ATENȚIE! Doi bărbați din Botoșani care au făcut azi grătar au primit amenzi uriașe. Nu le mai trebuie mici 10 ani
Doi bărbați din Botoșani au fost amendați azi de Poliie cu câte 2.000 de lei fiecare pentru că au făcut grătar.
„În jurul orelor 11:30, polițiștii care acționau pe zona Pacea, au identificat doi bărbați de 34, respectiv 53 de ani, din municipiul Botoșani, care s-au deplasat în acel loc pentru a face un grătar, având asupra lor tot ce este necesar pentru această activitate.”, transmite Poliția.
Potrivit sursei citate, cei doi au fost sancționați cu amendă în cuantum de 2000 de lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.
Bărbații au declarat faptul că nu aveau cunoștință de prevederile legale care interzic aceste activități.