Verificările la Ministerul Transporturilor s-au încheiat, iar pirotehniștii nu au găsit nimic.
Un bagaj suspect a fost găsit, marți, în curtea Ministerului Transportului. Au fost anunțate imediat autoritățile, iar un echipaj al Serviciului Român de Informații (SRI) se află la fața locului.
Un bagaj suspect a fost găsit, marți, în curtea Ministerului Transportului
Poliția Capitalei transmite că, marți, în jurul orei 11.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în zona porții de acces spre clădirea, Ministerului Transporturilor se află abandonată o geantă. Imediat, la fața locului s-au deplasat agenți de la Secția 3, precum și polițiști ai Brigăzii Rutiere.
Traficul rutier a fost restricționat pe Bulevardul Dinicu Golescu pe ambele sensuri între strada Mircea Vulcanescu și strada Witting.
„Astăzi, în jurul orei 11.00, prin apel 112 a fost sesizat faptul că în zona porții de acces spre clădirea, Ministerului Transporturilor se află abandonată o geantă. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 3 Poliție, precum și ai Brigăzii Rutiere, care au dispus restricționarea traficului pietonal și rutier în zonă. Colegii din cadrul Serviciului Pirotehnic al SIAS, efectuează verificări”, transmite Poliția Capitalei.
SRI: ” O echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații a ajuns în perimetrul respectiv”
„În urmă cu puțin timp, a fost înregistrat un apel la 112 iar autoritățile au fost alertate cu privire la existența unui bagaj suspect în curtea Ministerului Transporturilor. O echipă pirotehnică a Serviciului Român de Informații a ajuns în perimetrul respectiv și se intreprind măsurile specifice pentru astfel de situații”, transmit reprezentanții SRI.