Ce riscă cei care profesează cu doctorate false sau studii inexistente

Publicat: 20 02. 2020, 15:44

În spațiul public au apărut în ultima vreme mai multe cazuri de doctorate plagiate, inclusiv cel a fostului director Transelectrica Dănuţ Caraşol care a creat un pecedent în justiția românească. 

Un angajat care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie de 50% din salariul minim brut pe lună, sau, dacă lucrează în învăţământ, primeşte un punctaj suplimentar dacă aplică pentru gradaţia de merit ori pentru anumite concursuri, informează g4media.ro.

Însă, potrivit legii în vigoare, instituțiile și companiile care au oferit salarii persoanelor care aveau gradul de doctor au dreptul să îi dea în judecată dacă se dovește că titlul nu a fost dobândit legale. Astfel, angajatorii pot recupera salariile și indemnizațiile speciale acordate unui „doctor fals”. 

Un caz recent este cel al fostului director Transelectrica Marius Carașol care a fost dat în judecată de către compania pe care o condusese deoarece s-a descoperit faptul că și-a falsificat diploma de studii. 

Marius Carașol a fost condamnat în primă instanță la 2 ani și 8 luni de închisoare și, de asemenea, la privarea de anumite drepturi. 

Marius Dănuț Carașol a fost revocat în septembrie atât din funcția de președinte al companiei Transelectrica, cât și din poziția de membru al directoratului Transelectrica, de către Consiliul de Supraveghere al companiei, informează edupedu.ro

Sursă FOTO: Shutterstock (editată)