Ce se întâmplă dacă pui o folie de aluminiu pe routerul Wi-Fi din casă. Trucul pe care puțini români îl cunosc
Ce se întâmplă dacă pui o folie de aluminiu pe routerul Wi-Fi din casă? Potrivit unui studiu al cercetătorilor de la Dartmouth College, se pare că folia de aluminiu poate spori semnalul wireless în casă. Mai mult, și cutiile din aluminiu pot face același lucru!
Folosind folie de aluminiu poziționată în spatele routerului Wi-Fi, direcția de propagare a semnalelor wireless în interiorul locuințelor se poate controla.
”Am mărit puterea semnalelor wireless şi astfel conexiunile Wi-Fi au devenit mai sigure”, a declarat cercetătorul Xia Zhou din cadrul Dartmouth College, Hanovra, New Hampshire.
Mai mult, cercetătorii şi-au propus să observe dacă o soluţie similară ar putea fi folosită pentru a direcționa, în mod optim, semnalul wireless de la router.
Echipa a realizat un WiPrint pentru a identifica locurile unde semnalul Wi-Fi poate fi amplificat, dar și zonele unde nu este nevoie de un semnal wireless puternic. Reflectorul realizat de echipa de cercetători a reuşit în teste să amplifice semnalul wireless cu până la 55,1% în zonele în care s-a dorit creşterea puterii acestuia şi, de asemenea, a reuşit să reducă intensitatea semnalului wireless cu până la 63,3% în zonele vizate.
”Cu o investiție aproximativă de numai 35 dolari și indicarea cerințelor de acoperire wireless, putem realiza un reflector personalizat a cărui performanță poate fi chiar mai mare decât a unor antene care costă mii de dolari”, a mai spus Zhou.