Barbu Mateescu: ”Observații subiective cu privire la alegerile locale” (OPINIE)

1. După numărarea aproape tuturor voturilor, 50% din bucureșteni care au venit la vot au votat Firea, Băsescu sau Tăriceanu.

Gândește-te la asta o secundă.

Cu un trafic ieșit din comun de rău la nivel european (pe clasamente serioase), cu praful înghețând nările și un centru care amintește, datorită delăsării și nepăsării, de un ghetou, jumătate din bucureștenii care au venit la vot au votat poleială sau dinozauri politici ce mai încercau să găsească pe undeva un pic de viață pentru partidele lor.

Un pic mai multă prudență, deci, când vorbim de responsabilitate civică, o schimbare de optică și o atenție mai mare a locuitorilor capitalei față de problemele propriului lor oraș. În mod cert această atitudine exista la unii, a apărut la alții dar în continuare o mare parte din cei cu buletin de București văd alegerile locale drept un joc politic și atât. Ei nu mai au speranța că se poate face ceva în plan administrativ. Cred că mulți n-au avut-o niciodată.

Și atunci, dacă localele nu-ți pot îmbunătăți viața, măcar folosește-ți votul în plan politic, pentru a schimba infinitezimal scena politică pre-parlamentare și post-parlamentare.

E mai mult decât nimic.

2. Performanța foarte bună, neașteptat de bună, a candidaților USR-PLUS în câteva din marile orașe ale țării nu a fost un val fără zăgaz.

Au fost penalizați serios, în unele cazuri cu pierderea funcției, primarii care au guvernat pentru orașele de ieri. În anii ’90 Robu ar fi fost acceptabil. Anul trecut am vizitat Timișoara și, în afară de tristețea iremediabilă pe care o provoacă zona centrală, al cărei potențial e titanic, am remarcat un peisaj bucureștean: trotuare sparte pe mijloc, la vedere precum osul într-o rană fiind țevi pe care crescuseră plăntuțe. Timișorenii se strecurau imperturbabili pe zecile de centimetri utilizabile de trotuar. Situația era sub standardele unui oraș care, până la Marea Unire, fusese un reper important în dezvoltările edilitare ale Europei Centrale. Era sub standardele a ceea ce înseamnă un oraș de 3-5 sute de mii de locuitori din România post-integrare în UE. Era de asemenea în disjuncție cu sectorul economic post-industrial mai puțin vizibil și cunoscut, dar în evidentă creștere în oraș. Ceva trebuia să cadă: ori potențialul Timișoarei, ori starea de fapt. Timișoara a ales ruta mai pretențioasă dar mai utilă. Vom vorbi mulți ani de primarul Fritz.

Mă bucur că timișorenii au țintit mai sus față de unde se aflau. Brașovul de asemenea devenise un pic prea mare pentru ce putea să ducă Scripcaru. Dezvoltarea orașului în ultimii ani a fost inegală, accentuând banii și imobiliarele în defavoarea calității vieții, iarăși un aspect de anii ’90. În 2013, mergând pur și simplu prin Brașov timp de foarte multe minute, am trăit o stare euforică aparte datorită cantității imense de oxigen. Se simțea că aerul la Brașov nu e ca în alte părți. Revenind în zonă în 2018 și 2019, acea stare dispăruse. Orașul avea un aer banal, din cauza poluării nu semnificativ diferit de cel al Bucureștiului. Mașinile înglobaseră totul. Turismul duduia, însă sentimentul de nemulțumire era la cote semnificative, de oraș mai sărac decât era Brașov de fapt.

Scorul lui Cosette Chichirău la Iași este de asemenea un semnal că Iașiul țintește mai sus decât Chirica. O înfrângere a acestuia în 2024 e previzibilă. Primarul în funcție, pe cale de urmare, poate fi deștept, mărindu-și propriile standarde și realizând o schimbare fundamentală de perspectivă sau poate alege calea mai puțin inspirată, încercând să securizeze voturi prin metode uzate.

La Cluj-Napoca însă, s-a văzut că a fi candidatul USR-PLUS împotriva unui primar în funcție PNL nu garantează nici victoria, nici un scor confortabil și nici măcar atingerea nivelului de 10%. Paradoxal, tocmai pentru că trăiesc la Cluj-Napoca am o oarecare dificultate în a măsura cu precizie diferențele dintre acest oraș și celelalte trei, dar fiorul de emoție pe care l-am întâlnit în discuții cu brașoveni sau timișoreni era absent în relaționarea clujenilor cu propriul oraș.

De asemenea: Clujul e mândru. Vrea să fie curtat intens. Se privește pe sine cu foarte mult respect, vrea ca numele primarului să fie unul de referință. Procesul de seducție trebuie să dureze ani. În 2024 lucrurile vor fi probabil mai complicate decât au fost acum.

3. Victoria lui Piedone este citită în chei incorecte. Conexiunea dintre el și Colectiv este supravalorificată, de parcă ar explica sau contesta ceva. Reamintesc că în 2000 Traian Băsescu era pentru opinia publică omul care sabotase din interior guvernarea CDR, producând un val nesfârșit de certuri, dezbateri sterile și chiar o cădere de guvern. Și totuși, nu s-a stat prea multe minute a se comenta șocantul fapt că bucureștenii l-au introdus în turul doi și l-au votat primar.

Mai degrabă în cazul lui Piedone, vorbim de o campanie electorală solidă dusă într-un climat competițional acerb, de mesaje ale competitorilor politici care au prins în alte sectoare dar nu în 5 și probabil de factori speciali, ținând de identitatea fiecărei zone a sectorului. Cotroceni nu e Rahova iar Rahova nu e Ferentari, iar și în Ferentari există nuanțe numeroase, cartierul neavând o identitate uniformă. Sectorul 5 este, din acest punct de vedere, mult mai divers sau „lat” decât alte sectoare în planul preocupărilor, intereselor și motivațiilor. Mă aștept ca între aceste zone să existe diferențe considerabile, poate chiar și între secții.