EXCLUSIV | Cum au ajuns sute de vouchere cu reduceri la Kaufland în centre de vaccinare din București trimise prin curier. Campanie anulată după ce Gândul a cerut detalii de la DSP București
Mai multe centre de vaccinare din București au primit, la finalul anului trecut, sute de vouchere cu reducere de 10% din partea retailerului Kaufland, dar cu care nu știau ce să facă, pentru că ele au venit prin curier, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) nu comunicase nimic despre trimiterea și utilizarea lor.
Odată ajunse în centrele de vaccinare, voucherele de la Kaufland România au intrat în custodia acestora. Neștiind nici de ce au venit direct de la Kaufland și nu prin DSP – așa cum se întâmplă în cazul tichetelor de masă pe care le primesc persoanele care se vaccinează cu schema completă – și nici la ce să le folosească, reprezentații centrelor de vaccinare au întrebat oficialii Direcției de Sănătate Publică București în ce scop le-au primit.
Surse medicale au declarat, pentru Gândul, că răspunsul oficialilor DSP București, din decembrie 2021, a fost că ele vor fi parte a unei campanii de susținere a vaccinării anti-COVID și vor fi distribuite, din ianuarie 2022, în baza unui parteneriat cu Kaufland, persoanelor care se imunizează împotriva COVID-19, indiferent că este vorba despre prima doză, de rapel sau de booster.
Gândul a solicitat, în 29 decembrie 2021, puncte de vedere de la Kaufland România, DSP București și Institutul Național de Sănătate Publică, pentru a lămuri situația voucherelor cu reduceri la Kaufland ajunse în centre de vaccinare prin curier.
Singurul răspuns primit imediat a fost cel al reprezentanților Kaufland România, care au spus că este vorba despre o campanie ce va fi derulată cu DSP, din ianuarie 2022, pentru a sprijini vaccinarea anti-COVID-19. Aceștia au precizat că informații despre începerea campaniei vor fi transmise într-un comunicat de presă, la începutul anului 2022.
Pentru că nu era clar dacă această viitoare campanie va fi una națională sau doar locală, am solicitat de la INSP precizări legate de viitorul parteneriat cu Kaufland.
Într-un răspuns scris, aceștia au transmis doar să solicităm informații oficialilor de la DSP București.
În solicitarea transmisă DSP București, am întrebat dacă vor fi campanii desfășurate și împreună cu alți retaileri, dar și explicații legate de voucherele trimise direct centrelor de vaccinare și nu prin intermediul DSP. De asemenea, am vrut să aflăm de ce a fost aleasă luna ianuarie pentru începerea campaniei, dacă centrele de vaccinare sunt obligate să încheie un proces-verbal de predare-primire, ce obligații au reprezentanții acestora în cazul în care voucherele cu reduceri la Kaufland nu sunt primite de cei vaccinați și ele rămân în stoc.
La câteva zile după solicitările trimise la INSP și DSP București, campania a fost anulată.
DSP București neagă colaborarea cu Kaufland, dar nu explică de ce au fost trimise vouchere în centre de vaccinare
Răspunsul solicitat de Gândul de la DSP București a venit luni 3 ianuarie 2022.
Conducerea DSP București spune că nu există niciun parteneriat cu Kaufland România pentru distribuirea în centrele de vaccinare anti-COVID a unor vouchere de reducere.
”Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București nu a încheiat niciun protocol de colaborare cu Kaufland România și nici cu un alt retailer pentru acordarea de vouchere persoanelor care se vaccinează împoriva COVID-19”, potrivit răspunsului transmis la solicitarea Gândul și semnat de directorul executiv al DSP București, Oana Nicolescu.
DSP București menționează și că persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocație de hrană de 100 lei, sub forma tichetelor de masă, respectiv cinci tichete în valoare de 20 de lei, pe care le primesc, începând din 3 septembrie 2021, toate persoanele care se vaccinează cu schema completă anti-COVID, așa cum prevede Ordonanța 19 din 30 august 2021.
”Direcția de Sănătate Publică este responsabilă de distribuirea tichetelor de masă în toate centrele de vaccinare. Persoanele care se vaccinează cu schema completă de vaccinare pot ridica tichetele de masă de la unitatea care a efectuat ultima doză de vaccin, ân termen de 180 de zile de la data vaccinării cu schema completă”, se mai arată în răspunsul DSP București.
Kaufland România a anulat campania, din „motive logistice”
În contextul noilor informații primite de la DSP București, am revenit pentru clarificări și la reprezentanții Kaufland România, care ne-au transmis că a fost nevoie să anuleze campania cu DSP, ”din motive logistice”.
Aceștia au precizat că vor reveni cu noi informații, după ce campania va fi ”regândită logistic”.
Nici Kaufland România și nici DSP București nu ne-au precizat însă ce se întâmplă cu vouchere trimise deja în centre de vaccinare, pentru care, practic, răspund responsabilii acestor centre.
Rămâne nelămurit deocamdată și de ce era nevoie de trimiterea în centre de vaccinare a unor vouchere în format tipărit, prin curier, și nu putea fi aplicată o reducere direct în magazin, în baza certificatului de vaccinare.