Audierea lui Cătălin Predoiu, cântec de leagăn pentru Daniel Fenechiu: „O ordonanță de urgență să se aducă paturi!”- VIDEO
Audierile miniștrilor din Guvernul Orban II au avut loc astăzi (miercuri-n.r.), însă cea a lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiției, a devenit virală pe rețelele de socializare după ce a avut „efectul cântecului de leagăn” asupra lui Daniel Fenechiu. Acesta mai avea puțin și adormea.
Videoclipul în care este surprins senatorul Daniel Fenechiu în timp ce pare că adoarme a fost postat pe Facebook de pagina „Ieșirea din tăcere”, iar comentariile amuzante, dar și cele controversate, nu au întârziat să apară: de la „O ordonanță de urgență să se aducă paturi , (…) , îi lăsăm să se chinuie?!” la „ Dar lăsați omul ăla să doarmă și el un pic!”.
Postarea a fost distribuită chiar și de Lia Olguța Vasilescu, însă fără comentarii adiționale. Videoclipul a fost „viralizat” și de câteva organizații PSD locale.
Ministrul desemnat pentru portofoliul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a primit aviz negativ, marţi, în comisiile reunite juridice ale Parlamentului, după o audiere care a durat peste două ore. Au fost 37 de voturi „împotrivă”, 26 de voturi „pentru” şi 10 abţineri.
La audieri, Predoiu a spus că adoptarea ordonanţelor de urgenţă fără avizul Consiliului Legislativ este o cutumă a tuturor Guvernelor. Liberalul a adăugat că pensiile speciale sunt o problemă şi că trebuie găsite soluţii tehnice.
„Nu trebuie să mai avem pensii care să depăşească salariul. Nu trebuie să se mai cumuleze salariul din ultimele luni cu alte venituri. Nu poţi să te uiţi nici la pensii care ajung fie la de două ori salariul, nici la afectarea statutului judecătorilor. Aceste pensii de serviciu trebuie să fie de un nivel cât mai apropiat de nivelul aflat în plată în perioada serviciului, având în vedere restricţiile judecătorilor”, a precizat Predoiu.
Alegerile anticipate parlamentare nu vor fi organizate în aceeaşi zi cu cele locale, a mai spus Predoiu.
Sursă FOTO: captură Facebook