricii de anvelope Danubiana.

Acolo s-au făcut în primul rând anvelope pentru industria autohtonă de camioane. A existat o coordonare între fabricarea de camioane de la Brașov și fabrica Danubiana, astfel încât, în 1962-1963, când apăreau primele camioane românești pe piață, să avem și anvelopele necesare pentru echiparea camioanelor respective”.

În 1962 a demarat prima producție a Uzinei de Anvelope Danubiana. La începutul funcționării ei, erau prezenți în fabrică mulți specialiști englezi veniți să supravegheze utilajele livrate chiar din Marea Britanie. După unele mărturii din epocă, englezii erau impresionați de inventivitatea românilor, de inginerii bine pregătiți, dar și de pepenii enormi care se cultivau pe câmpurile din Popești-Leordeni, din preajma uzinei.

Cum a ratat România afacerea cu firma americană de anvelope Firestone

Danubiana a fost printre puținele entități industriale din anii comunismului care au beneficiat de automatizarea producției de anvelope, bazată pe sisteme informaționale importate din Occident. Practic, la fabricarea anvelopelor pentru autoturisme, camioane și tractoare se foloseau primele tipuri de mașini de calcul ale vremii. Competitivitatea românească de la Danubiana era recunoscută internațional.

La puțin timp după colaborarea româno-britanică, în 1965, regimul de la București a încercat chiar să facă afaceri împreună cu celebra firma americană de anvelope Firestone, pentru crearea de produse competitive pe plan mondial. Deși venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu ca șef al statului comunist era privită ca o promisiune de deschidere către colaborarea cu Occidentul, din cauza unor considerente geopolitice – guvernul de la București susținea Vietnamul în războiul cu Statele Unite -,  afacerea cu firma americană a eșuat.

”Povestea cu Firestone sună cam așa: în 1964-1965, s-a încercat cumpărarea unei licențe de fabricație și cooperarea cu firma americană, astfel încât Danubiana să poată să fabrice produse de cauciuc competitive pe plan mondial. România nu avea bani și era obligată să vândă aur ca să obțină fondurile necesare, deoarece nu avea acces pe piața internațională de capital.

Pe de altă parte, americanii de la Firestone erau de acord să vândă pe credit anumite produse și tehnologii, dar se confruntau intern cu o mișcare de boicot. De ce? Pentru că România sprijinea Vietnamul, iar, pe de altă parte, firma americană Goodyear, concurentă directă a companiei Firestone, ar fi putut să obțină o mutare a atenției cetățenilor americani către produsele Goodyear și, în aceste condiții, Firestone ar fi putut să dea faliment. Documentele diplomatice americane și cele românești din acea perioadă merg către această concluzie.

Firestone nu a acceptat în cele din urmă afacerea cu Danubiana din cauza boicotului și din cauza potențialelor probleme pe care le puteau crea autoritățile române pe planul relațiilor externe.

Pe de altă parte, exista creditul necesar derulării afacerii cu Danubiana, dar acest credit trebuia să fie aprobat de  Departamentul de Stat american. Or, diplomația americană nu putea să îl aprobe, atât timp cât România comunistă ajuta Vietnamul, inamicul Statelor Unite. România putea să vină și cu aurul pe care l-a propus pentru încheierea acestei afaceri încă din 1963. Nici măcar cu aur nu au reușit să obțină cooperarea cu Firestone”, explică istoricul Petre Opriș.

Cu toate acestea, Danubiana a reușit să capete notorietate la nivel internațional și a găsit piețe de desfacere grație calității produselor fabricate.

Danubina postprivatizare

După prăbușirea regimului comunist, fostul magazioner Gelu Tofan a distrus treptat uzina de anvelope și tot capitalul ei simbolic acumulat în timp. Inițial, când a preluat societatea de la Autoritatea de Privatizare, în anul 1995, promisese marea cu sarea: că va investi 20 de milioane de euro pentru modernizarea liniilor de producție, că va produce anvelope destinate în special mașinilor agricole și le va exporta cu succes în Germania și Statele Unite. Nimic din toate aceste promisiuni nu s-a îndeplinit.

Din 1996, toată producţia de anvelope realizată la Danubiana a trecut prin firmele fostului magazioner. Firma Pneurom – deţinută tot de Gelu Tofan – a semnat cu Danubiana un contract de distribuţie. Danubiana era furnizor, Pneurom era distribuitor unic. Toate anvelopele fabricate la Danubiana erau vândute obligatoriu doar prin intermediul Pneurom. Nici acest contractul între Pneurom și Danubiana nu a fost respectat. În contabilitatea fabricii de anvelope Danubiana s-au înregistrat facturi neachitate de către Pneurom în valoare de 13 milioane de dolari.

Scopul real al achiziționării fostei fabrici Danubiana a fost, de fapt, intrarea în posesia unui teren imens pe care funcționau cândva atelierele, depozitele și centrele de testare ale fabricii. Situate la doar 10 kilometri de centrul Bucureştiului, terenurile fabricii și islazurile adiacente din Popești-Leordeni constituiau un potențial boom imobiliar.

Această achiziție dubioasă a terenului imens de 160 de hectare de către Gelu Tofan a fost posibilă prin tot felul de complicități politice. Când prim-ministru era Theodor Stolojan, s-a aprobat o hotărâre de guvern care a permis societăţii Danubiana să-şi treacă în proprietate toate aceste terenuri. Danubiana a fost preluată de Gelu Tofan cu toate aceste terenuri, iar Theodor Stolojan, după ce nu a mai fost prim-ministru, a lucrat ca angajat la firma Tofan Grup. Din această inginerie imobiliară, aprobată la nivel înalt, Gelu Tofan a obținut un profit de 100 de milioane de euro.

După moartea omului de afaceri Gelu Tofan, în 2021, fiul acestuia, Adrian Tofan, împreună cu oamenii de afaceri Dan Pascariu și Matthew Proskine, a continuat afacerile imobiliare ale tatălui său, fostul magazioner al fabricii falimentate Danubiana.

Terenurile pe care se afla cândva această uzină etalon a industriei românești de anvelope a fost trecut în intravilan și pregătit pentru un mega-proiect imobiliar – construcția unui complex rezidențial multifuncțional de 10.000 de apartamente.

Morala poveștii: într-o tranziție cu reguli elastice precum cauciucul, poți alerga după profit cu orice preț, dacă te țin ”pneurile” pilelor și relațiilor, fără să te mai uiți în oglinda retrovizoare, ca să vezi dezastrul pe care îl lași în urmă.

PE ACELAȘI SUBIECT:

EXCLUSIV VIDEO | Culisele dispariției industriei românești. ”Îngroparea” coloșilor industriali din perioada comunistă, între teoriile conspirației, grupuri de interese și erori economice

EXCLUSIV VIDEO | Mărirea și decăderea combinatului de cupru de la Zlatna. Metalul roșu căutat de toată lumea stă de 20 de ani în spatele porților cu lacăte ruginite 

EXCLUSIV VIDEO | Soarta căilor ferate române. Cum să ajungi în spațiul feroviar unic european cu trenuri care întârzie într-un an cât pentru 70 de ani

EXCLUSIV VIDEO | Declinul industriei de armament. ”Jaf organizat, ca în pădurile României, a fost și în fabricile de la Cugir”

EXCLUSIV VIDEO | Metodele păguboase de privatizare din anii ‘90. Cum li s-a ”vândut” muncitorilor iluzia că devin proprietarii fabricilor comuniste

EXCLUSIV VIDEO | Drumul unei industrii de la dulce la amar. Cum au dispărut 30 de fabrici de zahăr

Autor

Bogdan Rădulescu

Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), ... vezi toate articolele