Cine a fost filosoful grec antic Pitagora – un adevărat om de știință sau un personaj din legendele antice?

Pentru cei care sunt departe de știință, Pitagora este cel care a dovedit celebra teoremă care îi poartă numele: într-un triunghi dreptunghic, pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor. Cei care sunt puțin mai interesați de istoria dezvoltării cunoștințelor despre lume, îl vor numi pe acest înțelept grec antic întemeietorul științelor. Dar ceea ce este curios, este faptul că nu se știe aproape nimic despre Pitagora însuși.

Ca atare, biografia sa nu există, avem doar o colecție de legende, adesea contrazicându-se reciproc. Într-un anume sens, Pitagora însuși nu este altceva decât un alt mit antic, ne spun deținătorii platformei de meditatii matematica, cautmeditator.ro.

Om de știință sau personaj legendar?

Nici dată nașterii lui Pitagora, nici măcar numele său real nu sunt cunoscute. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că el s-a născut, aparent, în jurul anului 570 î.Hr., pe insula Samos, din partea de est a Mării Egee. Această dată este acceptată de majoritatea istoricilor pe baza legendelor despre călătoriile lui Pitagora. Nu există informații care să respingă această dată. Numele tatălui său era Mnesarch. El era fie un tăietor de piatră, fie un negustor – această din urmă ipoteză este mai probabilă, deoarece educația primită de Pitagora face mai mult referire la  nobilimea familiei sale.

Nașterea unui înțelept este, de asemenea, înconjurată de legende. Potrivit uneia dintre ele, băiatul s-ar fi născut ca urmare a unei legături secrete între zeul Apollo și soția lui Mnesarch, Partenida. Se presupune că, înainte de nașterea fiului său, tatălui i-a fost prezis că moștenitorul lui se va distinge prin frumusețe și înțelepciune deosebite și, de asemenea, va aduce mult bine întregii omeniri. De aceea l-au numit pe bebeluș Pitagora – adică „cel anunțat de Pythia”. De atunci,  Mnesarch i-a schimbat numele soției din Partenida în Pifaida.

Numele lui Pitagora a fost asociat cu Pythian Apollo. În secolul al IV-lea î.Hr., Aristipp din Cirena a explicat acest lucru spunând: „El a vorbit adevărul nu mai puțin decât a făcut Pitianul.”  Autoritatea înțeleptului din Samos în lumea antică era enormă. Este suficient să spunem că mulți filozofi antici greci și romani, inclusiv Platon, (care s-a născut după moartea lui Pitagora, dar a căzut sub influența școlii sale pitagoreice), și-au bazat lucrările pe învățăturile lui.

De asemenea, nu avem informații despre profesorii lui Pitagora, există doar presupuneri. Poate în tinerețe a călătorit în orașul Milet, unde a studiat cu Anaximandru. Dintre profesorii respectivi, înțeleptul este numit chiar Zarathustra – profetul și fondatorul primei religii monoteiste, ai cărei ani de viață sunt, de asemenea, necunoscuți științei și fac obiectul unor controverse în rândul istoricilor. Cel mai probabil, pentru o lungă perioada de timp, (aproximativ două decenii), Pitagora a petrecut în Egipt, studiind medicină, matematică și cultele religioase acolo. Următorul segment al caii vieții înțeleptului se găsește în Babilon, iar de acolo s-a întors pe insula Samos.

Din cauza dezacordului cu politică tiranului Policrate, Pitagora s-a mutat în sudul Peninsulei Apenine, în orașul Croton. Acolo, în Croton, a creat propria școală: o uniune pitagoreică, ce îi apropia pe cei care urmau învățăturile lui Pitagora, de cei care i-au adoptat punctele de vedere și modul de viață. În acel loc, Pitagora și-a dedicat cea mai mare parte a timpului învățării. Pitagoreicii sunt considerați ceva asemănător ordinii monahale din antichitate – același ascetism, refuzul proprietății personale, mese comune, o rutină zilnică strictă și ceva similar cu jurământul de tăcere pentru noii membri ai uniunii.

Desigur, chiar și despre această parte a biografiei filosofului, se construiesc doar presupuneri – oamenii de știință nu au nici dovezile documentare corespunzătoare, nici măcar mărturiile contemporanilor.

Prima carte despre această societate a fost scrisă de filozoful Philolaus, care s-a născut după moartea lui Pitagora. Referințele anterioare nu s-au păstrat. Fie doctrina școlii a interzis divulgarea unor astfel de informații „neinițiaților”, fie înregistrarea rezultatelor căutărilor spirituale și științifice în sine a contrazis regulile stabilite. Pitagora, din nou conform legendei, nu a lăsat nicio notă sau tratat după el însuși, făcându-se cu cuvintele și conversațiile orale. Dar această este doar o versiune.

Cum Pitagora și pitagoreicii au îmbogățit știința

Conform legendei, după ce a demonstrat „Teorema lui Pitagora” despre pătratul catetelor unui triunghi dreptunghic, înțeleptul a fost atât de jubilant încât a ordonat o hecatombă – un sacrificiu pentru zei sub forma a o sută de tauri. Dar acest lucru este puțîn probabil, având în vedere o altă legendă acceptată despre Pitagora – vegetarianismul său.

Filosoful credea în metempsihoză – transmigrarea sufletelor. Conform acestei abordări, în orice ființă vie putea exista un suflet care anterior era într-o altă persoană și, prin urmare, era inacceptabil să se mănânce carne. Pitagora ar fi spus despre sine însuși că și-a amintit perfect reîncărnările sale anterioare, folosind cunoștințele dobândite. Împreună cu carnea, pitagoreicii au refuzat alte alimente, inclusiv fasolea. Apropo, înainte de apariția termenului „vegetarian”, (apărut în anii patruzeci ai secolului al XIX-lea,) persoana care a refuzat carnea a fost numită „pitagoreică”.

O altă idee a lui Pitagora a fost știința numerologiei care studia influența mistică a numerelor asupra lumii reale. Pitagoreicii au pus, în general, numerele și matematica mai presus de toate, iar toate legile existente și recent emergente ale lumii au fost reduse la această știință. Un simbol special al școlii, a devenit un tetractys   – o figura „magică” de zece puncte, aranjate sub forma unei piramide.

Dante Alighieri, când a creat „Divina Comedie”, s-a bazat și pe numerologia pitagoreicilor: nu întâmplător, întreagă compoziție este formată din trei părți, ci, de exemplu, numărul 9 se repetă pe parcursul întregii lucrări.

De ce se știe atât de puțin despre viață și realizările lui Pitagora și atât de multe în același timp?

Întreaga biografie a lui Pitagora, sau mai bine zis mitologia lui Pitagora, este preluată din numeroasele opere ale autorilor antici – autorii respectați și autorizați, inclusiv Herodot, Aristotel. O problemă era faptul că biografiile nici măcar nu s-au bazat pe operele contemporanilor lui Pitagora, întrucât nu existau astfel de înregistrări. Diogenes Laertius, Iamblichus și alți autori au înregistrat informațiile care au fost transmise din vorbă în vorbă, sub formă de legende.

La Croton, pitagoreicii au dobândit o mare influență politică, ceea ce a dus la o creștere a puterii orașului și apoi la persecuții ale reprezentanților școlii. După moartea lui Pitagora, elevii săi au fugit din oraș, răspandindu-și învățăturile mai departe, în lumea antică. În același timp, multe dintre realizările pitagoreice au fost atribuite însuși fondatorului școlii, astfel încât a fost, de asemenea, imposibil să se stabilească doctrina originală.

Potrivit legendelor, Pitagora s-a căsătorit cu Feano, una dintre elevele sale,, iar fiica sa, Damo, a devenit filosof. Este imposibil să se verifice numele, dar, în orice caz, mulți autori sunt de acord că înțeleptul avea o familie și că femeile din comunitatea pitagoreică s-au bucurat de drepturi neobișnuit de largi pentru acele vremuri și au învățat știință în mod egal cu bărbații.