Biserica de Lemn de la Bilbor – frumusețea simplității și influența arhitecturii moldovenești

Mică, simplă, tăcută. Dar și cu multe preluări din arhitectura bisericească moldovenească, care nasc controverse, pun întrebări și atrag vizitatorul avid de cunoaștere. Pe scurt – Biserica de Lemn de la Bilbor. Edificiul de cult impresionează și astăzi după aproape 225 de ani de când a fost ridicat și este el însăși o atracție a zonei dintre Ardeal și Moldova, cu aer curat, păduri nesfârșite și peisaje de poveste.

Puține mai sunt clădirile și edificiile care să fi rezistat în timp, mai ales că, în trecut, mijlocele de realizare, inginerești și arhitecturale, erau modeste.

Într-un fel sau altul, ele materializau cultura epocii și reprezentau într-un mod original condițiile de viață ale țăranilor, tradițiile și talentul popular, dar și elemente preluate de la populațiile învecinate. Materialul de construcție cel mai la-ndemână era lemnul şi de aceea puține au rămas în picioare.

Între Munții Călimani și cei ai Bistriței, la Bilbor, unde se află Biserica de lemn ce poartă Hramul Sfântului Nicolae, spiritualitatea se împletește întru o simplitate copleșitoare cu arhitectura populară. Și ne arată realitatea anului 1800, de la hotarul dintre Transilvania și Moldova, în nordul Harghitei. Sunt și izvoare care indică ridicarea edificiului între 1795 și 1797.

Meșterii populari au ridicat bisericuța, cel mai probabil localnici, deși există posibilitatea să fi fost și moldoveni, iar la 1835 a fost sfințită de însuși episcopul de Blaj, Ioan Lemeny.

Construită din lemn fasonat la bardă

Este la fel ca atunci când a fost ridicată – doar învelitoarea a fost refăcută – și ne expune arta populară de la început de secol 19. Soclul este unul rudimentar, de piatră, fără mortar, iar construcția este realizată doar din lemn de brad – doar suntem în Ținutul Bradului Alb – fasonat la bardă, deoarece la vremea respectivă nu existau ferăstraie.

În proporție covârșitoare, se aseamănă cu celelalte biserici din lemn din Ardeal și zonele locuite de români: dreptunghiulară, cu trei încăperi, după cerințele ritului oriental.

Tinda sau pronaosul, naosul pătrat și absida cu cinci laturi. Spre sud, în dreptul tindei, se găsește un mic pridvor acoperit, de formă dreptunghiulară, cu scară de acces. Naosul are două sânuri (abside laterale), mici și ieșite, tot cu cinci laturi, precum absida.

Ca la majoritatea caselor țărănești, pereții bisericuței sunt din lemn, cu bârne orizontale prinse la colțuri în coadă de rândunică. Interiorul este căptușit cu scânduri late de lemn și rosturi acoperite cu șipci profilate. Încăperea centrală are o cupolă piramidală cu baza în opt laturi înscrisă într-un pătrat tăiat în tavan. Spre est, se continua cu bolta altarului. Ambele bolți sunt realizate din scândură sprijinită pe nervuri din lemn cioplit.

Acoperișul a fost învelit cu șindrilă de brad. El este încoronat cu o turlă-clopotniță de mici dimensiuni construită pe grinzile tavanului și călare pe peretele ce desparte tinda de naos. Tinda, naosul și altarul se află sub același acoperiș, iar celelalte elemente sunt marcate cu vârfuri separate. Acesta este un semn ale originii în moda gotică și care este încetățenită în vechea arhitectură moldovenească.

Icoanele, cumpărate și mai noi decât Biserica

Ferestrele și arcadele sunt simple și cu mici excepții nu au elemente decorative. Crucile din tablă de zinc par mai noi și cel mai probabil au fost înlocuite la refacerea acoperișului, în urmă cu circa 80 de ani.

Cu excepția iconostasului, interiorul este lipsit de pictură. Icoanele, toate opere ale picturii naive, au fost zugrăvite în tempera pe tăblii de lemn, aplicate direct pe pânză vopsită într-o singură culoare alburie. Dat fiind faptul că sunt tăiate la fierăstrău, denotă că sunt mai recente, cel mai probabil cumpărate de la vreun atelier mănăstiresc. Nu există însă niciun nume și nici anul execuției lor.

Valoarea artistică a interiorului și mai ales a exteriorului este, cu toată decorația redusă și cu toată stângăcia în aplicarea unor elemente, de o proaspătă frumusețe și remarcabilă unitate.

Misterul crucilor zburătoare

Unice sunt crucile zburătoare din veche biserică de la Bilbor. Legendele locului vorbesc de un anume Jerhan, un om care se spune că putea vorbi cu duhurile.

Doar cu niște cuțite miraculoase ar fi reușit să plăsmuiască crucile zburătoare. Iar vopseaua ar fi fost făcută din ierburi doar de el știute, cu proprietăți unice păstrate în timp.

Crucile au niște aripi ca de înger, ce le conferă un aer ancestral,  însă adevărata lor însemnătate doar cel care le-a plăsmuit o știe.

Controverse arhitecturale

Deși se înscrie în liniile arhitecturale ale bisericilor din lemn transilvănene, există mai multe elemente și indicii care duc cu gândul că cei care au ridicat edificiul de cult ar fi din Moldova. Sau că măcar cei care au desenat-o sunt moldoveni sau bucovineni. Sânurile, bolta, locul turlei și forma acoperișului duc cu gândul la bisericile de piatră de dincolo de munți, din Moldova și Bucovina.

Altfel spus, este traducerea în lemn a arhitecturii spirituale moldovenești. Iar explicația nu poate fi decât una singură – legătura continuă a localnicilor cu Moldova.

Sânurile, cupola octogonală și clopotnița, toate, în formă și dispunere, seamnănă izbitor cu cele din bisericile moldovenești. La fel și vârfurile țuguiate ale acoperișul dar și modul de învelire și materialul folosit amintesc la rândul lor de bisericile de peste munți.