Bărbatul din imagine a MURIT pentru 7 minute, dar s-a întors la viață. Ce a văzut în cele 420 de secunde

Publicat: 29 08. 2023, 18:00

Interpretul și artistul Shiv Grewal, în vârstă de 60 de ani, tocmai terminase producția pentru Much Ado About Nothing de Shakespeare, unde îl juca pe Don Pedro. La scurt timp după, pe 9 februarie 2013, Shiv a intrat în stop cardiac după ce a ieșit la restaurant cu soția sa, Alison, lângă casa lor din sud-estul Londrei.

Shiv a fost mort din punct de vedere tehnic timp de șapte minute înainte ca paramedicii să-l reușească să-l resusciteze folosind CPR.

Vorbind despre acea experiență traumatizantă de șapte minute, Shiv a declarat pentru PA Real Life: „Știam, cumva, că sunt mort. Eram conștient de faptul că creierul meu moare și striga după ajutor. Dar, în același timp, simțeam lucrurile complet separat de corpul meu. Parcă eram într-un gol, dar puteam simți emoții și senzații. În ciuda faptului că știam că sunt mort, știam și că există șanse să mă întorc acasă”, a spus el.

 

„Am înțeles și că mă voi reîncarna, dar nu mi-am dorit asta încă. Am vrut să mă întorc la viață, la lumea materială și la soția mea. Am cerut să mă întorc și mi-am îndeplinit dorința”, a adăugat Shiv.

Shiv a intrat în stop cardiac fără niciun avertisment și a spus că se simțea „destul de bine” la momentul respectiv.

Dar în drum spre casă de la restaurantul său franțuzesc local din Peckham, a început să se simtă obosit și se străduia să se articuleze corect.

Odată ajuns acasă, Shiv a decis să se întindă, în timp ce Alison a sunat la NHS Direct pentru sfat, deoarece brusc a început să-i fie foarte frig.

„Acesta a fost practic ultimul lucru pe care mi-l amintesc”, a spus Shiv.

În timp ce Alison stătea la telefon, ochii lui Shiv s-au dat înapoi în capul lui, făcând-o pe soția lui să țipe pe telefon să trimită o ambulanță.

Medicii l-au readus la viață

Din fericire, paramedicii au sosit în câteva minute și au reușit să repornească inima lui Shiv – deși Shiv susține că a trecut printr-o „călătorie cosmică”, în care avea puterea de a alege între viață și moarte.

El a spus: „Am simțit că există un întreg set de posibilități, diverse vieți și reîncarnări care mi se oferă. Dar nu le-am vrut. Am spus foarte clar că vreau să mă întorc în corpul meu, la timpul meu,  alături de soția mea și să continui să trăiesc. Trebuia să fiu proactiv. Am spus că mă întorc. Am spus-o ca pe o cerere”

Shiv a fost dus de urgență la spital pentru o intervenție chirurgicală la Spitalul Kings College pentru o operație de punere un stent în artera sa principală complet înfundată.

Ulterior, a intrat într-o comă indusă timp de o lună – din cauza hipoxiei cerebrale – lucru care l-a lăsat cu epilepsie.