Ce se întâmplă cu complicele lui Gheorghe Dincă, la o zi după ce a ajuns în stare gravă la Spitalul Jilava bolnav de COVID

Publicat: 07 10. 2021, 15:38
Actualizat: 07 10. 2021, 16:03
Ștefan Risipițeanu, complicele lui Gheorghe Dincă. Foto: captură video Antena 1

Complicele lui Gheorghe Dincă, Ștefan Risipițeanu, trimis și el în judecată în dosarul Caracal, se află în stare gravă  la Spitalul Penitenciar Jilava din cauza infecției cu COVID-19.

Surse din sistemul penitenciar au declarat pentru Gândul că Risipițeanu are o formă gravă de COVID, dar și alte comorbidități: „Având și alte afecțiuni, speranțele sunt reduse”, au mai precizat sursele.

Totodată, și Gheorghe Dincă este în carantină, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, deoarece a intrat în contact cu Risipițeanu.

Dosarul Caracal în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit și ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu, a fost amânat de Tribunalul Olt pentru 3 noiembrie.

Dosarul Caracal, judecat de un an şi nouă luni

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Gheorge Dincă în 10 ianuarie 2020, sub acuzaţiile de trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat și profanarea de cadavre sau morminte. În acelaşi dosar, Ştefan Risipiţeanu, vecinul lui Dincă, este acuzat de viol.

Timp de nouă luni, dosarul crimelor de la Caracal a stat în camera preliminară, pentru ca un judecător să verifice dacă probele au fost legal administrate de procurori.

Procesul de la Tribunalul Olt a început în octombrie 2020, când, la cererea DIICOT, judecătoarea Diana Cotoi a decis ca şedinţele de judecată să fie cu uşile închise. Pentru declararea procesului nepublic, procurorul de şedinţă al DIICOT a invocat că Gheorghe Dincă este judecat pentru trafic de persoane, trafic de minori şi viol şi a cerut să fie protejate viața intimă şi interesele victimelor minore.


Citește și:

VIDEO| Mărturia cutremurătoare a bunicului Luizei Melencu: „La Tribunalul Olt e inchiziție, nu justiție. Familiile victimelor sunt executate, cei din familia lui Dincă sunt protejați”

EXCLUSIV. Apropiați ai lui Dincă, audiați în dosarul crimelor de la Caracal. Avocat: ”Procesul poate dura ani”

Dosarul Caracal. Ce a aflat instanța despre telefonul de pe care a fost sunată mama Alexandrei Măceșanu după răpire. Legătura unui băiat de 8 ani cu Dincă