BONURI ALIMENTARE EMISE de guvernul italian. Giuseppe Conte: „Nimeni nu va fi lăsat singur”
Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunţat sâmbătă seară că vor fi distribuite bonuri alimentare celor mai defavorizate persoane, afectate în special de oprirea economiei italiene din cauza pandemiei de coronavirus.
Guvernul a deblocat fonduri de circa 400 de milioane de euro „destinate comunelor care vor trebui să le aloce persoanelor care nu au bani pentru a-şi cumpăra de mâncare”, a explicat prim-ministrul într-o conferinţă de presă la Roma, la Palatul Chigi, sediul guvernului. „Aceasta va permite emiterea de bonuri alimentare”, a adăugat el, notează AFP.
„Trebuie să construim un lanţ de solidaritate, nimeni nu va fi lăsat singur”, a promis Giuseppe Conte. „Obiectivul nostru este de a asigura lichidităţi familiilor, întreprinderilor şi celor care muncesc”, a mai spus premierul italian.
În Sicilia, mai mulţi clienţi au încercat joi să iasă dintr-un supermarket fără să plătească alimentele luate, explicând că nu mai au bani pentru a le cumpăra. Presa italiană a făcut cunoscute cazuri în care s-au exercitat presiuni asupra comercianţilor pentru a lăsa clienţii să plece cu alimente fără să le plătească.
Ca în întreaga Italie de Sud, munca la negru asigură traiul unei mari părţi a populaţiei din Sicilia. Aceste familii nu pot primi însă ajutoarele prevăzute de guvernul italian pentru cei care şi-au pierdut veniturile din cauza încetinirii puternice a economiei provocată de coronavirus.
Italia, țara care a suferit cele mai multe decese din cauza epidemiei de coronavirus, a aprobat deja un pachet de stimulare de 25 de miliarde de euro la începutul acestei luni și a promis un altul de cel puțin aceeași dimensiune în aprilie.
Ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, vorbind în cadrul aceleiași conferințe de presă, l-a criticat pe președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru că pare să respingă necesitatea emiterii datoriei comune de către țările Uniunii Europene.
„Cuvintele președintelui Comisiei au fost o greșeală și regret că le-a făcut”, a spus el, adăugând că Europa ar avea nevoie de „un mare plan Marshall” pentru relansarea economiei sale după ce urgența coronavirusului s-a încheiat.
Sursă FOTO Shutterstock