La doar 11 ani, Alexia Rădăuți este din Oradea, unul dintre cele mai frumoase orașe din România, desemnat în 2022 „cea mai bună destinație Art Nouveau” din Europa.
Micuța a debutat la 6 ani într-un cor, înscrisă de părinții ei, care și-au dorit ca aceasta să aibă o activitate. Alexia s-a apucat apoi de canto, începându-și astfel cariera „solo”. Mama este antreprenoare, iar tatăl se ocupă cu evenimente pentru copii, așa că fetița nu a moștenit talentul artistic de la nimeni.
Este pasionată de echitație și pe lângă asta, dublează desene animate. Nu și-a cumpărat multe lucruri din banii câștigați, deoarece își dorește să aibă economiile sale.
Iubește moda și are cărți despre Coco Chanel, pe care le citește foarte mult. Colecționează parfumuri, iar mândria ei sunt cele 4 parfumuri de la Ariana Grande.
„Eu aș remarca faptul că avem parte de o întâlnire rară cu un copil care cântă ca un copil. Nu prea am mai văzut pe scena asta! În sfârșit un copil care a cântat ca un copil!” declară Andi Moisescu.
Alexia și-a făcut un canal de YouTube, cu 140 de abonați și se așteaptă ca acest număr să crească după apariția ei pe scena de la Românii au talent. Fetița a mai participat la diferite concursuri și festivaluri, datorită cărora a căpătat experiență.
Fetița i-a impresionat pe jurații de la Românii au Talent după ce a interpretat piesa „Part of your world” din coloana sonoră a filmului „Mica Sirenă”, relatează știrileprotv.ro.