După demisia lui Eduard Hellvig din funcția de director al SRI, funcția sa va fi ocupată interimar, conform legii, de prim-adjunctul instituției, generalul Răzvan Ionescu. Legea de înființare a Serviciului Român de Informații spune că „directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia”.
Potrivit informațiilor postate pe site-ul SRI, generalul Răzvan Ionescu are 47 de ani și o experiență de peste două decenii în munca operativă a Serviciului. De profesie este fizician, absolvent al Facultății de Fizică din cadrul Universității București.
Eduard Hellvig și-a anunțat, luni, demisia din funcția de director al Serviciului Român de Informații, pe care o ocupa de mai bine de opt ani, afirmând că și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a propus, de modernizare a instituției.
„Prin urmare pot să închei etapa de viață pe care am parcurs-o în fruntea SRI. Am discutat deschis acest lucru cu președintele. (…) Este o cutumă greșită la noi ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă. Cred că este nevoie de un asemenea pas.
Este un gest de sănătate democratică. Este sănătos pentru democrație, pentru echilibrul puterilor în stat ca un director de serviciu să aibă un mandat limitat în timp. Funcția de director oferă acces la un volum semnificativ de informații sensibile. (…) Închei această etapă cu satisfacția că am făcut lucruri bune pentru cetățeni, pentru România și pentru SRI”, a afirmat Eduard Hellvig.
Potrivit articolului 23 din Legea 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informaţii, instituția este condusă de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţă comună, la propunerea Preşedintelui României, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activităţii SRI, care va prezenta un raport în fata celor doua Camere ale Parlamentului.
La numirea în funcţie, directorul depune în fata Parlamentului următorul jurămînt: «Eu, …, jur că voi îndeplini de bună-credinţă şi nepărtinire, în deplinul respect al Constituţiei şi legilor țării, atribuţiile ce-mi revin în calitate de director al Serviciului Român de Informaţii”, potrivit aceluiași articol.
Eliberarea din funcţie a directorului Serviciului Român de Informaţii se face de Parlament, în şedinţa comuna a celor doua Camere, la propunerea preşedintelui sau a cel puţin o treime din numărul total al deputaţilor ori al senatorilor.
Articolul 24 din Legea 14/1992 prevede că „directorul Serviciului Român de Informaţii are un prim-adjunct, care este şi înlocuitorul legal al acestuia, precum şi 3 adjuncţi. Prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii şi adjuncţii directorului au rang de secretari de stat şi sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea directorului Serviciului Român de Informaţii”.
CITIȚI ȘI: