”Regii deșeurilor periculoase” nu se opresc în ciuda dosarului pe care DIICOT l-a trimis în instanță! În paralel, CNAIR nu dispune nicio măsură
Dosarul instrumentat de DIICOT – Serviciul Teritorial Ploieşti care vizează presupuse infracţiuni comise de angajaţi ai companiei Rompetrol Rafinare şi ai unui contractor al acesteia (grupul ECOMASTER – OIL DEPOL) a fost trimis în judecată, fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova. Faptele care ar fi fost comise au legătură cu ecologizarea unui batal (nr. red. – groapă de depozitare a țițeiului) din incinta rafinăriei Vega din Ploieşti,
Potrivit procurorilor DIICOT, au fost întocmite ”în fals un număr de 4 facturi fiscale emise de prestator către Rompetrol Rafinare S.A. şi anexele la acestea, respectiv a tichetelor false de cântar prin care se atesta aparenta transportare, în vederea ecologizării, a gudronului acid din batalul 18 prin efectuarea a 920 de curse”. Vizate în dosar sunt companiile din grupul ECOMASTER și OIL DEPOL, societăți deținute de oamenii de afaceri constănțeni Radu Merlă și Dănuț Florescu.
Semnele de întrebare de la CNAIR
Contractul încheiat cu CNAIR – valoare maximă de 157.385.936 RON (fără TVA) – are ca obiect ”Tratarea și eliminarea deșeurilor constituite din solul contaminat cu hexaclorciclohexan (HCH) și mercur (Hg) rezultat din eliberarea amplasamentului Autostrăzii Brașov – Cluj – Borș, secțiunea 2B, km 10+500 și depozitat în depozitul temporar de deșeuri periculoase de la Fața Dealului, comuna Moldovenești, județul Cluj”.
Aceiași doi oameni de afaceri constănțeni au notificat autoritatea contractantă că vor transporta deșeurile peste 400 km, de la Cluj în județul Prahova, urmând să le trateze în depozitul deținut chiar de ei în satul Târgșoru Nou, comuna Ariceștii Rahtivani (Prahova). Această abordare ridică numeroase semne de întrebare, cu atât mai mult cu cât notificarea trimisă de ei nu se referă și la modalitatea specifică de tratare a solurilor contaminate cu HCH și mercur în locația respectivă.
Totuși, potrivit unor surse, CNAIR ar fi permis participarea Oil Depol la această licitație, fără o autorizație de mediu valabilă și care să permită/să autorizeze utilizarea unui echipament pentru prestarea unor activități de desorbție termică în locația din Ariceștii Rahtivani.
Este de reținut, potrivit specialiștilor, că tehnologia de desorbţie termică cuprinde două faze de depoluare: încălzirea materialului poluat pentru volatilizarea contaminanţilor și tratarea gazelor evacuate în vederea scăderii concentraţiilor de poluanţi, sub limitele impuse de legislaţie. Volatilizarea poluantilor din sol se realizează la temperaturi cuprinse între 200 – 450ºC, în uscătoare ce cuprind o gamă constructivă variată. Timpul de staţionare în uscător variază între câteva zeci de minute şi mai multe ore. Desorbţia termică şi-a demonstrat eficienţa în cazul decontaminării solurilor poluate cu solvenţi cloruraţi, compuşi aromatici uşori şi policlorobifenili (PCB).
APM Prahova dă o decizie, dar și un avertisment
În acest context, pe data de 29 martie 2022, Agenția Protecția Mediului Prahova a emis Decizia nr. 50. În această decizie se precizează că ”solicitarea de revizuire a Autorizatiei Integrate de Mediu pentru DEPOZIT DEȘEURI PERICULOASE din comuna Ariceștii Rahtivani (aparținând grupului Ecomaster – OIL DEPOL ) se emite fără a include Instalație Desorbție Termică”.
Astfel, ECOMASTER și OIL DEPOL au propus, practic, o metodă de eliminare ”toxică” care – propriu-zis – nu respecta obligațiile de mediu asumate european. Concret, cele două firme nu dețin și nu sunt autorizate sa folosească o instalație de desorbție termică destinată a permite măsuri de neutralizare conforme.
Cu toate ca în astfel de condiții, CNAIR ar trebui să ia în considerare toate riscurile care ar putea apărea în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, instituția statului se face că plouă și întârzie luarea vreunei măsuri.
Tentaculele multiple ale ”caracatiței”
Ca urmare a faptului că reprezentanții APM Prahova refuză sa încalce legea și nu autorizează instalația mobilă de desorbție termică, OIL DEPOL SERVICE (lider al asocierii OIL DEPOL SERVICE – ECOMED EASTERN EUROPE- ECOMASTER SERVICII ECOLOGICE) se adresează (ce să vezi!) APM Constanța , fieful celor doi antreprenori Merlă și Florescu. Iar APM Constanța analizează urgent și într-o interpretare stranie a legii emite o revizuire (nr. 25) din 10.03.2022 a Autorizației de Mediu nr. 62 din 8.05.2019, ocazie cu care include și folosirea unei astfel de instalații mobile de desorbție termică.
Cu o rapiditate demnă de o cauză mai bună, CNAIR, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj solicită prin adresa 22174 din 04.05.2022 un punct de vedere legal de la APM Prahova legat de folosirea acestei instalații de desorbție termică, substituindu-se într-un mod admirabil în avocatul cauzei celor de la OIL DEPOL. Iar persoana care s-a ocupat de acest aspect a fost inginerul Vlad Chiorean de la DRDP Cluj.
Instantaneu, APM Prahova răspunde precizând că instituția nu emite puncte de vedere, dar și faptul că OIL DEPOL și ECOMASTER au mai solicitat revizuirea Autorizației Integrate de Mediu în sensul includerii unei instalații de desorbție termică, ambele solicitări fiind soluționate prin respingerea acestora (decizia APM Prahova nr. 50/29.03.2022 respectiv adresa nr. 5456/13.04.2020).
Referitor la faptul că o altă agenție pentru protecția mediului – APM Constanța – a emis o autorizație de mediu pentru un echipament ce v-a fi folosit în jurisdicția APM Prahova pe un amplasament unde se desfășoară activități care intră sub incidența prevederilor Directivei Privind Emisiile Industriale ( IPPC ), acest demers face obiectul analizei Agenției Naționale pentru Protecția Mediului București.