Prima pagină » Diverse » CERCETĂTORII GERMANI au concluzionat când un pacient cu coronavirus nu mai este contagios

CERCETĂTORII GERMANI au concluzionat când un pacient cu coronavirus nu mai este contagios

CERCETĂTORII GERMANI au concluzionat când un pacient cu coronavirus nu mai este contagios
Unsplash.com/caracter ilustrativ

Primul grup de persoane infectate cu noul coronavirus în Germania a fost analizat, permițând stabilirea momentului în care o persoană diagnosticată cu COVID-19 poate fi externată, ceea se înseamnă că nu mai este contagioasă (nu mai răspândeşte virusul).

Potrivit clinicii Charité din Berlín şi Schwabing din Munchen, precum şi Institutul de Microbiologie al Armatei Germane, un pacient COVID-19 nu mai este contagios atunci când analizele de laborator ale unor  probe recoltate din zona nazofaringiană şi fluidele expectorate prin tuse prezintă mai puţin de 100.000 de exemplare ale genomului virusului, transmite en24.news.

Persoanele analizate erau lucrători ai companiei Webasto, care produce componente auto şi are 11 fabrici în China, inclusiv în Wuhan, de unde a izbucnit focarul de coronavirus. La finalul lunii ianuarie, au apărut primele cazuri de coronavirus în Germania la angajaţi ai acestei companii din Bavaria.

Monitorizarea şi analizarea acestor persoane a arătat că, în majoritatea cazurilor, încărcătura virală din faringe a scăzut semnificativ comparativ cu prima săptămână a bolii, iar în plămâni ceva mai târziu.

La opt zile după prezentarea primelor simptome, experţii încă nu reuşiseră să izoleze particulele infecţioase ale virusului, deşi în faringele şi plămânii pacienţilor încă existau copii ale genomului virusului SARS-CoV-2 care provoacă boala COVID-19.

Roman Wölfel, directorul Institutului de Microbiologie al Armatei Germane, a precizat că această descoperire le-a permis să tragă două concluzii.

Prima a fost că „încărcătura virală ridicată din faringe, imediat după apariţia primele simptome, indică faptul că pacienţii care au COVID-19 sunt repede contagioşi, posibil chiar înainte să conştientizeze că sunt bolnavi”.

„În acelaşi timp, capacitatea de infecţie a pacienţilor cu COVID-19 pare să depindă de încărcătura virală din faringe sau plămâni. Acesta este un factor important în decizia privind momentul în care un pacient poate fi externat cât mai repede în cazul unui deficit temporar de paturi libere”, a afirmat Roman Wölfel, unul dintre principalii autori ai studiului publicat în Nature.

Pornind de la aceste date, autorii studiului au estimat că un pacient infectat cu noul coronavirus poate fi externat şi plasat în carantină, la domiciliu, dacă după 10 zile de la îmbolnăvire (prezentarea simptomelor) are mai puţin de 100.000 de copii ale genomului virusului în fluidele expulzate prin tuse.

Coronavirusul se multiplică în tractul gastrointestinal

Oamenii de ştiinţă au stabilit şi că virusul SARS-CoV-2 se multiplică probabil în tractul gastrointestinal, deşi nu au detectat prezenţa virusului în materiile fecale ale pacienţilor analizaţi. Virusul nu a fost detectat nici în sângele sau urina pacienţilor.

Cercetătorii nemţi au analizat şi serurile sanguine ale pacienţilor pentru a detecta anticorpi împotriva SARS-CoV-2. Jumătate dintre persoanele examinate timp de 28 de zile de la apariţia primelor simptome au dezvoltat anticorpi împotriva virusului până în a şaptea zi. Două săptămâni mai târziu, toţi pacienţii au produs anticorpi. Odată cu producerea anticorpilor încărcătura virală s-a redus lent.

„Noul coronavirus se poate multiplica în faringe fără să ajungă în plămâni şi din această cauză este atât de uşor de transmis”, a afirmat Christian Drosten, director al Institutului de Virologie al clinicii Charité şi coautor principal al studiului.

În continuare şi pornind de la acest prim grup de pacienţi din Germania, infectaţi de coronavirus, dar şi pe baza altora, cercetătorii vor să analizeze dezvoltarea unei imunităţi pe termen lung împotriva SARS-CoV-2, date ce ar putea contribui la crearea unui vaccin

Recomandarea video

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?