Prima pagină » Diverse » Cât i-a costat pe doi americani o vacanță în România. „Nu întotdeauna ne-a fost ușor” | VIDEO

Cât i-a costat pe doi americani o vacanță în România. „Nu întotdeauna ne-a fost ușor” | VIDEO

Cât i-a costat pe doi americani o vacanță în România. „Nu întotdeauna ne-a fost ușor” | VIDEO

România este considerată una dintre cele mai frumoase țări de pe continent, iar turiștii străini pleacă mereu încântați de ce descoperă aici. La fel au fost și doi americani veniți într-o vacanță de două luni, doar că ei au rămas uimiți și de prețurile de la noi.

Carrie și Brian sunt doi vloggeri foarte apreciați pe YouTube. De curând, ei au vizitat România, trecând prin București, Cluj, Brașov, Sibiu, Oradea, Sighișoara și Sibiu.

„În Cluj am stat o săptămână și a fost suficient”

Experiența a fost una incredibilă, după cum singur povestesc într-un material încărcat pe YouTube și în care explică în detaliu cât au cheltuit pentru cazare, mâncare și transport.

„În Cluj am stat o săptămână și cred că a fost suficient. Am fi putut sta și mai puțin, nu suntem prea amatori de orașe mari. Dar a fost frumos, la fel și Airbnb-ul. De aici am mers în Oradea, care ne-a plăcut fantastic”, au povestit ei.

Printre altele, Carrie și Brian au remarcat faptul că în România trebuie să plătești cam pentru toate activitățile pe care ți le propui. Iar asta au inclus și vizitele la Castelul Peleș, Castelul Bran, Salina Turda, biserici și cetăți, chiar și mersul la cinema sau cu telecabina în Brașov. În total, aceste activități au însumat 120 de dolari.

În ceea ce privește transportul, americanii s-au arătat „uimiți” de cât au achitat în această vacanță, dar într-un sens pozitiv. „Ținând cont de cât de mult am folosit transportul, am fost uimiți să vedem la final cât ne-a costat. Transportul a fost 185 de dolari în total. Am folosit trenuri, autobuze și Uber. Închirierea unei mașini nu este foarte costisitoare. În zilele de vară este 25 de dolari pe zi. Am plătit 45 de dolari pentru combustibil. Data viitoare când vom veni, vom apela mai mult la această modalitate de transport pentru că în cele câteva zile în care am avut mașină închiriată am reușit să vizităm multe locuri din mediul rural și aceasta este o parte foarte frumoasă a României”, au spus ei.

O vacanță de două luni în România costă aproape 5000 de dolari

La finalul șederii în România, cei doi au constatat că mesele la restaurante și terase s-au ridicat la 1200 de dolari, iar încă 380 de dolari s-au dus pe produsele alimentare cumpărate din supermarketuri.

„Nu întotdeauna ne-a fost ușor să gătim la Airbnb, așa că am decis uneori să mâncăm și în oraș. Mâncatul în oraș în România este destul de accesibil, iar porțiile de mâncare sunt mari, astfel că am decis adesea să facem alegerea asta” – Carrie și Brian, vloggeri americani

„Pentru două luni petrecute în diferite locații din România am cheltuit 4.957 de dolari. Cu siguranță, peste bugetul nostru obișnuit, pentru că încercăm să rămânem în jurul a 1.000 de dolari de persoană în fiecare lună, însă de această dată am cheltuit 1.239 de dolari de fiecare pe lună. Dar a meritat!”, au tras concluzia Carrie și Brian, doi vloggeri americani.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele