Alimentul incredibil care AJUTĂ creierul. Ce spune medicul Vlad Ciurea
Medicul Vlad Ciurea a explicat, recent, ce aliment bogat în grăsimi care poate fi inclus fără nicio grijă în dieta noastră. Mai mult decât atât, acesta face bine creierului și are oferă o mulțime de beneficii pentru organism.
Acest aliment conține doar grăsimi bune și ar trebui consumat regulat fără nicio grijă. ”Nu avem avocado la noi în țară, acest fruct este un fruct minunat pentru creier. Tot ceea ce spun acum este pentru creier. La baza grăsimilor sunt anumite substanțe. Structura grăsimilor, cele de natură benefică pentru creier, și grăsimile grele, care nu sunt benefice pentru creier. În avocado se găsesc doar grăsimi bune!”, a spus medicul Vlad Ciurea.
De asemenea, Vlad Ciurea recomandă și un consum regulat de semințe de dovleac pentru un creier sănătos. Nu trebuie excluse nici legumele care au beneficii uimitoare.
”Semințele, și eu pledez pentru semințele de dovleac, sunt foarte bune pentru creierul uman. Toate vegetalele, toate legumele, sunt foarte bune. Pentru că aduc un aport de anumite substanțe, numite aminoacizi, și alte substanțe care intră în compoziția transmițătorilor.
Între două celule nervoase se află ceea ce numim sinapsă. La această sinapsă se află neurotransmițătorii. Neurotransmițătorii funcționează pe baza alimentelor. Chimismul din alimente se duce acolo. Și se sintetizează. Dacă noi nu am dat chimismul necesar, sinapsa nu funcționează”, a mai explicat prof. dr. Vlad Ciurea la Antena 3 CNN.
Vlad Ciurea: ”Trebuie să luăm exemplul acelor țări în care oamenii trăiesc mai mult”
Rputatul neurochirurg a explicat că românii ar trebui să ia exemplul altor popoare care trăiesc mai mult, tocmai pentru că au dietă mușt mai ușoară.
”Trebuie să luăm exemplul acelor țări în care oamenii trăiesc mai mult, sunt mai sănătoși și mai fericiți, cum e Grecia. Secretul stă în dieta mediteraneeană ușoară, cu multe salate și carne slabă, de preferat pește. Cu odihnă și mai ales cu acea bucurie de a trăi. Fără să ne enervăm din orice, fără să intrăm în discuții contradictorii producătoare de tensiune.
Pe noi nu trebuie să ne intereseze ce face nu știu care coleg. Sau să ne supere unul care este mai agitat în trafic. Nu! Trebuie să fim liniștiți, pentru că celula nervoasă nu funcționează bine în agitație. Am spus mereu: NOI TREBUIE și PUTEM să avem grijă de noi și de creierul nostru. Să aveți o săptămână liniștită, cu gânduri pozitive! Sănătate!”, a încheiat medicul Vlad Ciurea.