ACCIDENT RUTIER. Grav accident rutier în judeţul Cluj, pe centura Vâlcele – Apahida. Echipajele medicale au constatat decesul a trei persoane
Un grav accident rutier în care au fost implicate un TIR şi un autoturism s-a produs, miercuri dimineaţă, în judeţul Cluj, pe centura Vâlcele – Apahida, trei persoane din autoturism, încarcerate, fiind găsite decedate de echipajele de intervenţie.
O autospecială pentru intervenție rapidă și comandă, una cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 7.30, pentru a gestiona situația de urgență produsă ca urmare a accidentului produs pe centura de ocolire Vâlcele-Apahida (km 9).
Pompierii au găsit un ansamblu de autovehicule și un autoturism avariate, iar autoturismul proiectat în afara părții carosabile și ocupanții blocați în acesta. Echipajele medicale au constatat decesul a două persoane, un bărbat și o femeie de aproximativ 40 de ani. Manevrele de descarcerare pentru a treia persoană care, inițial, a părut că are semnale vitale începuse, însă pe timpul manevrelor de descarcerare s-a constatat că și aceasta era decedată.
Circulaţia în zonă este blocată.