A scris cu marker pe zidul unei locuințe romane străvechi! Ce pedeapsă riscă să primească turistul care a făcut acest lucru

Publicat: 04 06. 2024, 10:05

Deși monumentele istorice ar trebui să fie păstrate cu sfințenie, se pare că nu toată lumea înțelege acest lucrru. Recent, un turist olandez a vandalizat o frescă pictată pe zidul unei străvechi locuinţe romane din Herculaneum, un sit arheologic aflat în apropiere de Napoli.

Potrivit Poliţiei din Italia, turistul, în vârstă de 27 de ani, a fost identificat foarte repede după ce angajaţii sitului arheologic au descoperit o semnătură în graffiti făcută cu un marker cu tuş negru şi imposibil de şters, pe o secţiune albă a zidului decorat cu o frescă.

”Desenul” realizat de olandez a afectat imaginea de ansamblu a unei clădiri care a supravieţuit erupţiei vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr., a raportat luni Poliţia italiană, relatează Reuters.

Poliţiştii italieni au spus că acea inscripţie reprezenta semnătura în graffiti a turistului, relatează stirileprotv.ro.

„Orice daune afectează moştenirea noastră, frumuseţea noastră şi identitatea noastră, de aceea ele trebuie să fie pedepsite cu cea mai mare fermitate”, a declarat ministrul italian al Culturii, Gennaro Sangiuliano.

Turistul olandez, al cărui nume nu a fost dezvăluit, riscă să fie pus sub acuzare pentru vătămare şi vandalizare a unor opere artistice.

Ca reacţie la actele repetate de vandalism, Italia a introdus în acest an pedepse mai mari pentru persoanele care avariază monumente şi situri culturale, impunând amenzi de până la 40.000 de euro pentru cei găsiţi vinovaţi de vandalizarea monumentelor istorice.

Sursa foto: captura video Yotubube/ Discovery Future