A fost depistată o nouă tulpină de variola maimuței, apărută în Congo. Este primul caz confirmat pe un alt continent decât cel african

Publicat: 20 11. 2024, 15:12

SUA a confirmat primul caz de variola maimuței cu o nouă tulpină Clade I MPXV, care provine din Congo, potrivit BBC.  Pacientul confirmat în statul California este acum în izolare, iar autoritățile sanitare statale confirmă că boala este legată de un focar activ din Congo.

Tulpina Clade I este diferită de Clade II, o variantă a variolei maimuței care a provocat îmbolnăviri în  SUA și în mai multe țări europene, inclusiv în România, începând din 2022.

  • Potrivit unui document oficial al Agenției de Securitate Sanitară din Marea Britanie, publicat în luna august a acestui an, Tulpina Clade I MPXV este considerată mai severă decât Tupina Clade II MPXV, ceea ce a condus la clasificarea acesteia ca o boală infecțioasă cu consecințe grave.
  • Același document oficial arată că tulpina Clade I MPXV a fost raportată până la începutul anului 2024 doar în 5 țări din Africa Centrală.

Totuși, au apărut câteva cazuri recente și în alte țări din Africa Centrală și de Est, care marchează prima expansiune cunoscută a ariei geografice a acesteia, crescând riscul răspândirii dincolo de regiune.

Pacientul confirmat în California este primul diagnosticat cu noua tulpină pe teritoriul SUA și în exteriorul continentului african.

Care sunt simtomele MPOX?

Simptomele Mpox încep la 5-21 de zile (în medie 6-16 zile) după expunere, cu o prezentare clinică inițială de febră, stare generală de rău, limfadenopatie și dureri de cap, se arată în documentul Agenției de Securitate Sanitară din Marea Britanie.

La 1-5 zile după apariția febrei, apare o erupție cutanată, care începe adesea pe față sau în zona genitală. Erupția cutanată poate, apoi, să se răspândească și pe alte părți ale corpului.

Erupția se modifică și trece prin diferite etape înainte de a forma, în final, o crustă care va cădea ulterior.

Ce proceduri a implementat România pentru variola maimuței?

În România, Ministerul Sănătății a apreciat că vaccinarea în masă împotriva Mpox nu este necesară, însă autoritățile sunt pregătite să imunizeze grupurile de risc.

Pentru a preveni răspândirea virusului Mpox, România ar trebui să implementeze măsuri cuprinzătoare în domeniul sănătății publice și campanii de educare și informare a populației despre simptomele Mpox, modurile de transmitere, măsuri de prevenție sau vaccinarea grupurilor cu risc ridicat”, ne-a declarat Anca-Elena Ianițcaia, medic specialist Boli Infecțioase în cadrul spitalului Victor Babeș – Timișoara.

De asemenea, spitalele de profil din marile orașe au deja proceduri pentru diagnostic și tratament.

„Cooperarea cu OMS și alte organizații pentru acces la vaccinuri, medicamente și expertiză este importantă pentru România. La fel, schimbul de informații cu țările care au experiență în controlul focarelor de Mpox.  Implementarea măsurilor de prevenție și limitarea răspândirii trebuie susținută de o coordonare eficientă între autoritățile sanitare, guvern, comunități și organizațiile internaționale, precum și de alocarea resurselor necesare pentru protejarea sănătății publice”, a mai precizat Anca-Elena Ianițcaia, medic specialist Boli Infecțioase în cadrul spitalului Victor Babeș – Timișoara.


Citește și:

Boala de 20 de ori mai MORTALĂ decât COVID-19. Avertismentul de ultimă oră al OMS