CINE MAI RISCĂ? Amenzile uriașe care vor fi plătite de către cei care încalcă regimul stării de urgență: 20.000 de lei pentru persoane fizice
Românii vor plăti de vineri amenzi de până la 20.000 de lei, iar firmele de până la 70.000 dacă nu vor respecta regimul stării de urgenţă, arată Grupul de Comunicare Strategică.
Inițial se credea că amenzile vor fi majorate de joi, dar Grupul de Comunicare Strategică a venit cu scurt timp în urmă cu următoarea precizare: „Referitor la aplicarea noilor sancțiuni contravenționale, cu valori mărite, pentru încălcarea prevederilor OUG 1/1999, facem precizarea că articolul privind majorarea amenzilor intră în vigoare din noaptea de 2 spre 3 aprilie, mai exact din 3 aprilie ora 00:00”.
Potrivit comunicatului GCS, transmis miercuri, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Ordonanţa de urgenţă prin care sunt majorate amenzile pentru nerespectarea regimului stării stării de urgenţă.
Astfel, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut, acestea fiind cuprinse între 2.000 de lei şi 20.000 de lei, faţă de valorile iniţiale, cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.
GCS mai arată că amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei cât era până acum, la 10.000 de lei, iar maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.
Aceste sancţiuni vor putea fi aplicate începând de vineri, 3 aprilie 2020, ora 0.00.
„În plus, au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale, după cum urmează: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie; interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate; suspendarea temporară a activităţii; desfiinţarea unor lucrări; refacerea unor amenajări”, potrivit GCS.
Aceste măsurile complementare de sancţiune vor fi aplicate în funcţie de natura şi gravitatea faptei.