Alertă la Washington: Bărbat înarmat cu un pistol și 500 de gloanțe, arestat în apropierea Capitoliului
Un bărbat din Virginia a fost arestat în Washington, în zona Capitoliului, după ce polițiștii de la un punct de control au descoperit că acesta purta un pistol încărcat și 500 de gloanțe, relatează surse din forțele de ordine citate de CNN.
Tânăr arestat în apropierea Capitoliului
Tânărul arestat se numește Wesley Allen Beeler, are 31 de ani și este originar din Virginia. Bărbatul a încercat să intre în zona de securitate la bordul unei camionete. Când agenții îi verificau actele, au observat că avea abțibilduri lipite pe geamurile mașinii pe care scria „Dacă vin să vă ia armele, dați-le gloanțele mai întâi”. Întrebat dacă are o armă, bărbatul a recunoscut că da, iar la percheziții polițiștii au găsit pistolul încărcat, dar și rezerve de 500 de gloanțe.
Părinții săi spun că acesta a lucrat în aviația militară, iar în ultima săptămână a făcut ture de noapte în Washington. În trecut, el ar fi asigurat securitatea la o proprietate a Ambasadei Arabiei Saudite, iar părinții nu au fost mirați să afle că avea armament în mașină.
Pe 7 ianuarie, susținători violenți ai lui Donald Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului, unde se desfășura ședința în care Congresul urma să valideze victoria democratului Joe Biden.
Poliţia şi Garda Naţională stau cu glonţ pe ţeavă, în aşteptarea protestatarilor care ar putea veni înarmaţi la Washington
Democraţii au fost informaţi că Poliţia Capitoliului şi Garda Naţională se pregătesc pentru un scenariu în care zeci de mii de protestatari înarmaţi ar putea sosi la Washington în aceste zile.
Astfel, atât Poliţia Capitoliului cât şi Garda Naţională au stabilit reguli de angajare a focului, specifice zonelor de război.
De asemenea, Poliţia Capitoliului se gândeşte la posibilitatea ca fiecare membru al Congresului SUA să treacă, la intrare, printr-un detector de metale, pentru a-i împiedica astfel pe congresmeni, în special „cei aflaţi în aceeaşi ligă cu insurecţioniştii pro-arme” să intre cu arme în clădire