EXCLUSIV VIDEO | Tractorul Brașov, care livra în anii de glorie un tractor la fiecare 9 minute, în peste 100 de țări, a fost abandonat de stat ca o jucărie stricată. ”S-a ratat o ocazie de a salva uzina”

Tractorul construit la Brașov a fost una dintre cărțile de vizită atrăgătoare ale regimului Ceaușescu în străinătate. Tractoarele românești create în uzina de la Brașov reprezentau, pentru propaganda epocii, o dovadă a reușitei industrializării de tip socialist.

Povestea uzinei de tractoare de la Brașov nu are nimic special. Ea începe cu o nevoie imperioasă a comuniștilor: mecanizarea agriculturii. În timpul ocupației sovietice, comuniștii români trebuiau să plătească datorii de război Uniunii Sovietice, inclusiv în cantități mari de cereale. Trebuiau realizate recolte anuale în ritm accelerat. Era nevoie de tractoare românești. Comuniștii români decid în 1946 să transforme o veche fabrică de avioane de la Brașov într-o uzină de tractoare. În același an, ieșea de pe banda de producție primul tractor autohton, botezat IAR 22.

Secretul producerii rapide a acestui prim model de tractor nu consta în copiere vreunui model de tractor sovietic. Comuniștii români au beneficiat la Brașov de experiența profesională impresionantă a unui strălucit inginer mecanic român, inventator, fondator al ingineriei automobilului în România: Radu-Emil Mărdărescu. Cu studii de inginerie mecanică în Germania în perioada interbelică, Radu-Emil Mărdărescu propune ca model de inspirație pentru primul tractor românesc IAR 22 prototipul german Hanomag R 40. Presați să mecanizeze intensiv agricultura, comuniștii nu au mai ținut cont că acesta era un model de tractor creat de capitaliști. Primul tractor românesc a fost echipat cu motor Diesel și cu o forță de tracțiune considerabilă.

DECLARAȚII EXCLUSIVE 35 de ani de la REVOLUȚIE, aceeași frustrare și un DOSAR care nu poate rupe blestemul. „Pe acest fond, este ușor să manipulezi masa de nemulțumiți”

08:00

LIVE UPDATE Război în Orientul Mijlociu, ziua 443. ȘOC la Damasc: cine va fi noul ministru al Apărării!

07:44

După numai trei ani, în 1949, pe poarta uzinei din Brașov ieșea tractorul cu numărul 1000. Regimul comunist de la București începe să înțeleagă că succesul ingineriei mecanice românești nu trebuie să se rezume la nevoile economice și agricole interne. Începe o campanie agresivă de export a tractorului românesc. Prima fază este exportarea de tractoare către statele socialiste. În 1965, tractorul românesc fabricat la Brașov obținea medalia de aur la Târgul internațional din Germania de Est.

Uzina înregistrează în anii ’70 un boom al exporturilor în întreaga lume. Din Brazilia până în China, din Canada până în India, din Italia până în Turcia și Egipt. În Iran, tehnicienii și inginerii uzinei de la Brașov și-au oferit regimului de la Teheran experiența și abilitățile lor tehnice și au construit în o fabrică de tractoare locală.

Prăbușirea uzinei care vindea tractoare de jumătate de miliard de dolari

Uzina de la Brașov ajunsese deja să exporte 70% din producția de tractoare în peste 100 de țări și câteva continente: Asia, Africa, America Latină.  Se spune că în anii săi de glorie industrială, fabrica livra un tractor la fiecare 9 minute. România ajunsese la un moment dat al treilea mare producător de tractoare din lume. Modelul cel mai cerut pe piețele internaționale era tractorul Universal 650.

Comenzile interne și externe se intensifică. Uzina Tractorul Brașov se dotează cu tehnologi noi ale vremii și își extinde capacitățile. Apar sectoare noi. Halele de producție se extind pe zeci de hectare de teren. Peste douăzeci de mii de angajați erau implicați în producția de tractoare de la Brașov. Orașul este nevoit, pentru a asigura existența de zi cu zi a angajaților săi –  unii veniți din alte zone ale României să muncească la uzină – să dezvolte un întreg circuit social și educativ: școli, grădinițe, policlinici, spitale și centre de cultură.

În anul 1986, uzina din Brașov a înregistrat o cifră impresionantă a vânzărilor în străinătate: 500 de milioane de dolari. Cu acești bani s-a achitat o bună parte din datoria externă a României. Imediat după revoluție, în 1990, la uzina din Brașov se mai făceau încă peste 50.000 de tractoare anual.

În anii ’90 începe însă declinul uzinei din Brașov. Primul șoc comercial, care a afectat producția și veniturile, a venit din Iran, acolo unde uzina din Brașov obișnuia să exporte 40% din producția sa de tractoare. Supărați că dictatorul Ceaușescu, prietenul regimului islamic de la Teheran, fusese înlăturat de la putere și executat, autoritățile din Iran nu recunosc noua putere democratică de la București și sistează orice schimb comercial realizat anterior. Tractorul Brașov pierdea astfel cea mai importantă destinație a exporturilor ei: piața iraniană. Treptat, sunt pierduți alți clienți externi și piețele internaționale de desfacere.

Uzina Tractorul Brașov pierde în câțiva ani și competiția tehnologică. Anii ’90 aduceau un prim val al automatizării și un boom al electronicii și în ingineria auto. Tractorul românesc fabricat la Brașov nu mai avea șanse să concureze cu omologii occidentali.

Uzina mergea în pierdere și finalmente a acumulat datorii uriașe către diverși furnizori. În doar câțiva ani, producția ei se prăbușește: de la 50.000 la 6.000 de tractoare.

Guvernele de după 1992 se satură să mai acopere găurile financiare ale uzinei, după ce, mulți ani, Tractorul Brașov primise tot felul de credite de stat ca să supraviețuiască. În anii electorali, guvernele Roman, Stolojan, Văcăroiu, Ciorbea, Vasile, Năstase și Tăriceanu au pompat sute de milioane de euro folosite pentru plata salariilor.

La un moment dat, statul român a încetat să mai ajute uzina de la Brașov. Decidenții politici hotărăsc să o privatizeze. Dar, după îndelungi așteptări, nici o companie străină nu se încumetă să investească într-o  o uzină cu utilaje depășite, cu datorii imense către stat și care cerea investiții serioase pentru  retehnologizare. În 2007, uzina producea doar opt tractoare pe lună și avea datorii de peste 200 de milioane de dolari.

”Nu au fost interesați să finalizeze deal-ul cu Iranul. S-a ajuns la moartea uzinei”

Când privatizarea fantomei industriale care fusese cândva Tractorul Brașov părea totalmente blocată, a existat speranța unei guri de oxigen financiar. Ea venea, paradoxal, chiar de la cei care provocaseră primul blocaj al uzinei prin sistarea în 1990 a importurilor de tractoare românești: iranienii. Teheranul dorea de astă dată să comande din nou din România o cantitate impresionantă de tractoare produse la Brașov.

O asemenea tranzacție, în aceea perioadă, putea reprezenta o relansare a producției la uzina brașoveană și o cotare mai bună pe piață pentru o eventuală privatizare de succes. Oferta venea însă prea târziu. Episodul este povestit de liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, cel care a dorit să stopeze concedierea masivă a angajaților de la Tractorul Brașov și care a asistat la refuzul autorităților române de a perfecta această tranzacție comercială:

”Anul de grație 2000, un moment personal pe care eu l-am trăit. Se întoarce de la Bruxelles o delegație de patru miniștri din noul guvern iranian. Tocmai semnaseră cu Comisia Europeană un acord comercial consistent între Iran și Uniunea Europeană. Cei patru miniștri iranieni s-au oprit și la București. Oamenii aceia aveau interes să importe din România echipamente și tehnologii pe care ei de regulă le importau de la noi înainte de 1989.

Ministrul industriilor din Iran a spus că are nevoie de 25.000 de colecții de piese de tractoare, pentru că țăranul iranian lucrează cel mai bine cu tractorul universal 650  fabricat la Brașov. Pe ăla știe să lucreze și se depanează ușor.

Ministrul iranian a mai spus: «Mai mult, vrem să veniți în Iran și să ne puneți pe picioare o fabrică cu linii de asamblare de tractoare. Voi produceți colecțiile de piese, le aduceți în Iran, noi le asamblăm. Veniți și cu mentenanță și service. Puteți să asigurați un întreg flux comercial. Din păcate – a mai spus ministrul iranian – noi nu avem bani să vă plătim cash. Nu avem dolari să vă plătim. Dar este aici cu mine ministrul Resurselor, putem să facem un barter. Ne dați 25.000 de tractoare pe care să le asamblăm în Iran și vă dăm în schimb petrol, gaze naturale, cupru, marmură, alte materii prime de care aveți nevoie și pe care Iranul le are». Asta erau dispuși să facă atunci. Nimeni din conducerea României de la acea vreme nu a fost interesat să finalizeze acest deal.

Gândiți-vă că am bătut la diverse uși, am dat telefoane peste tot, ca să întreb cine este interesat, spre exemplu, să preia petrolul și gazele naturale  pe care ar fi urmat să le livreze Iranul către România, în schimbul a 25.000 de piese de colecție, dacă s-ar fi încheiat o astfel de înțelegere.

Directorul general de la Tractorul Brașov mi-e martor, pentru că l-am sunat și i-am zis: «Ține-te bine! Veți avea de lucru de nu o să vă vedeți!”. Când m-a auzit, a spus: ”Oh, domnule președinte, păi noi dacă mai putem să producem o mie de tractoare, pentru că nu mai avem oameni, suntem decapitalizați, au restricțiile ca să vindem tractoare care ni s-au impus de către Banca Mondială prin programele ei, ne-au pus în genunchi constrângerile politice care au venit peste noi, căpușarea societății comerciale».

Totul a dus până la urmă la moartea uzinei Tractorul Brașov. Am ratat o ocazie de a salva uzina. Și gândiți-vă că găsisem și o entitate dispusă să preia toată cantitatea de țiței și gaze naturale pe care România ar fi revendicat-o în schimbul celor 25.000 de colecții de piese de tractor. Și nu era o companie de ici-de acolo. Era faimoasa companie britanică British Petroleum care punea cash-ul pentru această marfă. Asta e România!”.

Situația disperată în care a ajuns Uzina Tractorul Brașov a făcut ca, în anul 2000, 8.000 din cei 10.000 de angajați să fie trimiși în șomaj. Ulterior, uzina a fost practic spartă în șase companii mai mici. Secțiile care nu participau direct la producerea de tractoarelor au trecut și ele printr-un așa-numit proces de privatizare.

Autoritățile care se ocupau cu privatizarea spuneau că Tractorul Brașov era un gigant industrial al României, care, din cauza dimensiunilor sale – teren de 134 de hectare și un număr de 26 de hale – devenise imposibil de privatizat. În 2007, terenul uzinei, cu tot cu hale din dotare, cu tot parcul plin cu tractoare și piese de schimb, au fost vândute pentru suma de 80 de milioane de euro. Un calcul rapid spune că doar terenul pe care era uzina a fost vândut cu puțin peste 50 de euro pe metru pătrat. Noul proprietar, o companie deținută de un fond britanic de investiții, a cumpărat terenul și a construit pe el un mall, câteva clădiri de birouri și ansambluri rezidențiale.

Privatizarea la Tractorul Brașov a fost sinonimă cu lichidarea unui gigant industrial pe care statul român l-a abandonat ca pe o jucărie stricată.

Povestea are și un final puțin mai optimist. În amintirea faimei de altădată a uzinei, un fost angajat la Tractorul Brașov, un inginer, și-a deschis o afacere extrem de profitabilă. Compania sa, situată la nici o sută de kilometri de Brașov, produce în continuare, cu doar 60 de angajați, celebrul tractor universal 650, care acum este exportat din nou, în cantități mai mici decât înainte de 1989, în Asia și Africa. Ceea ce statul abandonează, mai poate fi salvat prin hărnicia unor antreprenori inventivi.

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Culisele terenului accidentat al privatizării care a pus pe butuci uzina ARO. Cumpărată la prețul unui apartament și vândută cu milioane de dolari: ”A fost un măcel” 

EXCLUSIV VIDEO | Soarta căilor ferate române. Cum să ajungi în spațiul feroviar unic european cu trenuri care întârzie într-un an cât pentru 70 de ani

EXCLUSIV VIDEO | Metodele păguboase de privatizare din anii ‘90. Cum li s-a ”vândut” muncitorilor iluzia că devin proprietarii fabricilor comuniste

EXCLUSIV VIDEO | Cum a ajuns securitatea comunistă șef al privatizărilor postrevoluționare. ”Marea împărțeală a averii statului s-a desfășurat într-o liniște absolută”

Autor

Bogdan Rădulescu

Bogdan-George Rădulescu, jurnalist, analist politic. Jurnalist între 1995-2015 (Radio România Internațional, Radio România Actualități). A fost corespondent la Bruxelles pentru Radio România (2011-2015), ... vezi toate articolele