Cât a ajuns să coste o cameră în regim all inclusive la 4 stele. Vârf de sezon pe litoral!

Publicat: 11 07. 2023, 18:00
Sursă Foto: Arhivă Gândul/ Caracter ilustrativ

De la jumătatea lunii iulie și până la finele lunii august, turiștii nu mai pot găsi la hotelurile de pe litoral o cameră care să coste sub 200 de lei pe noapte.

Prețurile „explodează” și la serviciile de pe plajă. Chiar dacă prețurile sunt mai mari în perioada ce urmează, turiștii vin în număr uriaș către litoral.

Antreprenorii din domeniul turismului spun că, în acest moment, hotelurile sunt rezervate, în special la sfârșit de săptămână.

Doar în weekendul care a trecut au fost peste 120.000 de turiști pe litoral, iar hotelierii mizează că numărul lor va crește săptămână de săptămână.

„Avem hoteluri ocupate sută la sută, la care nu se mai pot găsi locuri la sfârșit de iulie, început de august și există interes și pentru sfârșitul lui august, începutul lui septembrie, ceea ce ne face să credem că turiștii apreciază calitatea litoralului românesc. Tichetele de vacanță au ajutat în această perioadă, sperăm să avem un sezon 2023 comparabil cu 2019, care a fost un sezon de referință pe litoral. Ne ajută și faptul că turiștii pot ajunge la mare cu autoturismul, cu trenul și mai nou cu avionul, din Oradea, Timișoara și Cluj, direct pe aeroportul Mihail Kogălniceanu”, a declarat Cristian Bărhălescu, vicepreședinte ANAT Sud-Est.

Cât au ajuns să coste camerele pe litoral

„În stațiunea Mamaia, la un hotel de trei stele, prețurile pornesc de la 271 de lei pentru o cameră, iar la patru stele, cu mic dejun inclus, de la 347 de lei pe noapte. În Eforie Nord, la trei stele, prețul unei nopți de cazare pornește de la 166 de lei pe noapte. La patru stele însă, cu mic dejun și prânz inclus plus șezlonguri pe plajă, prețul pornește de la 835 de lei pe noapte. Avem oferte la trei stele și în Jupiter, de la 284 de lei pe noapte la trei stele, iar în sistem all inclusive, la patru stele, 857 de lei pe noapte”, a declarat Ștefan Necula, directorul agenției de turism Litoralul Românesc.

Prețurile pot fi însă și mai mari. „Noi am plătit 2.600 de lei, suntem o familie cu un copil mic, pentru șapte nopți de cazare, cu mic dejun și prânz inclus. Suntem mulțumiți“, a declarat o turistă din Brașov.

„Sincer prețurile mi se par nesperat de accesibile pe litoral. Auzisem tot felul de lucruri, dar când am ajuns aici pot spune că tot atât aș cheltui, dacă aș fi turist, și la mine în oraș”, a afirmat un alt turist.

De ce aleg turiștii all inclusive

Tot mai mulți turiști aleg sistemul all inclusive pe litoralul românesc, după modelul celui din Turcia și Bulgaria.

„Turiștii care optează să vină la noi o fac, în primul rând, pentru buget. Vor să știe că vor cheltui o sumă exactă, fără să mai dea un ban în plus pentru nimic. Au toate mesele incluse, gustări intermediare, băuturi la discreție, șezlonguri pe plajă, activități cu copii la locul de joacă și la piscină, spectacole seara”, a declarat Aurelian Marin, proprietarul unui hotel din Jupiter.

„Ca preț, rivalizăm cu Bulgaria. Ei eu hoteluri nou construite, noi avem mai multe hoteluri renovate. Însă vă pot spune că pe litoralul românesc mâncarea este mai bună”, a mai spus hotelierul.

Prețurile sunt mari și pe plajă. În medie, în zonele de lux, prețul pentru un șezlong pornește de la 40 de lei pe zi, dar există și plaje în Constanța sau în sudul litoralului care mai practică încă prețul de 25 de lei pe zi, scrie cugetliber.ro.