Ce DREPTURI au românii din Italia care muncesc duminica. Ce spune legea
În Italia, ziua de duminică este, din punct de vedere legal, liberă pentru angajați, așa cum se întâmplă în cele mai multe dintre țările europene.
Acest lucru provine din tradiția creștină, potrivit căreia duminica este zi de odihnă, dedicată rugăciunii și relaxării.
În Peninsulă, de obicei, duminica este petrecută alături de familie și prieteni. În general, oamenii iau masa duminica și participă la activități recreative împreună cu cei dragi.
Dar, după cum știm, nu toate persoanele își pot permite acest lux. Cei care au anumite profesii nu pot să nu lucreze în weekend, motiv pentru care legea intervine în acest sens.
În România, spre exemplu, persoanele care lucrează în zilele libere (inclusiv sâmbăta și duminica) trebuie să primească compensații, fie financiare, fie sub formă de zile libere.
Care este situația în Italia
Dar care este legea în Italia pentru cei care lucrează duminica? Ei bine, potrivit rotalianul.com, în cazul în care angajații sunt nevoiți să lucreze în ziua de duminică, legislația italiană prevede compensații în funcție de contractul de muncă și de acordurile colective de muncă.
Aceste compensații pot include:
- Plata orelor lucrate în ziua de duminică la un tarif mai mare decât cel normal (de exemplu, 150% sau 200% din salariul orar obișnuit).
- O zi liberă în compensare, care trebuie să fie acordată într-un alt moment al săptămânii, pentru a respecta dreptul la timpul de odihnă săptămânal.
Este important ca angajații să verifice contractul lor de muncă și acordurile colective de muncă pentru a înțelege în detaliu cum sunt compensați pentru munca efectuată în ziua de duminică, mai notează sursa citată.
Sursa foto: Shutterstock