Ce SALARIU are un pilot de avion în România sau la companiile internaționale
Profesia de pilot de avion este captivantă, însă pentru a ajunge la acel nivel, va trebui să parcurgi un proces de instruire pentru a obține licența de pilotaj. După acești primi pași însă, în fața ta se deschide o carieră interesantă și foarte bănoasă.
În etapa inițială, vei putea alege între obținerea unei licențe de pilot privat (PPL), licențe de pilot de linie (ATPL) sau licențe de pilot comercial (CPL).
Deși costurile pot porni de la 8.300 de euro, avantajele unei astfel de cariere sunt numeroase și se ridică pe măsură ce depui efort și perseverență. După absolvirea modulelor teoretice și acumularea tuturor orelor de instruire în simulatorul de zbor, vei fi pregătit să treci la pasul următor.
Ce salariu are un pilot de avion în România
Salariul unui pilot de avion variază în funcție de mai mulți factori, cum ar fi vechimea acestuia, compania aeriană care îl angajează, rangul în ierarhia piloților, tipul de avion pe care îl zboară și, nu în ultimul rând, locul de origine al angajatorului, fie că este din Uniunea Europeană sau din afara acesteia, potrivit stirileprotv.ro.
În funcție de numărul de ani de vechime, un pilot cu o experiență îndelungată în cadrul unei companii aeriene poate ajunge să câștige chiar și 100.000 de euro pe an, așa cum se întâmplă în cazul piloților angajați de companii prestigioase precum Lufthansa, Sas Scandinavian, Condor, TUifly, KLM sau Easyjet.
La Tarom, companie aeriană românească, un pilot de avion poate câștiga o sumă cuprinsă între 6.000 și 7.000 de euro lunar.
Salariu pilot avion militar
În ce privește salariul angajaților din Armata Română, în special cei din cadrul Forțelor Aeriene ale României. Ei bine, cifrele depășesc cu mult salariul mediu din România, însă riscurile asumate sunt imense.
În cadrul Armatei Române, salariile pot fi mai mult decât generoase, mai ales pentru cei cu funcții importante și o vechime semnificativă. Ofițerii, subofițerii și maiștrii militari se bucură de remunerații substanțiale, dar, în același timp, au și o mare responsabilitate.
Tocmai din acest motiv, munca acestora este răsplătită pe măsură, iar piloții militari pot ajunge să câștige chiar și 16.000 de lei lunar, în funcție de vechime, grad și numărul de ore, precum și nivelul de experiență pe care îl au.
Ce salariu are un pilot Wizz Air, Lufthansa sau Ryanair
Salariul unui pilot de avion comercial poate varia considerabil de la o companie la alta. Spre exemplu, la Tarom, un pilot poate câștiga lunar între 6.000 și 7.000 de euro, în timp ce alte companii au propriile grile de salarizare. Iată ce salarii au piloții companiilor mari, conform Aviationacademy.ro:
► Wizz Air: salariu între 36.000 și 52.000 euro/ an;
► Ryanair: salariu între 52.200 și 116.000 euro / an;
► Air Berlin: salariu între 71.826 și 104.004 euro/ an;
► Norwegian: salariu între 84.000 și 108.000 euro/ an;
► Air France: salariu între 96.000 și 156.000 euro/ an;
► Lufthansa: salariu între 117.000 și 193.000 euro/ an;
► Condor: salariu între 110.220 și 143.148 euro/ an;
► TUifly: salariu între 106.140 și 203.736 euro/ an;
► Easyjet: salariu între 112.826 și 157.393 euro/ an.
Ce beneficii salariale are un pilot, pe lângă remunerație
Există mai mulți factori care influențează salariul piloților de avion, precum nivelul de pregătire, vechimea acumulată, tipul și categoria aeronavei, regiunea geografică în care activează și politica de salarizare a companiei aeriene la care sunt angajați.
Veniturile unui pilot de avion pot varia semnificativ în funcție de nivelul de experiență, astfel că un începător va câștiga mai puțin decât un profesionist cu mulți ani de practică în domeniu. În plus, remunerația lunară a piloților de avion nu înseamnă doar salariul de bază, Aceasta este compusă și din bonusuri, plata orelor de zbor, diurne și alte compensații financiare.
De asemenea, profesia de pilot de avion vine cu numeroase avantaje, cum ar fi reduceri pentru zborurile personale, cazare gratuită, abonamente de sănătate și instruire gratuită la angajare.
Care este programul de lucru al unui pilot
În cazul piloților nu vorbim despre un program de lucru obișnuit de birou, ci despre un program variabil, influențat de zboruri și fusuri orare. Acesta poate implica inclusiv zboruri în weekend-uri și în timpul sărbătorilor legale. Cu toate acestea, nu este doar o meserie, ci o adevărată vocație. Cei care aleg să-și urmeze pasiunea pentru zboruri se obișnuiesc cu acest program atipic, având în centru atenției dorința de a activa în domeniul aviației și de a progresa rapid către funcții de conducere.
Cariera de pilot de avion poate fi cu adevărat una prosperă pentru cei care își doresc să se implice în lumea aviației. Este esențial să înțelegi că aceasta este o profesie care aduce numeroase responsabilități și pentru a ajunge la recompense financiare semnificative, va fi nevoie să depui eforturi considerabile și să fii pregătit să asimilezi cunoștințele necesare.