Prima pagină » Diverse » 5 motive să-ți vinzi vechiul telefon, în loc să-l uiți în sertar

5 motive să-ți vinzi vechiul telefon, în loc să-l uiți în sertar

5 motive să-ți vinzi vechiul telefon, în loc să-l uiți în sertar

Nu știm dacă te-ai gândit vreodată la asta, dar vânzarea gadgeturilor vechi, pe care nu le mai folosești, e una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai putea lua vreodată.

Și nu doar din perspectiva faptului că pur și simplu vei elibera spațiul din dulapul în care, probabil, le-ai uitat. Ci și pentru că, în felul ăsta, ai mai multă grijă de mediu.

Toate dispozitivele electronice, dar mai cu seamă telefoanele, care au ajuns aproape în punctul în care pot fi încadrate la capitolul consumabile, au în componența lor elemente care pot fi periculoase, atât pentru natură, cât și pentru tine.

Mai sunt câteva motive pentru care ți-ai putea vinde vechiul smartphone, iar despre asta ne-am propus să îți spunem mai multe în rândurile ce urmează. Iată, deci, care sunt cele cinci motive pentru care să-ți vinzi telefonul pe care nu-l mai folosești, în loc să-l uiți în sertar.

Faci un upgrade pe care îl meriți

Nu mai e un secret că tehnologia evoluează în ritm galopant. Și dacă un iPhone 11 lansat acum trei ani este un dispozitiv încă funcțional, nu înseamnă că specificațiile celor mai noi telefoane de la Apple, pentru că tot am început cu acest exemplu, nu sunt extrem de atractive.

De exemplu, suntem siguri că ai vrea să testezi stabilitatea imaginii cu care modele precum iPhone 12 sau 13 vin la pachet. Ori poate ești curios să vezi cum e cu modul cinematic, lansat odată cu apariția iPhone 13 pe piață.

Sau poate te-ai săturat ca funcțiile smartphone-ului tău să fie încetinite de procesorul prea îmbătrânit al mai vechiului telefon. Ori vrei pur și simplu să nu mai fii dependent de încărcător la fiecare câteva ore, doar pentru că vechiul dispozitiv nu mai are un acumulator rezistent.

Imaginează-ți cât de mult s-ar schimba experiența ta dacă ai face un upgrade! Cât de simplu ar fi din nou totul! Așa că poate că a venit momentul să îi mulțumești modelului de telefon de pe care e posibil să citești acum acest articol, să-l valorifici și să te bucuri de un smartphone mai nou, economisind astfel o parte din bani.

Faci un downgrade

Punem pariu că la ideea asta nu te-ai gândit până acum? Dar dacă ai un telefon cu un spațiu de stocare generos, cu camere ultra-performante sau funcții sofisticate, de care nu ajungi să te bucuri, pentru că pur și simplu nu îți sunt de folos, de ce să-l mai păstrezi?

Dacă ți-ai dat seama că telefonul pe care îl folosești este, de fapt, unul prea performant pentru nevoile tale, poate ar fi o idee bună să-l vinzi. Cu banii obținuți, îți poți lua un smartphone de buget, cu specificații care vin în întâmpinarea nevoilor tale și rămân acolo. Mai mult ca sigur, vei reuși să economisești suficienți bani cât să îți cumperi și o husă și o folie de protecție, căști sau alte accesorii care ți-ar putea fi de folos pentru viitorul tău telefon potrivit pentru ce ai tu nevoie.

Telefoanele se depreciază

Cu siguranță această idee nu este una de care nu știai. Telefoanele, la fel ca toate celelalte gadgeturi, se depreciază destul de repede. Ba chiar am putea spune că, în materie de câteva luni, smartphone-urile ajung să-și piardă o mare parte din valoarea pe care o aveau pe piață la momentul lansării.

Motivul principal îl reprezintă, așa cum probabil intuiești, faptul că producătorii scot pe piață în fiecare an noi și noi telefoane, care le depășesc (chiar dacă uneori cu prea puțin) pe cele care le-au precedat.

De aceea, păstrarea pentru mai mult de trei ani a unui telefon înseamnă pierderea a mai mult din jumătatea valorii pe care dispozitivul o avea atunci când l-ai cumpărat. Cu cât îl păstrezi mai mult, cu atât vei putea obține mai puțini bani atunci când decizi, într-un final, să-l vinzi.

Update-urile de soft contează!

Cele mai noi telefoane vor primi pentru o perioadă mai lungă update-uri de software. Asta înseamnă că, cu cât ai un smartphone mai nou, cu atât poți fi mai sigur că vei putea folosi în siguranță dispozitivul, având garanția securității sale, oferită tocmai de această recurență a update-urilor oferite de producători.

Samsung, de exemplu, promite fanilor săi nu mai puțin de patru ani de update-uri de software și minimum cinci ani de update-uri de securitate, pentru cele mai populare modele de telefon. Iar veștile bune nu se opresc aici.

Uniunea Europeană vrea să reglementeze noi cerințe de proiectare ecologică. Acestea presupun o extindere a duratei de viață a telefoanelor, cel puțin pe teritoriul UE. Asta înseamnă că, în scurt timp, legea va impune producătorilor să mențină update-uri constante, care ne vor ajuta să păstrăm același telefon nu doi sau trei ani, cum se întâmplă acum, ci cel puțin cinci ani.

La finalul acestei perioade, însă, sau, mai bine zis, când se apropie momentul până la care producătorul anunță că oferă suport tehnic pentru modelul de telefon pe care îl folosești, e momentul să vinzi vechiul dispozitiv și să treci la unul mai nou.

Oferi vechiului dispozitiv o viață nouă

Dacă vechiul telefon nu te mai face fericit, de ce să-l lași uitat prin casă? Poate un alt utilizator caută chiar acum să-și cumpere modelul care ție nu-ți mai folosește.

Dacă îi oferi vechiului telefon o nouă viață, altcineva ajunge să se bucure de un nou smartphone, potrivit pentru el. În plus, tu pui umărul la diminuarea poluării. Asta pentru că o atitudine de acest tip va duce la scăderea numărului de dispozitive aruncate la gunoi, dar și la producerea altor noi, din lipsă de cerere, fiind vorba, desigur, de un obiectiv pe termen lung. Nu și unul imposibil de realizat.

Și, nu în ultimul rând, dacă alegi să vinzi vechiul telefon, îți vei recupera o parte din banii odată investiți pentru cumpărarea sa.

Acestea sunt cele mai importante cinci motive pentru care te încurajăm să-ți vinzi vechiul telefon, care sperăm că te-au inspirat.