Caz INEDIT în România. Vârsta incredibilă la care vrea un polițist să se pensioneze

Publicat: 31 05. 2024, 12:52

Caz inedit în România, în localitatea Satu Mare. Un polițist în vârstă de numai 25 de ani, a cerut să se pensioneze după doar cinci ani de activitate!

Cum a fost posibil așa ceva? Acest lucru s-a întâmplat în urma unui eveniment din iulie 2023, când polițistul a fost prins conducând sub influența drogurilor.

Agentul, care activa la Postul de Poliție Apa, a fost oprit de polițiștii rutieri în timp ce se afla la volanul unui autoturism, îndreptându-se spre serviciu, în uniformă, conform PresaSM. Testarea cu aparatul drugtest a indicat prezența substanței tetrahidrocanabinol (THC), demonstrând că acesta consumase substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

„La data de 4 iulie 2023, în jurul orei 08.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier în municipiul Satu Mare, au efectuat semnale de oprire unui tânăr de 25 de ani, care se afla la volanul unui autoturism.

Polițiștii au procedat la testarea tânărului cu aparatul drugtest, fiind indicat un rezultat pozitiv pentru substanța denumită tetrahidrocanabinol (THC). În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au precizat polițiștii.

La un an după ce a fost prins drogat la volan, polițistul a dat vina pe presiunile din sistem, invocând motive psihologice pentru a se pensiona.

Poliția Satu Mare a precizat că „în cursul lunii februarie a.c., un cadru al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare și-a încetat raporturile de serviciu cu unitatea, ca urmare a clasării medicale inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliție, conform deciziei medicale emisă de către unitatea medicală. Dosarul de pensionare al cadrului se află în analiză, în vederea stabilirii dreptului la pensie”.

Sursa foto:  PresaSM