Prima pagină » Diverse » ANUNȚ. Zonele de promenadă înființate de Primăria Capitalei se reconfigurează. Noi restricții de trafic

ANUNȚ. Zonele de promenadă înființate de Primăria Capitalei se reconfigurează. Noi restricții de trafic

ANUNȚ. Zonele de promenadă înființate de Primăria Capitalei se reconfigurează. Noi restricții de trafic
ANUNȚ. Zonele de promenadă înființate de Primăria Capitalei se reconfigurează. Noi restricții de trafic / Sursă Foto: Mediafax Foto

Zonele de promenadă înființate de Primăria Capitalei se reconfigurează, anunță autoritățile locale. Practic, 3 dintre cele 7 zone inițiale de promenadă se vor reconfigura, 4 dintre ele rămânând neschimbate.

Zona de promenadă de la Calea Victoriei, extinsă

Astfel, se extinde zona de promenadă de la Calea Victoriei, se desființează cea din cartierul Cotroceni și se modifică zona din apropierea Pieței Amzei.

Începând din acest weekend, 13-14 iunie, (pentru zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08:00 – 22:00) zonele pietonale se reconfigurează după cum urmează:

• Zona 2 de promenadă a fost extinsă, pe Calea Victoriei, de la aleea Kretzulescu până la Bd. Regina Elisabeta, cu posibilitatea circulației de traversare la Str. Ion Campineanu și Bd. Regina Elisabeta, în continuare zona pietonala fiind pe Calea Victoriei – Strada Eforie – Strada Domnița Anastasia – Strada Ing. A Saligny – Splaiul Independenței.

• Zona 3, delimitată de Bd. Eroilor – Bd. Eroii Sanitari – Piața Operei – Strada Dr. J. Lister – Strada Dr. Gr. Romniceanu a fost desființată, circulația auto urmând să revină la situația anterioară.

• Zona 5 a fost restrânsă, și va fi delimitată de Bd. Dacia, – Bd. N. Bălcescu – Str. Mendeleev – Str. G.Enescu – Str. G. Clemenceau – Str. N. Golescu – Calea Victoriei. Pe arterele care delimitează perimetrul mai sus menționat circulația auto se desfășoara normal.

Zonele care vor rămâne neschimbate

Restul zonelor instituite anterior rămân neschimbate:

• Zona 1 – Strada Polonă (de la Bd. Dacia) – Strada A.D. Xenopol – Strada Dionise Lupu – Strada C.A. Rosetti – Strada J.L. Calderon (de la Strada C.A. Rosetti) – Strada I.L. Caragiale – Strada Icoanei – Strada A. Vlaicu.

• Zona 4 – Strada E. Quinet (de la Strada Academiei) – Strada Biserica Enei

• Zona 6 – Strada G. Enescu – Strada N. Golescu – Calea Victoriei – Strada C.A. Rosetti – Bulevardul N. Balcescu.

• Zona 7 – Bulevardul Unirii, între Piața Constituției și locala de vest a Pieței Unirii.

Radu Cristian ... vezi toate articolele