Cătălin Predoiu, cu ocazia depunerii Jurământului Militar: Am încredere în generaţiile de poliţişti şi militari care se formează acum
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis elevilor şcolilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne care au depus jurământul militar, vineri, 15 martie, că are încredere în generaţiile de poliţişti şi de militari care se formează acum, în capacitatea de a oferi siguranţa şi încrederea de care comunităţile au nevoie.
Cătălin Predoiu i-a asigurat pe elevi de întregul sprijin al echipei manageriale a Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării activităţii profesionale.
După cum am prezentat și public, în ultima perioadă au fost făcute achiziții semnificative de tehnică specifică pentru intervenții – inclusiv elicoptere și autospeciale moderne, destinate misiunilor pentru gestionarea situațiilor de urgență, de securizare a frontierei ori de asigurare a liniștii publice, a menționat Predoiu.
În opinia sa, războiul din proximitatea României și evoluțiile recente din alte zone complicate de pe mapamond aduc în actualitate angajamentul celor care, indiferent de spațiu ori timp, și-au asumat să asigure protecția cetățenilor, integritatea teritorială și suveranitatea națională.
Predoiu a notat că România este, începând din acest an, parte a spațiului Schengen, cu frontierele aeriene și maritime, proces care va fi finalizat cu extinderea și la frontierele terestre.
Structurile naționale au demonstrat de mult timp că își fac datoria profesionist în privința protejării frontierelor, a combaterii migrației ilegale ori a traficului de persoane. Rezultatele în aceste domenii au fost evidente, indiferent că a fost vorba despre acțiuni desfășurate exclusiv de structurile naționale sau în colaborare cu structuri partenere din ale state, a afirmat ministrul de Interne.
CITEȘTE ȘI: