Boboteaza 2024. Ce obiceiuri și tradiții au păstrat românii în ziua în care sărbătorim Botezul Domnului
Boboteaza se sărbătorește și în 2024, ca în fiecare an, pe data de 6 ianuarie, fiind data în care a avut loc Botezul Domnului. Boboteaza încheie perioada Sărbătorilor de iarnă şi este momentul naşterii spirituale a Mântuitorului. Este ziua în care a fost botezat Iisus Hristos de către Ioan Botezătorul.
În jurul acestei sărbători au luat naștere multe tradiții, însă puține dintre ele mai sunt respectate în 2024. Ajunul Bobotezei este, de asemenea, o zi plină de semnificație și încărcată de superstiții și obiceiuri populare. Din punct de vedere calendaristic, Boboteaza reprezintă încheierea ciclului celor 12 zile ale Sărbătorilor de iarnă, care încep pe 25 decembrie, cu Naşterea Domnului sau Crăciunul.
În ziua de Bobotează are loc sfinţirea apei, în timpul slujbei de Iordan. Pregătirea acestui moment se face, şi în 2024, cu multă atenţie, în fiecare comunitate. Slujba are loc de obicei într-un spaţiu mai larg – unde să fie cel puţin o fântână -, în imediata vecinătate a unei ape curgătoare sau în curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apă, care se pune în vase mari de lemn sau de metal şi se taie la râu o cruce mare de gheaţă.
Legenda de la care a pornit obiceiul sfinţirii apelor spune că Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, iar diavolii au venit pe râul Iordanului pentru a o împiedica. În acel moment, Dumnezeu le-a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele. Ca urmare, toţi diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat.
După botezul lui Hristos s-au deschis cerurile, iar Duhul lui Dumnezeu s-a coborât în chip de porumbel și a stat peste Iisus, în timp ce Tatăl a spus: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am Binevoit”.
Epifania, sau arătarea Sfintei Treimi
Botezul primit de Mântuitor are și un alt scop: Epifania, arătarea Sfintei Treimi, momentul în care Iisus Hristos avea să fie descoperit de Sfântul Ioan și prin acesta, lui Israel, ca Fiul lui Dumnezeu și ca Mesia. Această zi, în tradiția populară, mai este numită și Sărbătoarea Iordanului, o sărbătoare dedicată purificării apelor și naturii.
Tradiții în ajunul Bobotezei
Potrivit tradiției, în ajunul Bobotezei se ţine post negru, nu se mănâncă şi nu se bea nimic. Postul din ziua de 5 ianuarie datează din perioada secolelor IV-VI. Atunci, catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi. Astăzi, creştinii postesc în această zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apă sfinţită – Agheasma Mare. De asemenea, ajunul Bobotezei este ziua în care preoții merg din casă în casă pentru a binecuvânta și a stropi cu agheasmă.
Tradiția mai spune că fetele nemăritate trebuie să ia o rămurică din mănunchiul de busuioc cu care preotul stropește. Apoi să o pună sub pernă, pentru a-și visa ursitul. Fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei. Iar dacă a doua zi îl găseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat. În multe zone din ţară, în ziua de Bobotează se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului şi belşugului în noul an, se crede că se deschide cerul şi vorbesc animalele. În ajun de Bobotează, potrivit superstițiilor, se spune că dacă o femeie cade sau se împiedică pe gheață, în viitorul apropiat se va căsători.
Tradiții de Bobotează 2024
În prezent, mai sunt foarte puține tradițiile populare care mai sunt respectate de Bobotează. Cu toate acestea, sărbătoarea Botezului Domnului este una plină de semnificație și, de-a lungul vremii, în jurul ei au luat naștere multe tradiții și superstiții. În această zi importantă, preoții sfințesc apele.
Lângă apă se face Agheasma Mare. Din ea, oamenii iau apă și își stropesc casele și animalele. Iar restul apei sfințite o păstrează în sticle, pentru leac. În anumite sate sau orașe de la noi, tinerii se întrec să scoată la mal crucea pe care preotul o aruncă în apa înghețată. Se spune că acela care reușește să o aducă la mal va avea parte numai de bine tot anul și va fi ferit de boli.
În această zi, de obicei este foarte frig. De aici este cunoscută și expresia „gerul Bobotezei”, care, potrivit tradiției, este un semn de bogăție pentru tot anul care urmează. Totodată, de Bobotează, creștinii trebuie să mănânce grâu fiert și să bea vin roșu. Toate acestea au rol de curățare și de îndepărtate a răului. După ce au ținut post, pe masă se așază 12 feluri de mâncare pentru a fi sfințite de preot între care colivă, bob fiert, fiertură de prune ori perje afumate, sarmale, borș de burechiuse sau fasole albă cu colțunași umpluți cu ciuperci, borș de pește, pește prăjit, plăcintă de post umplută cu tocătură de varză acră și plăcinte cu mac.
După ce alimentele au fost sfințite, o parte se dau animalelor din gospodărie, pentru ca acesta să fie ferite și protejate de boli. Tinerii merg în ziua de Bobotează cu colindul pe la casele oamenilor. Aceștia rostesc colinde vechi la case și pe la animalele oamenilor pentru sănătate și noroc. Tradiția spune că femeile nu au voie să spele rufe în ziua de Bobotează. Și nici timp de alte 8 zile, pentru a nu spurca apele abia sfințite. În această zi nu este bine să dai bani cu împrumut și sunt interzise certurile în casă. Ziua de Bobotează 2024 încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă. Este una dintre cele mai importante sărbători populare ce semnifică momentul nașterii spirituale a Mântuitorului.