Cât curent consumă INSTALAȚIA de brad. Ce se întâmplă dacă e lăsată permanent în priză
Românii își împodobesc, deja, sau se pregătesc să-şi împodobească bradul de Crăciun, însă puțini știu cât consumă instalaţia de brad utilizată.
Deşi în România a crescut numărul celor care mizează pe un brad artifical de Crăciun, totuşi parcă nu intrăm cu adevărat în spiritul Crăciunului dacă nu avem posibilitatea de a împodobi un brad inclusiv cu luminiţe de Crăciun.
Iar cei mai mulţi dintre noi îşi doresc, evident, un brad cât mai plin în care să avem globuri, beteală, ornamente speciale, instalaţie de lumini, etc.
Ce instalaţie de brad recomandă specialişti
Pentru că am tot vorbit, în ultimii ani, de o adevărată criză energetică, trebuie spus că specialiştii recomandă, din ce în ce mai des, utilizarea unei instalaţii de brad care să se bazeze pe LED-uri.
Cât curent consumă instalaţia de brad
Şi atunci cât curent consumă instalaţia de brad este întrebarea care stă pe buzele tuturor celor care îşi fac calcule. Ei bine, este evident că acest consum variază în funcţie de mai mulţi factori, precum câte becuri are instalaţia respectivă, cât o ţineţi pornită şi dacă se bazează pe LED-uri sau becuri clasice.
Orientativ ar trebui să ştiţi că, dacă aveţi o instalaţie pe bază de becuri clasice şi o ţineţi pornită încontinuu, timp de aproximativ două săptămâni, atunci instalaţia respectivă s-ar putea să consume cât este consumul pentru întreaga locuinţă pentru o perioadă de o lună. Deci, s-ar putea să vi se dubleze valoarea facturii pe care o aveţi de plătit la curent electric. Dar se recomandă evitarea unui scenariu prin care instalaţia să fie ţinută pornită încontinuu.
Pe de altă parte, o instalaţie pe bază de LED-uri presupune un consum mult mai mic, astfel că specialiştii recomandă o astfel de instalaţie, dar pe care să nu o ţineţi pornită mai mult de 10 ore pe zi.
De altfel, trebuie să fiţi atenţi la foarte multe detalii când cumpăraţi o instalaţie de brad, mai ales pentru a evita apariţia unor evenimente neplăcute.
Sursa foto: Arhiva Gândul